Soft power este un concept lansat de Joseph Nye în 1990, când a identificat doua modalitati de influenta, hard si soft, pe care statele le au asupra celorlalti actori globali. Daca hard power implica coercitie, soft power reuseste sa determine pe ceilalti sa îsi doreasca obtinerea rezultatelor avute în vedere de cel care exercita aceasta forma de putere blânda. Convingere, nu reprimare, promovarea unei imagini atractive în loc de presiune. Cultura este unul dintre cele mai importante instrumente de soft power (vezi exemplele de succes ale Coreei de Sud, Germaniei sau, mai aproape de noi, Cehiei si Poloniei). De aceea, e necesar ca Institutul Cultural Român sa redevina o institutie credibila, un instrument de diplomatie culturala, de soft power, care sa-si îndeplineasca scopul pentru care a fost creat. Însa scandalurile permanente generate de numirile discretionare la cel mai înalt nivel, de cele mai multe ori bazate exclusiv pe clientelism politic, ne arata ca ICR e departe de acest deziderat. Iar speranta ca noua conducere numita în noiembrie 2021 ar putea începe procesul de transparentizare a institutiei s-a spulberat dupa nici jumatate de an. ICR este perceput de mediul politic ca având un potential considerabil pentru distribuirea unor sinecuri pentru serviciile aduse diverselor partide, rasplata pentru personaje care, în marea lor majoritate, nu au nicio legatura cu domeniul cultural. Culturaladuba.ro, cea mai interesanta aparitie online în domeniul cultural din ultima perioada, a publicat o serie de materiale edificatoare despre candidatii pentru posturile de director si director adjunct ai diverselor filiale ICR din strainatate. Câteva exemple, asa cum au fost devoalate de autoarea articolului, Alexandra Tanasescu: Andreea Dogariu, sotia senatorului PSD Eugen Dogariu, a primit votul comisiei pentru postul de director adjunct al ICR Budapesta; Adriana Pietrareanu, profesoara de engleza si franceza din Buzau si apropiata de Marcel Ciolacu (PSD), primeste un nou mandat de director adjunct al ICR Bruxelles; Catinca Maria Nistor, fiica unui personaj influent, pusa de Gabriela Firea director la Teatrul Bulandra si data afara dupa un protest al actorilor de acolo, trimisa în judecata pentru folosirea unor sume de bani necuvenite, primeste functia de director al ICR Londra; Dragos Tiberiu Nita, o fosta propunere PSD pentru un post în Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, absolvent de Teologie si Drept, urmeaza sa devina director ICR Istanbul. De cazul liberalului metalurgist Cezar Preda, viitorul director adjunct al ICR Paris, care nu are nicio legatura cu cultura, a auzit toata lumea, inclusiv datorita interviului în care declara ca cultura are si „valente tehnice, de informatica”. Desi a avut o prestatie controversata în mandatul anterior, Salamon Marton Laszlo urmeaza sa primeasca un nou mandat ca director al ICR Tel Aviv. Iar un istoric apropiat de PNL, Liviu Taranu, urmeaza sa fie trimis la ICR Beijing, o reprezentanta închisa în 2019, care a costat 400.000 de euro doar chirie în ultimii 2 ani. E de datoria mea sa precizez ca scriu acest text din postura de fost candidat la presedintia ICR, nominalizat din partea USR ulterior încetarii activitatii mele politice. Stiam de la început ca principala miza a candidaturii mele, în contextul politic actual, era de a genera o dezbatere de idei cu privire la rolul ICR. De aceea am publicat înainte de audieri programul meu, ca punct de pornire pentru o astfel de dezbatere. Din pacate, dezbaterea asteptata n-a avut loc nici macar în cadrul audierilor. Daca acum 5 ani candidatii au fost audiati în prezenta presei, de data asta candidaturile au fost prezentate pe rând, fara a permite celorlalti pretendenti sa fie de fata: 4 minute au avut la dispozitie candidatii pentru functie de presedinte, 3 minute cei pentru vicepresedinte si 2 minute pentru membrii Consiliului de conducere. Aceasta practica se perpetueaza si în cazul celor audiati pentru posturile de directori ai filialelor ICR din strainatate, care au fost recent avizati formal de Comisia de cultura din Senat, dupa un vot pe linie de partid, fapt mentionat si de Observatorul cultural într-un comunicat de presa. Într-un gest fara precedent, una dintre cele mai importante publicatii culturale din România a suspendat unilateral contractul cu ICR, valabil din 2005, în virtutea caruia a publicat mii de articole despre evenimentele organizate sau realizate cu sprijinul ICR. În pofida reactiilor destul de prompte ale scenei culturale neafiliate, calculele si negocierile din birourile politicienilor ramân singurele criterii relevante pentru modul în care sunt atribuite aceste posturi care, la rândul lor, garanteaza acces la finantarile ICR pentru cei apropiati de partidele aflate la butoane. Semnalul e clar: meritocratia nu e un criteriu relevant ICR. Tot ce conteaza e sustinerea politica. P.S. Titlul articolului face referire la desenul lui Dan Perjovschi, unul dintre cei mai cunoscuti artisti români la nivel mondial, si surprinde situatia deplorabila în care a ajuns o institutie care altadata era una dintre cele mai eficiente metode de promovare a valorilor culturii române în lume. Nu întâmplator, Dan Perjovschi este si unul dintre numele mari ale culturii nationale care refuza asocierea cu ICR din cauza politicii si managementului institutiei de dupa îndepartarea lui H.R. Patapievici de la conducere. George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi
