Societatea ne cere sa respectam niste norme pe care nu toti oamenii le accepta si le respecta întotdeauna. Oamenii din jur asteapta din partea noastra un comportament bazat pe educatie, perceptie corecta a lucrurilor, decizii potrivite. De ce? Pentru ca astfel de comportamente sunt etichetate a fi „adecvate”. Însa nu întotdeauna reusim, asa cum spuneam, sa le oferim acestora ceea ce ei asteapta de la noi. Se ridica întrebarea: ceea ce e adecvat pentru tine e adecvat si pentru mine? Ce înseamna sa fii adecvat lumii în care traiesti? Ce face diferenta dintre a fi adecvat si a fi inadecvat? Sa presupunem ca dimineata când ajungi la serviciu te întâlnesti la condica cu una din colegele de la un alt departament si o saluti cu zâmbetul pe buze, iar un raspuns adecvat la acest lucru ar fi raspunsul colegei la salutul tau. Buna dimineata! îi spui. Sa aveti o zi buna! îti raspunde. Exista o astfel de traditie în societate, ca oamenii „normali” si nu întotdeauna cu multa carte, sa raspunda la salut pentru a-si demonstra respectul, prietenia sau recunoasterea unii altora. Probabil, odata, în trecutul nostru îndepartat, acest gest a aratat ca o persoana nu are nici un dinte împotriva celuilalt si nu reprezinta un pericol pentru altul. Sau poate ca un astfel de ritual, de a raspunde la salut, cu zâmbetul pe buze, seamanului nostru, are un alt sens. Nu mai conteaza. Si acest comportament, pe care oamenii îl asteapta unii de la altii, în astfel de cazuri, este considerat a fi unul adecvat. Dar daca, drept raspuns la Buna dimineata, sunteti privit din cap pâna-n picioare cu ochi reci si cu o mutra acra, atunci aceasta va fi considerata ca fiind o reactie inadecvata, adica nu cea care este asteptata din partea unei persoane pe care o consideri civilizata, o reactie inexplicabila, ilogica, nepotrivita, oricum am cataloga-o, va fi una care, daca nu îti va strica ziua, te va pune pe gânduri: Oare am facut ceva nepotrivit sau o fi având ea ceva cu capul, îti spui în sinea ta si te retragi, la treburi, în biroul tau. Societatea ne cere sa respectam niste norme pe care nu toti oamenii le accepta si le respecta întotdeauna. Oamenii din jur asteapta din partea noastra un comportament bazat pe educatie, perceptie corecta a lucrurilor, decizii potrivite. De ce? Pentru ca astfel de comportamente sunt etichetate a fi „adecvate”. Însa nu întotdeauna reusim, asa cum spuneam, sa le oferim acestora ceea ce ei asteapta de la noi. Se ridica întrebarea: ceea ce e adecvat pentru tine e adecvat si pentru mine? Ce înseamna sa fii adecvat lumii în care traiesti? Ce face diferenta dintre a fi adecvat si a fi inadecvat? Pentru a raspunde acestor întrebari, ar trebui sa definim, fiecare în parte, ce presupune adecvarea. Pe de o parte, putem întelege prin „adecvare”, la modul teoretic, corespondenta directa a comportamentului unei persoane cu scopurile care sunt considerate acceptabile într-o anumita situatie, în societate, dar, nu în ultimul rând, pentru ea. Este vorba de comportamente care se încadreaza în anumite reguli cunoscute omului, sa zicem, sa îti saluti colegii. Dar, prin adecvare multi înteleg, tot teoretic vorbind, ca nu trebuie sa fim la înaltimea asteptarilor celorlalti cu privire la comportamentul nostru, pentru ca adecvarea nu este servilism, nu e adaptare la cerintele altuia, ci ea urmeaza, în primul rând, logicii comportamentului uman, al carei sens este de a-si atinge scopurile, de a-si îndeplini dorintele personale. Adica, daca omul e îmbufnat în dimineata aceea sau îl dor salele si n-are chef sa-ti raspunda la salut, ar fi o problema? Adica daca ne-am stradui mereu sa-i multumim pe altii, în detrimentul propriilor interese, emotii si stari, am avea un comportament adecvat? Desigur, nu, ar spune multi printre care si colega cu pricina. Pentru ca ea crede ca si-ar neglija prin asta propria stare, propria emotie si dorinta, asa, doar ca sa ne faca noua pe plac, salutându-ne. Granita dintre cele doua concepte pare fragila daca avem în vedere cele doua perspective de abordare. Putem concluziona, de asemenea, - sofistica, dupa cum vedem, ne ofera aceasta oportunitate -, ca adecvarea este un comportament care este justificat logic de persoana însasi. Am actionat într-un fel pentru ca, în asemenea conditii, având situatia data si oportunitatile pe masura, am facut un calcul si mi-a aratat ca tocmai astfel de actiuni trebuie sa fie luate, deoarece pentru mine sunt rezonabile. Se dovedeste, deci, ca îmi coordonez decizia, actiunile cu scopurile mele, care, dupa parerea mea, îmi reflecta interesele în cel mai bun mod. În acest caz, sunt o persoana rezonabila, deci, si adecvata societatii în care traiesc. Nu e cazul, însa, sa vorbim de adecvare în situatia care îmi doresc un lucru, dar fac altul de dragul lumii si, în acelasi timp, nici nu îmi pot explica cu adevarat de ce o fac. Aceasta alegere m-ar putea aduce în ipocrizie, nu? Adica, de ce as saluta un coleg daca eu nu am starea potrivita sa o fac, asa doar de dragul lumii, sa par eu amabil? Am întâlnit cu totii oameni care se uita chiorâs la noi si nu întelegem de ce o fac – oameni, de fapt, care se privesc negativ pe ei însisi si care, adesea, presupun în mintea lor, ca alti oameni îi privesc în acelasi mod. Aveti ceva cu mine? te vor întreba, spre uimirea ta. Am cunoscut, de asemenea, oameni care intra în relatii intime cu încrederea ca o relatie îi va face sa se considere adecvati lumii în care traiesc: trebuie sa ma marit, sa fac copii, sa fiu în rând cu lumea. Cu toate acestea, sentimentele lor de inadecvare se accentueaza într-o relatie, deoarece aceste persoane nu si-au dorit casatorii, nici copii, ba mai mult banuiesc ca partenerii lor le judeca asa cum se judeca ele însele pe sine. Si, de aici, apar conflictele interne, sentimentele de adecvare –inadecvare alterneaza, nu sunt clar definite. Dualitatea aceasta le confera confuzia, ce sa fac sa par si eu un om adecvat lumii asteia? Si astfel cad în cealalta extrema: unii se pot izola social, altii pot dezvolta compulsii, cum ar fi cheltuirea excesiva si fara noima a banilor sau mâncatul în exces, ca o modalitate de a face fata sentimentelor de inadecvare. Un inadecvat este si agresorul, fizic sau virtual, cel care prin abuz îsi mentine puterea, fiindca altfel nu ar avea cum sa si-o mentina, nu are nici inteligenta, nici calitati, nici perspectiva. Abuzul îi confera nu doar puterea, ci si sentimentul ca, prin putere, este un adecvat lumii sale: am si eu ca ceilalti, chiar daca iau prin forta. Deci, sunt în rândul lumii. Subiectivitatea acestor doua concepte este subliniata si de faptul ca sensul încorporat în acestea se schimba odata cu dezvoltarea societatii si a persoanei însasi. Poate de aici si disputele între generatii, fiecare dintre ele raportate la un alt tip de societate si alte valori. Apar etichetele care pot fi agatate de aproape oricine daca cuvintele sau actiunile persoanei nu se potrivesc cu imaginea cuiva despre societate. Iar cel mai periculos e ca oricare dintre noi poate avea pretentia ca este un sablon moral pentru altul, pe care îl etichetam în functie de modul nostru de a vedea lumea. Iar cu cât lumea noastra e mai strâmta, cu mai putina deschidere spre nou, cu atât sablonul nostru e mai mic. Din observatori de pe margine ai „inadecvatilor”, adica a celor ce nu intra în sablonul nostru, pe care îl consideram etalon moral, devenim noi însine inadecvatii lumii în care traim. Eh, pe vremea mea… poate fi un asemenea sablon care face din oameni niste inadecvati ai vremurilor mereu în schimbare în care traiesc. De retinut e ca adecvarea sau inadecvarea unei persoane poate fi determinata nu atât de constientizarea sa, ci de capacitatea persoanei de a lucra cu informatiile pe care le detine, adica tine de capacitatea gândirii sale de a procesa informatiile într-un sens sau altul. Cunostintele pot sa ne ofere, desigur, alte date ale necunoasterii, nu e suficient doar sa le avem, ci si sa le procesam prin analiza si gândire. De exemplu, o persoana adera la unele credinte, se bazeaza pe anumite informatii în rationamentul sau si îsi pune întrebari care ajuta sa înteleaga mai bine aceste lucruri. Aici, o persoana adecvata reactioneaza în mod normal la întrebarile care îi lumineaza mintea, iar una inadecvata, ca un fanatic, care se sprijina pe o lipsa de întelegere a ceea ce stie, începe sa se enerveze si sa manifeste agresivitate fata de cei care îi pun întrebari incomode, care îl încurca. N-auzi, îti va spune iritat, ca în Biblie scrie „Crede si nu cerceta”?! De ce trebuie s-o mai si citesc si s-o rastorn pe toate fetele? Mai mult, poate ca nici nu este în interesul lui sa adere la convingerile sale, dar o face oricum, pentru ca este mai usor pentru el. Acestia sunt oamenii inadecvati care, în general, pot parea destul de normali psihic, nu sunt psihotici, nu sunt obsesiv-compulsivi, nu sunt retardati mintal, ci, pur si simplu, sunt oameni care nu se înteleg pe ei însisi si motivele lor de a actiona în numele unor mentalitati pe care, de cele mai multe ori, le definesc ca fiind ‚normale”, adecvate lumii în care traiesc. Ati întâlnit oameni educati, ‚cititi”, care stiu multe, adevarate enciclopedii, dar în acelasi timp, în situatii non-standard pentru ei, sa îi vedeti ca actioneaza ilogic, astfel încât mai târziu ei însisi sa nu îsi poata explica motivele actiunilor lor? Se pare ca, desi au suficiente cunostinte se confrunta cu ceva care este dincolo de cunostintele lor si, astfel, persoana clacheaza într-o problema care poate parea banala, într-un mod ridicol. Ceea ce îi confera titlul de inadecvat. Asta se întâmpla când exista cunoastere, dar gândirea nu proceseaza bine cunostintele. Sa ne imaginam un psiholog care cunoaste multiple teorii si a studiat numeroase lucrari despre anxietate, dar când motanul darâma în plina noapte vaza cu flori din bucatarie si o face bucati, omul lesina de frica în pat. El nu stie cum sa combine aceste cunostinte în acel moment, nu poate produce ceva salvator, astfel încât sa îsi ajusteze comportamentul la realitatea existenta si nu la sablonul care este stocat în memorie sub forma de pseudo-cunostinte. „E Noaptea de Sânziene, mamaie zicea ca vin ielele” va avea întâietate în constiinta sa si va face sa paleasca, în timp ce el se afunda în pat tremurând, cu patura peste ochi, toate studiile lui Adler sau Cattel, Rogers sau Mitrofan pe care le stie pe de rost. Deci, ceea ce construieste un comportament adecvat e doar procesul gândirii. Nu o spun eu, ci cei care au studiat mai profund aceste comportamente. Doar prin gândire, ajungi la un raspuns corect, te pliezi societatii, si pui în aplicare cunostintele pe care le ai, în orice situatie de viata. Vorba ca batrânii sunt întelepti de multe ori nu se adevereste, si cu totii am întâlnit persoane în etate care, desi au experimentat atâtea în existenta, comit nenumarate greseli. Nu vârsta ne face sa avem experienta si sa fim adaptabili, ci modul cum procesam cunostintele despre lume si asta se poate întâmpla la orice vârsta matura, nu doar la batrânete. V. I. Lenin, el însusi un intelectual cu numeroase cunostinte, cu scoala „serioasa”, a ajuns sa transforme lumea într-un imens calvar. Pentru o perioada de sapte decenii, Lenin si ideile lui au închis în perimetrul cortinei de fier nu doar persoane, ci si visuri, dorinte, oportunitati. Lavrenti Pavlovici Beria, ministrul afacerilor interne, însarcinat cu serviciile de securitate NKVD si de represiune în regimul sovietic, renumit pentru capacitatile sale intelectuale, cunoscator al câtorva limbi straine, nu a reusit sa se ridice mai sus de nivelul unui violator sadic si al unui tortionar fara egal. Ceea ce arata ca studiile, cunostintele care nu trec prin filtrul gândirii, prin analiza, nu ajuta la nimic. Adecvarea este un proces continuu, suntem în permanenta în situatii aflate în schimbare – la locul de munca, în familie, în relatiile cu prietenii, cu autoritatile. La urma urmei, ne spunem mereu ca important este sa o scoatem la capat, sa trecem cu brio prin toate si sa ramânem cu ceva. Iar acest „ceva” sa ne califice ca fiind persoane adecvate în societatea în care traim. Pentru ca sa reusim avem nevoie nu doar de ceea ce ne învata scoala, de informatia mata si multa, de diplome, premii si medalii, ci de ceea ce ne învata viata. „Scoala vietii”, dincolo de ironia cu care o prezentam adeseori, este mai mult decât simpla expresie a smecheriei. Este ceea ce bunicii si strabunicii nostri, generatii la rând, au absolvit cu magna cum laude. Esenta acestei scoli si a celei formale este una comuna: educatia. Si una, si cealalta îl cizeleaza pe om. Oferindu-i nu doar accesul la informatie diversa, ci mai degraba la interpretarea acestei informatii, ambele înlesnesc, în aceeasi masura, aplicarea unor metode care vor determina în viata fiecaruia dintre noi comportamente adecvate. În rând cu lumea nu e doar în acord cu normele si legile, ci în primul rând o întelegere profunda a propriilor noastre cunostinte despre viata, relatii, despre respect si umanitate. Cristina Danilov este psiholog
