În unul din clasamentele astea arierate (nu putem trai fara clasamente?), pe care ni le baga pe gât o anumita presa (arierata si ea), cica Finlanda este tara cea mai fericita din lume. Ma întreb: Oare tot fericiti sunt finlandezii, danezii si ceilalti când le moare mama, tata sau fratele? Sau un prieten? (Nu vorbesc despre soacra.) Cu alte cuvinte, sunt fericiti atunci? La naiba, asta e singura problema pe care o avem, care ne roade acolo, în adâncul sufletului sau, în fine – care nu cred în suflet – sub cerebel: ca murim, crapam, frate, dam ortul popii, o mierlim, disparem dupa corcodus, repauzam etc. Restul sunt, cum se spunea prin Maramures, mierte-fierte, vorbe-n vânt, fleacuri, aiureli sau cacamaca, dupa cum se zice în Bularga sau în Bucsinescu. Dar ne pacalim cât încape: Cica suntem fericiti de mama focului, baligos de fericiti, feeric de fericiti, daca se poate spune asa. Nu mai putem de fericiti, nu ne mai încapem în piele. Si când pierdem la loto, având speranta cacacioasa, totusi, ca ne vom umple de bani cândva, la Sfântul Asteapta, when pigs fly, si când ascultam cu urechile cius ce mai spune Becali, o noua duma tâmpita de sta mâta-n coada, cu behaitul aferent, si când râdem ca sfecla-n gura vacii, ca am batut Andorra la fotbal sau ca soacra ne e bolnava, ca vine în sfârsit autobuzul sau tramvaiul, si când ne fura seful la salar, si când ne însala (nevasta sau amanta sau la cântar, nu mai stiu) si când ne scremem constipati pe buda, fericiti ca Vali Vijelie ca „are pereche”, si când avem 95.000-123.000 $, ca functionarii de rang superior de la ONU, când Chirica sau Alexe ne însala iarasi asteptarile de nu-i spala toata apa Bahluiului, si când închiriem un post de manichiura, despre care relata ziarul acesta, pedichiura, cabinet cosmetic, în cadrul unui salon din Bularga si când natalitatea tiganeasca creste triplu sau cvadruplu fata de cea româneasca (va spun eu, retrogradul!), si când politicienii care ne conduc sunt supersosoace si simioni arierati, votati de tâmpiti si poltroni, când ghertoii antifeministi ca alde Becali se mai burica trogloditii o data împotriva femeilor arbitri la baieti, când o conspirationista americana îsi ucide copiii, fiindca ar fi „zombie” etc... etc... Asadar, fericit barbatul care n-a umblat în sfatul necredinciosilor, cum zice la biserica. Si femeia care... în fine. Eu ma tem ca, fiind atâtia prosti pe cap de locuitor, care ne bat la cerebel mereu ca suntem fericiti nevoie mare, o sa ajungem chiar sa credem ca suntem fericiti, sa fim, cu alte cuvinte, amnezici, malaieti, molâi, talâmbe, papleasca de fericiti. Caci asta urmaresc bombalaii din tot felul de comitete si comitii în lumea asta globalitoanta. Chiar cu -40 de grade afara, cu vreo -20 în casa, fara serviciu si cu un kinder prost ca noaptea, care, în afara de fotbal, nu stie decât septica si bambilici, cu femei necajite, cu barbatul votcar si curvar. Caci asta se urmareste în ziua de azi: sa staaam pe fund, fericiti si tâmpi: cu nevestica noastra, cu amantica, cu stirutele noastre pentru oligofreni, trecute prin ciurul si prin dârmonul corectitudinii politice, cu meciul duminical de perdanti, cu Tzanca Uraganu sau ala... Ghiudem, Cârnat, cum îi zice, Salam. Prea nefericitul Jayme Illien, consilier în cadrul ONU si membru al organizatiei „Economisti pentru pace si securitate”, un ONG afiliat ONU, a avut ideea (nefericita, s-o spunem pe-a dreapta) sa decreteze Ziua Mondiala a Fericirii. Si lupta si dai domnul Illien ca sa demonstreze ca, vezi Doamne, suntem teribil de fericiti, râdem cu gura pâna la urechi, ca sfecla-n gura vacii, ca tata-n Hala, nu ne mai încapem în piele (sau în pile?) de fericiti, ne manânca pielea (sau ne manânca-n c.), ca sa zicem asa, într-o stare de deplina multumire sufleteasca, tâmpi de fericiti, eliberati de întuneric ca cei din Biserica Baptista Speranta. Eu sunt aproape convins ca domnul respectiv este neînsurat sau, mai degraba, divortat si cu amante si amantele, urâte si proaste. Ori o fi vreun ghiuj eliberat de toate cele, asa ca având creierul pane si trânji. Dar sinceritatea nu-i tot una cu adevarul, cum se spune într-un film al lui Scorsese. Iar fericirea... e pasare rara. O sa fim fericiti când n-o sa mai fie fetite violate, ca cea de la Letcani, când n-o sa mai avem prelati ca Teodosie al Tomisului, îndragostit soldateste, unghie si carne de Putin, când politistii de la „Rutiera” n-o sa mai ia spaga, când n-o sa mai fie reclame gen „Zboara, puiule, zboara!”, va amintiti? si alte asemenea. Oare visez? Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
