Ma saluta deunazi, pe coridoarele Universitatii, cu un entuziasm debordant, un profesor de la Fizica, pe care-l stiam din vedere si din auzite, Neicusor Nefriceanu. Îi raspund cu aceeasi bucurie, desi, în realitate, eram putin descumpanit. Nu vorbisem niciodata cu domnul respectiv. „Ce bine-mi pare ca va vad si, mai ales, ca v-am recunoscut atât de rapid! Asta-mi da sperante!” a spus el, cam straniu, în deschiderea unui inevitabil dialog. „Va zic sincer: (...)
