Gândirea face parte din modul în care ajungem la ceea ce simtim. Sentimentele nu apar din neant, nu sunt doar serotonina, dopamina sau adrenalina. Deci, daca cineva ne spune ca toata aceasta munca interioara este invalida pentru ca „gândurile nu exprima sentimente”, aceasta este, din puncul nostru de vedere, o idee distructiva. Totul este conectat. Gândurile si sentimentele noastre sunt inseparabile. Una dintre dificultatile cu care se confrunta adesea oamenii atunci când încep sa-si exploreze interioritatea este sa faca diferenta dintre un gând si un sentiment. De exemplu, când întreb o persoana cum s-a simtit într-o anumita situatie, ea poate raspunde: „mi s-a parut ca sunt criticata” sau „cred ca puteam sa fac mai mult”. Daca ne uitam cu atentie, vom vedea ca ea nu defineste, de fapt, emotia – furie, rusine –, ci spune ce crede despre situatie. Daca ati mai fost în terapie sau ati citit vreodata o carte despre terapia cognitiv-comportamentala, probabil ca ati întâlnit afirmatia „gândurile nu exprima sentimente”. Aceasta observatie are, credem, adeseori scopul de a ajuta clientul sa distinga între interpretarea situatiei si ceea ce îi spun gândurile despre acea situatie si realitatea sa emotionala. Totusi, daca avem abilitatea de a citi dincolo de gândurile ei, putem defini sentimentele pe care le traieste, persoana este trista sau dezamagita de modul în care a fost tratata. Practic, ce putem observa? Continutul gândurilor noastre ne influenteaza emotiile. Când ne oprim în gândurile noastre asupra lucrurilor nefericite, devenim mai tristi. Când suntem conditionati sa interpretam comportamentul celorlalti vizavi de noi în cea mai negativa lumina, ne simtim constant umiliti, judecati si singuri. Relatia dintre afect si cunoastere este o strada cu doua sensuri care nu se închide niciodata. Asadar, de ce încercam sa separam gândirea de sentiment? Nu functioneaza separat. Ele curg una în cealalta, se schimba, se împletesc si se dezvolta în paralel, întotdeauna. Terapia dialectic comportamentala implica, de asemenea, învatarea clientilor sa traga o linie clara între gândurile si emotiile lor. Psihoterapeuta Sheri Van Dijk ne informa, într-un studiu dedicat tulburarii bipolare, ca o afirmatie precum „Sunt un idiot!” este „un gând, nu un sentiment”. Dar exista un gând mai încarcat emotional decât unul care va respinge întregul sine în felul acesta? Este greu de imaginat ca te-ai considerat vreodata un „idiot” fara a experimenta un val de emotii negative. A spune, pur si simplu, ca te simti idiot, adica rusinat si jenat în acest caz, sugereaza ca experimentezi emotii negative profunde îndreptate asupra ta si ca aceste emotii negative sunt asociate cu preocupari legate de inteligenta ta si abilitatile tale. Un alt motiv pentru care unii psihologi fac o distinctie între gânduri si sentimente este ca multi oameni cauta, de fapt, sa-si foloseasca intelectul gândurile pentru îndepartarea emotiilor neplacute. Sa-l luam, de exemplu, pe unul din amicii mei ai carui parinti visau ca el sa ajunga un celebru pianist: mi-a spus ca a avut o copilarie plina de stres, împartindu-se între scoala si orele de pian înca de la vârsta de 6 ani. Ca adult, avea ulcer si crize de anxietate. Cu toate acestea, ori de câte ori mi-a vorbit despre trecutul sau, a ocolit sa spuna despre traumele pe care le-a trait în perioada aceea în care se împartea între scoala, teme si cursurile de pian, subliniind, în schimb, toate lucrurile generoase pe care le facuse familia lui pentru el. „Copilaria mea nu a fost chiar una ideala, asta e... Dar familia mea a facut totul pentru mine, facea eforturi sa am pianul meu, a cumparat o casa în care puteam sa exersez nestingherit. Mama avea grija sa ma duca duminica la toate concertele, nu stiam ce înseamna sa bat mingea sau sa ies cu colegii în oras. Iar eu ce-am ajuns? Avocat, în cele din urma, în ciuda tuturor eforturilor lor.” În acest caz, este clar ca amicul si-a folosit intelectul pentru a controla sentimente precum furia si tristetea. În psihologia sociala, numim uneori acest lucru cunoastere motivata – practica de a ne folosi gândurile pentru a produce concluzia dorita. De fapt, privind mai bine constatam ca aceasta este o alta dovada ca emotiile si gândurile nu pot fi separate clar unele de altele. Ar fi util oare ca psihologul sa-l distraga pe amicul meu de la cognitia sa motivata cu expresia „gândurile nu exprima sentimente”? Nu cred ca ar fi. Pentru ca pe lânga emotiile intense pe care le traia el atunci când îmi povestea despre parintii lui, traia si o multime de meta-emotii. Meta-emotiile sunt, ca sa fim mai directi, sentimente pe care le avem despre propriile noastre sentimente, în special despre care nu ar trebui sa discutam în societate. Mai precis, daca un baiat învata de mic ca este inacceptabil sa plânga, el poate deveni furios pe sine atunci când experimenteaza tristete si plânge când e adult. Furia lui este un raspuns meta-emotional la durerea lui. Amicul meu s-a simtit trist pentru ca si-a suparat parintii. Dar nu a considerat copilaria lui traumatica, ceva care ar fi trebuit luat în serios. Si asa si-a acoperit resentimentele cu meta-emotia vinovatiei – si acea meta-emotie a venit cu o serie de gânduri corective specifice. Parintii lui au facut atât de multe pentru el. Parintii lui s-au sacrificat mult mai mult decât el. Nevoile lor ar fi trebuit sa vina întotdeauna înaintea lui, care, iata, în ciuda eforturilor lor, nu a reusit sa ajunga ceea ce ei îsi doreau, adica un pianist celebru, ci doar avocat. El, cu siguranta, a auzit de-a lungul anilor aceste mesaje despre parintii sai si le-a întarit prin cultura si educatia din jurul lui: mama face pentru tine tot efortul sa-ti cumpere pian, tata a facut un împrumut sa luam o casa sa poti exersa fara sa mai deranjezi vecinii. Are o multime de influente conflictuale si emotii conflictuale care se învârt în el si daca nu ar fi concentrat pe cognitia sa motivata, istoria sa personala la care tine mult, cea în care familia face totul pentru el, s-ar prabusi. Daca si-ar folosi propriile gânduri ar avea acces la propriile lui sentimente de care se teme fiindca sunt prea dureroase pentru el sau e posibil sa nu si le gestioneze corespunzator. Celor apropiati mie obisnuiesc sa le spun adeseori, atunci când trec prin anumite stari, ca „nu starea te controleaza pe tine, ci tu o controlezi pe ea”. Practic, doresc sa transmit celuilalt ca daca pierzi controlul asupra comportamentului, care în acest caz va fi irational, se va trece la altceva mult mai acut. Tristetea prelungita se acutizeaza. Devine depresie. Insistenta cu care privesti un eveniment nefericit din viata ta, timpul pe care i-l aloci zilnic, faptul ca îi creezi oportunitatea de a pune stapânire pe toate trairile tale, pe toate preocuparile tale, pe toate relatiile tale poate conduce la obsesie. Totul din viata ta va plana în jurul unui singur element: evenimentul nefericit, celelalte lucruri nu mai au nici o însemnatate. Sau acest control îl transferi altcuiva care, la rândul lui, te controleaza prin sentimentele tale, adica, raportat la ceea ce spuneam anterior, cu ajutorul gândurilor inconstiente care circula în mintea ta. De exemplu, puterea asupra ta va fi a celui care induce în tine starea – frica, furie, invidie, lacomie, pasiune si altele. Vei actiona în conformitate cu aceasta stare, facând ceea ce esti încurajat sa faci, fara sa te gândesti la deciziile tale daca sunt bune sau nu. O persoana cu o gândire irationala poate fi provocata la orice actiune, pentru ca nu este stapânul conditiei sale. De aici provin problemele multor oameni, care sunt obisnuiti sa actioneze pe baza emotiilor, fara sa se gândeasca la motivele starii lor, sau la sensul si scopul actiunilor lor, precum si la ce consecinte vor aduce cu sine.Vi s-a întâmplat sa aveti impresia ca sunteti îndragostiti de cineva si sa actionati irational în aceasta stare facând lucruri nesabuite pe care ulterior, dupa ce starea de îndragostire trece si sentimentele se clarifica, sa le regretati? Ce emotii ati încercat? Furie, rusine, tristete. Atunci când o persoana este îndragostita îsi concentreaza gândurile spre fiinta iubita, toate celelalte aspecte ale vietii precum munca, familia sau prietenii devin secundare ca importanta. Persoana îndragostita este predispusa sa mareasca sau chiar sa expandeze chiar si cea mai marunta caracteristica a fiintei iubite. În aceste situatii primeaza doar gândurile obsesive. „Orice as face, gândurile mele sunt legate doar de el (ea).” Atunci când acestea dispar, apare normalitatea: avalansa de gânduri pe care le-am stopat si implicit o paleta variata de sentimente. Gândirea irationala, daca tot a venit vorba despre ea, este, daca ni se permite sa spunem astfel, nefolositoare. De regula, este sursa emotiilor negative. De exemplu, o persoana poate manifesta agresivitate ca raspuns la un pericol care nu a aparut pentru ea, dar acest lucru se va dovedi a fi nepotrivit si nu va face decât sa-i agraveze situatia. Si acest lucru se va întâmpla nu numai pentru ca agresiunea poate sa nu fie o forma eficienta de aparare în special în aceasta situatie particulara, ci si pentru ca pericolul în sine se va dovedi a fi fals. Un barbat banuieste un alt barbat ca-i face avansuri sotiei sale, asta pentru ca l-a vazut de mai multe ori în anturajul ei sau ea a mentionat numele lui în anumite contexte. Si, prin urmare, actioneaza ca atare. Începe a-l privi banuitor, îi arunca diverse vorbe cu subînteles, devine agresiv în comunicarea cu el, desi omul nu e vinovat cu nimic si nu întelege ce se întâmpla. De fapt, nu exista nicio amenintare pentru sot, dar el crede ca exista, pentru ca nu a procesat corect informatiile pe care le avea la îndemâna. Si din cauza acestei idei false a realitatii, el manifesta agresivitate fata de sursa acestui presupus pericol, ceea ce nu numai ca face sa fie inadecvat, dar contribuie si la aparitia unei amenintari reale, celalalt barbat s-ar putea, în baza acestui comportament ciudat si agresiv, sa îi raspunda similar. Ai dorinte, ai temeri, ai niste obiceiuri care îti influenteaza actiunile si determina scenariul de ansamblu al vietii tale. Cât de bine te-ai gândit la toate acestea? Cât de bine întelegi tiparul a tot ceea ce ti se întâmpla? Pot exista o multime de lucruri care pot fi schimbate cu o singura decizie. Pot fi sentimente care se pot transforma prin gânduri. S-ar putea sa-ti fie frica de un anumit lucru, iar suferinta ta sa vina din alta parte. Te temi ca vei fi doborât de depresia cauzata de pierderea serviciului, dar depresia ta sa provina din dragoste, din durerea despartirii de fiinta care te iubea, iar tu ai ignorat-o, preocupat de problemele de la munca. S-ar putea sa vezi pericolul pentru tine nu în ceea ce este cu adevarat, ci în ceva mai putin semnificativ sau complet nerealist. De ce? Pentru ca nu ai reusit sa ajungi la sentimente prin gândurile tale. Practic, nici nu te-ai gândit. S-ar putea sa-ti doresti lucruri de care nu ai nevoie, ceea ce te face sa pierzi mult timp si efort pentru a nu primi nimic în schimb. Este posibil sa ai obiceiuri care nu sunt deloc în interesul tau, s-au format fara participarea ta atenta si activa, pur si simplu, ai fost încurajat sa faci lucrurile la fel pentru o viata, dupa care ai considerat ca acest comportament este norma pentru tine. Poti sa te gândesti la toate acestea si sa rationalizezi toate aceste lucruri pentru a renunta la ceva, a schimba ceva în comportamentul tau. Iar pentru acestea nu trebuie intuitie, ci un amestec de gânduri – sentimente care sa ne conduca la un raspuns pozitiv. Gândirea face parte din modul în care ajungem la ceea ce simtim. Sentimentele nu apar din neant, nu sunt doar serotonina, dopamina sau adrenalina. Deci, daca cineva ne spune ca toata aceasta munca interioara este invalida pentru ca „gândurile nu exprima sentimente”, aceasta este, din puncul nostru de vedere, o idee distructiva. Totul este conectat. Gândurile si sentimentele noastre sunt inseparabile. Cristina Danilov este psiholog
