Doua aspecte mi se par de retinut în mod prioritar din acel „draft” (redactat totusi, aici nu e nici un dubiu, de catre servicii): revenirea la mistica „secretului de stat” si apelul la sentimentele patriotice pentru a stimula turnatoria. (...) Tare mi-e teama ca, daca acel proiect chiar ar deveni lege (perspectiva, totusi, putin probabila), marea masa va ramâne indiferenta, acceptând resemnata niste constrângeri tipice unui stat politienesc. Nu ne spune oare un foarte recent sondaj ca 60- dintre români si-ar dori un regim autoritar? Daca as fi întrebat sa indic zona cea mai vulnerabila din societatea româneasca actuala mi-ar fi greu sa ma decid. Situatia economica? Nu am competente în domeniu, dar nu pot sa nu observ bâlbâielile guvernului, contrazicerile în ce priveste fiscalitatea, faptul ca nu îndeplinim criteriile necesare pentru a intra în zona euro. Pe cine mai conving efuziunile demagogice ale puterii, care se bate în piept ca are grija de soarta „bunicilor” (cliseu penibil, care de fapt le infantilizeaza pe persoanele de vârsta a treia)? În planul politicii externe, afara de medaliile pe care le colectioneaza Klaus Iohannis, nu se vede mare lucru: o cam scaldam în ce priveste Ucraina, foarte probabil ajutorul economic si militar pe care ar trebui sa îl dam tarii invadate de rusi nu exista. În politica interna, PSD este marele beneficiar al nefericitei aliante de la guvernare, pozeaza în aparatorul celor napastuiti si, mai mult, se grabeste, atunci când apare o situatie confuza, sa mimeze ca repara ceea ce nu era în regula, de parca nu si el, partidul social-democrat, ar fi la originea confuziei. Un domeniu în care, de mai multa vreme, lucrurile au luat-o razna este domeniul justitiei. Numirile la Curtea Constitutionala au fost penibile. O anumita grupare din CSM îsi face în continuare de cap. CCR da decizii gratie carora pot scapa basma curata o multime de infractori ce au comis furturi, au luat mita, au înselat statul etc. Nimeni nu mai iese în strada si în piete pentru a protesta în fata acestor abuzuri flagrante. Lumea a obosit. Comentând lipsa de reactie a societatii civile, ziaristul Razvan Chiruta gaseste o explicatie în lipsa unei alternative care sa dea speranta ca, la alegeri, se poate schimba ceva. Dezolant. Judecatorii Camelia Bogdan si Cristi Danilet sunt „executati” chiar de catre colegi de-ai lor, în indiferenta generala. Imaginile de acum câtiva ani, cu sutele de magistrati care protestau pe scarile din fata tribunalelor, par dintr-o alta epoca. O situatie din zilele trecute este si ea semnificativa pentru starea de spirit actuala. A aparut în presa acel proiect cu legile sigurantei nationale. Asa cum era de asteptat, el a stârnit o emotie puternica si, pe retelele de socializare, multa lume a reactionat. Putin dupa aceea a circulat o teorie conform careia ar fi fost vorba de o operatiune de manipulare si ca nu era cazul sa ne agitam. Iesirea publica a lui Iohannis nu a avut darul sa lamureasca lucrurile, dimpotriva. Doua aspecte mi se par de retinut în mod prioritardin acel „draft” (redactat totusi, aici nu e nici un dubiu, de catre servicii): revenirea la mistica „secretului de stat” si apelul la sentimentele patriotice pentru a stimula turnatoria. Aceste doua aspecte sunt suficiente pentru a ne aduce aminte de sinistra Securitate. Iata însa ca acest proiect n-a provocat nici o miscare de protesta în strada. Si nu e de mirare. Milioane de români se acomodasera, înainte de 1989, cu existenta Securitatii, multi colaborau cu ea chiar fara sa fie constrânsi. Alte milioane de români se obisnuisera cu frica (adesea irationala) ca telefoanele le sunt ascultate si ca vecinul de bloc sau colegul de serviciu îi poate turna, desi ei nu facusera nimic care sa intereseze „organele”. Tare mi-e teama ca, daca acel proiect chiar ar deveni lege (perspectiva, totusi, putin probabila), marea masa va ramâne indiferenta, acceptând resemnata niste constrângeri tipice unui stat politienesc. Nu ne spune oare un foarte recent sondaj ca 60- dintre români si-ar dori un regim autoritar? Este absolut impresionanta, în ultimul an, ofensiva borfasilor, a infractorilor, a impostorilor, pentru a-si salva pielea si mai ales pentru a se asigura ca ei si cei asemenea lor vor beneficia de acum înainte de imunitate. Pâna si miile de doctori cu lucrari plagiate (în frunte cu prim-ministrul României) pot sa stea linistiti: clica de la putere s-a gândit si la ei si a gasit solutia potrivita. Impostura academica este astfel legiferata în România. Pentru asta, chiar nimeni nu se va gândi sa protesteze: „România educata” are alte treburi mai importante si mai urgente. Iar la vara, când se va merge în concediu, numai la astfel de fleacuri nu le va sta gândul românilor. Nici o grija, puterea gândeste pentru noi. Vacanta placuta! Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
