Ciudata lectura avea, deci, în fata fata din autocar. Oare cum s-o fi numind, de-o fi studenta, cursul si/sau seminarul pentru care citea cartea lui Frantz Fanon (1925 - 1961)? Poate chiar asa: Damnatii Pamântului. Având de stat ceva vreme în Germania, la una din surorile mele, am tras o fuga si pâna-n Franta, sa vizitez un prieten. Marti, m-am întors. Dupa ce am identificat autocarul de Budapesta (cu care aveam de mers pâna la Stuttgart), prietenul mi-a zis „Hai sa-ti fac o poza în fata lui!” Moment în care o tânara, pesemne vrând si ea sa vada exact daca-i autocarul ei, mi-a zâmbit pentru prima oara, anume când ni s-au întâlnit întâmplator privirile. Când m-am dus apoi sa dau la scanat biletul (digital de data asta, la dus aratasem cel scos pe imprimanta), era chiar în fata mea si mi-a zâmbit a doua oara. A treia oara a facut-o dupa ce eu urcasem deja (n-am avut decât bagaj de mâna) si-mi ocupasem scaunul de la geam, tânara având locul... chiar în dreptul meu, pe cealalta parte a culoarului. În fine, înainte sa porneasca autocarul, unul din cei doi soferi ne-a spus câteva vorbe în limba germana mai întâi, apoi în engleza, rugându-ne, de pilda, sa ne punem centurile (nimeni nu si-a pus centura), ca sa încheie cu o invitatie oarecum anacronica: cu speranta ca vom fi multumiti de serviciile Flixbus, ei, soferii, s-ar bucura daca multumirea noastra si-ar gasi expresia într-un mic Trinkgeld! Un mic bacsis, adica. Fix când soferul a pomenit chestia cu Trinkgeld-ul, tânara s-a uitat la mine si a zâmbit, de unde am dedus ca trebuie macar sa stie ceva germana. Dupa ce a pornit autocarul, fata a scos o carte si avea sa citeasca mai tot drumul. Dar nu oricum, ci cu creionul în mâna, subliniind una-alta. O fi studenta, mi-am zis. Oare ce-o fi citind? Sigur, as fi putut s-o întreb, dar, în ciuda zâmbetelor ei, parca n-aveam chef de-o eventuala conversatie, evident cu conditia sa ne fi gasit o limba comuna. Chiar, ce-o fi ea, o frantuzoaica, o nemtoaica sau chiar o unguroaica? Având în vedere ca citea cartea cu creionul în mâna, am dedus ca trebuie sa fie, oricum, studenta. Într-un târziu, am reusit sa vad coperta, am identificat parte din titlu si dupa o cautare pe net, iata ce-am descoperit ca citea fata: Frantz Fanon, Les Damnés de la terre (Damnatii Pamântului). Preface de Jean-Paul Sartre (1961, prima editie). Preface d' Alice Cherki et postface de Mohammed Harbi (2002), editia de buzunar din 2004. O fi, deci, frantuzoaica? I-am povestit de fata si de Fanon prietenului. Si-mi raspunde pe mess: „Apropo, cum se leaga lucrurile, discutam în RER despre afirmatia lui Sartre ca revolutia franceza n-a ucis destul si ca dusmanii comunismului trebuie ucisi, nu închisi, pt ca din închisoare mai pot iesi, ei bine, e din prefata la Fanon!” Dar apoi a revenit: „Am încurcat eu borcanele un pic...” Sartre, adica, ar fi spus si cele de mai sus, dar în alta parte. Iata ce a spus, printre altele, în prefata la Fanon: „Car, en le premier temps de la révolte, il faut tuer: abattre un Européen c'est faire d'une pierre deux coups, supprimer en même temps un oppresseur et un opprimé: restent un homme mort et un homme libre.” Mai pe româneste: „Caci în prima parte a revoltei trebuie ucis: a omorî un european înseamna sa-mpusti doi iepuri cu un singur foc, sa elimini în acelasi timp un opresor si un oprimat: în urma ramân un om mort si un om liber.” Treaba ailalta Sartre a spus-o mai târziu, în 1973: „Un régime révolutionnaire doit se débarrasser d’un certain nombre d’individus qui le menacent, et je ne vois pas d’autres moyens que la mort. On peut toujours sortir d’une prison. Les révolutionnaires de 1793 n’ont probablement pas assez tué.” (Actuel, 28 février 1973) Adica: „Un regim revolutionar trebuie sa se debaraseze de un anume numar de indivizi care îl pun în pericol si eu unul nu vad alt mijloc decât moartea. Din închisoare poti mereu sa mai scapi. Revolutionarii din 1793 probabil ca n-au ucis destui.” Ce sa mai, un umanist patentat! Mda. Ciudata lectura avea, deci, în fata fata din autocar. Oare cum s-o fi numind, de-o fi studenta, cursul si/sau seminarul pentru care citea cartea lui Frantz Fanon (1925 - 1961)? Poate chiar asa: Damnatii Pamântului. Michael Astner este poet, traducator si publicist
