Singuratatea lui Djokovic, în fata fileului si a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finisului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptatori, a izbucnit în lacrimi. Grand Slam, sau mai pe româneste, Marele Slem, este un termen împrumutat din bridge si este folosit în mai multe sporturi, cel mai cunoscut fiind tenisul. Nu exista nicio diferenta între „Grand Slam” si „Grand Chelem”, traducerea franceza de unde provine si termenul românesc. În tenis, Grand Slam înseamna cucerirea a patru turnee majore într-un an, cele din Australia (Melbourne), Franta (Roland Garros, Paris), Regatul Unit (Wimbledon) si SUA (Forrest Hills, mai apoi Flushing Meadows, din 1978). Înainte de era Open, câstigarea celor patru mari turnee era visul suprem al oricarui jucator de tenis. Din 1968 când tenisul amator si cel profesionist s-au reunit sub eticheta de tenis (era Open) - mai exact, de când tenisul competitional s-a eliberat de sub umbrela falsa a amatorismului - visul a devenit pentru multi o obsesie. Mult mai greu de îndeplinit, o adevarata himera, astfel încât cucerirea celor patru turnee, chiar si în ani diferiti, sa fie asimilata unui „Grand Slam”, termen care începe tot mai mult sa defineasca în mod eronat turneele însesi. Americanul Don Budge (în 1938) si australianul Rod Laver (1962), precum si americanca Maureen O'Connolly (1953) au fost laureatii Marelui Slem în perioada pre-Open a tenisului. Dupa „Marea Unire” din 1968, doar Rod Laver a reusit un an mai târziu peformanta (devenit, primul si unicul recidivist din istorie), iar în tenisul feminin, australianca Margaret Smith-Court (1970) si germana Steffi Graf (1988) au realizat acest lucru. Trei performante la masculin, trei la feminin, cam putin pentru o istorie de peste un secol. Trebuie spus ca australienii n-au achiesat multa vreme la ideea sistemului open. Marii jucatori din afara nu erau atrasi de calatorii mult prea lungi si obositoare într-o perioada atipica pentru marile competitii, ba chiar si starurile autohtone evitau o competitie programata în perioada sarbatorilor hibernale. Apoi, organizatorii primului turneu major open major (Roland Garros 1968) au schimbat macazul doi ani mai tâziu, interzicând accesul jucatorilor profesionisti vreme de aproape un deceniu. Fara unda de malitie, perioada aceea a cuprins si singurele titluri românesti de simplu la Paris, obtinute de Ilie Nastase (1970) si Virginia Ruzici (1978). Jimmy Connors ar fi obtinut, poate, Marele Slem în 1974, dar n-a fost admis la Paris. Suedezul Mats Wilander, popularul expert de la Eurosport, a fost aproape de triumf în 1988, dar s-a poticnit tocmai la Wimbledon, unde s-a încoronat rivalul sau autohton Stefan Edberg. Roger Federer a câstigat totul în 2006 si 2007, în afara de Roland Garros, pe zgura, unde rege era Rafael Nadal. Spaniolul însusi a câstigat trei turnee majore din patru în 2010. Si acum, „Nole” Djokovic la o singura victorie în finala de la US Open, unde rusul Medvedev a luptat ca sa intre în istorie. Despre tenisul feminin am mentionat mai putin fiindca cazurile de „trei din patru” sunt mult mai putine. Margaret Court a mai avut ocazia, în timp ce Steffi Graf a ratat-o de sase ori, în afara de triumful din 1988. Legendarele Billie-Jean King, Martina Navratilova sau Monica Seles s-au înscris si ele pe aceasta lista, iar Serena Williams chiar de doua ori la distanta de 13 ani. Ca si Medvedev, în acest an, în fata lui Novak Djokovic, cu sase ani în urma, italianca Flavia Pennetta a oprit-o pe Serena nu numai la portile Marelui Slem, ci a unui record de titluri majore obtinute în cariera. De ce, totusi, o asemenea performanta este atât de greu de obtinut? Tenisul nu este un sport atât de extenuant precum ciclismul de sosea (de exemplu) unde participarea (nu victoria) la cele trei mari Tururi este, practic, imposibila. Totusi, tenisul la nivel înalt „compenseaza” prin calendar. În afara de cele patru, sunt numeroase turnee pe suprafete diferite la care trebuie sa participi. Oboseala lui Djokovic, vizibila înca de la turneul olimpic, dar mai ales la US Open, unde a pierdut mai mereu primul set, si-a spus cuvântul. În plus tenisul este un sport eminamente individual, în care te lupti tu si adversarul tau, fara ajutorul unor lansatori sau caratori ca în Girurile, Tururile si Vueltele cicliste. Singuratatea lui Novak, în fata fileului si a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finisului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptatori, a izbucnit în lacrimi, desi o partida de tenis n-are învingator înainte de jucarea ultimei mingi. Iata de ce, realizarea Marelui Slem este, de multa vreme, si va ramâne o himera.
