Au mai ramas doi din echipa câstigatoare: vicepresedintele Rares Bogdan si vicepresedintele Gheorghe Flutur, presedintelui CSJ Suceava si parintele gripei aviare. Si, bineînteles, Florin Cîtu, care-i deja pe faras. Ceilalti membri ai echipei câstigatoare s-au evaporat din peisaj. Rares Bogdan si Gheorghe Flutur, ca doi strajeri destoinici ai unei cauze pierdute, fac scut uman în jurul lui Florin Cîtu. Curând însa îi vor lua gâtul. Si atunci o sa vedem cine o sa mai aiba curaj sa ridice capul lui Cîtu rostogolit în curtea de oratanii... Raluca? Nu, Raluca, nu... Alina Gorghiu? Nu, nici Alina, nu... Aceste doua superbe doamne, facând câtiva pasi de balet pe covorul rosu de la Cotroceni, o sa-i aduca în dar lui Iohannis capul premierului interimar Florin Cîtu, cerând clementa. Iar presedintele Iohannis, privind tipsia, va face semn slujbasilor sa arunce capul lui Motoc în strada. Oricum, visul lui Rares Bogdan e sa devina presedinte. * Acum, dincolo de gluma, nu stiu ce forte l-au adus din adâncul subteranelor si l-au propulsat pe scena politica pe dl. Florin Cîtu, si nu stiu nici ce scop au urmarit aceste forte; efectul însa a fost devastator: si presedintele si PNL-ul s-au prabusit în sondaje, iar România a devenit neguvernabila. Dupa opina mea, Florin Cîtu e unul din cele mai toxice personaje ce au aparut în viata noastra publica. Daca nu va fi oprit la timp, PNL-ul se va prabusi în groapa si mai mult. Azi acest partid istoric,va avea nevoie de un lider cu adevarat providential pentru a se redresa. Ma întreb însa: presedintele Iohannis atunci când l-a uns ca premier avea toate informatiile despre Florin Cîtu, inclusiv, profilul sau psihologic; iar daca nu le-a avut, ar fi putut sa faca asta. De ce n-a facut-o? Azi, Florin Cîtu atârna ca o piatra de moara de gâtul presedintelui. Bine ca presedintele s-a trezit la timp si a schimbat macazul. * Venisem sa-mi fac plimbarea de seara, ca de obicei, pe malul marii. La ora aceea, pe plaja întâlneam o multime de oameni. Acum însa plaja era pustie. Pe lânga mine treceau doar umbre, nicaieri nu am vazut tipenie de om. Vântul sufla cu putere când din fata, când din spate, îngreunându-mi înaintarea. Marea însa era extrem de limpede si linistita. Pe plaja, desi vântul continua sa bata cu furie, domnea o tacere de mormânt. Nu se auzea aproape niciun sunet. Pasii pe care-i hârsâiam pe nisip erau muti. Întâi m-am gândit sa tip, sa urlu, ca sa probez daca sunetele ascutite pe care le scot se propaga în aer sau ramân înlauntru meu. Am strigat, si am vazut ca urletele mele încremeneau în aer, iar aerul devenea din ce în ce mai mut. Deodata însa am întrezarit un fulger brazdând în lung si în lat cerul si spargându-se în larg. În urma lui, pamântul începu sa se miste, iar Marea Neagra se acoperi de meduze, care începura sa ia foc. Acum ardeau nu numai meduzele, ci si pestii, si crabii, si vechile corabii ce ieseau la suprafata marii; ardeau si norii ce se perindau si în apa, si pe cer. Apa ramânea însa mereu limpede si linistita, în ciuda flacarilor si a relicvelor ce se ridicau din adâncuri la suprafata ei. Iar aerul continua sa fie mut. Si atunci, adâncindu-ma în aceasta mutenie ca de sfârsit de lume, am scrutat adâncurile limpezi si am vazut aparând undeva sub mine - eram acum departe în larg - un fel de put scufundat haul neclintit al marii, înauntrul caruia am vazut o masa la care erau asezati pe niste scaunele foarte joase, de marimea unui gulden, doi oameni: Joe Biden si Vladimir Putin. Ignorând apocalipsa de afara si ignorând, desigur, si nelinistea ce pusese stapânire pe mine, Joe Biden si Vladimir Putin jucau sah. De fapt, stateau în expectativa, asteptând ca unul dintre ei sa faca prima mutare. La un moment dat, parca enervate de atâta asteptare, piesele au început sa miste de la sine, iar tabla de sah se acoperi de meduze si lua foc. Atunci, Vladimir Putin ridicând un cal deasupra mesei, i-a zis lui Biden: „Ai vazut, Joe, ce-ai facut.” Iar Joe, atipind pe scaunelul lui, i-a spus: „Nu am facut-o eu, ci tu”. În praful rosu al desertului australian, situat în centrul continentului, dupa cum afirma agentiile de presa, pot fi vazute circa 100 de avioane tip Boing (numarul lor e ceva mai mare) stând pe o platforma acoperita pe jumatate de nisip. Alte sute de avioane sunt asezate, imitând diverse compozitii, în desertul Mojave din California. Azi, în aceste avioane si-au facut cuib viespile, paianjenii, dar si o multime de sopârle si de serpi veninosi. Chiar si în desert, natura se afla permanent în expansiune, si nu tine cont de nimic atunci când invadeaza un aparat de zbor Boing sau o simpla roata de automobil rostogolita în jungla sau în dunele desertului rosu australian. Oricum, imaginea aceasta pare mai degraba desprinsa din viitor, decât din prezent sau din trecut. Privind la cursa din ce în ce mai aberanta a înarmarilor desfasurate în plina pandemie, stim ce ne asteapta. * La începutul anilor ’30 în Statele Unite - spune Nassim Nicholas Teleb, expert în domeniul riscului si al probabilitatilor în societate si economie, în cartea sa despre incertitudine, aleatoriu si dezordine moderna, intitulata Antifragil - a fost facut un experiment pe un esantion de 389 de copii, care au fost expertizati la New York de trei grupe de medici ORL-isti. S-a optat probabil pentru acest control nu întâmplator, ci în urma constatarii faptului ca la vârsta adolescentina si preadolescentina îmbolnavirile gripale erau însotite frecvent de marirea ganglionilor. În urma expertizei la care au fost supusi toti cei 389 de copii, colectivul medical alcatuit din medici de elita, specialisti în domeniu, au gasit un numar de 174 copii ce prezentau toate simptomele amigdalitei, respectiv: dureri în gat, dificultati la înghitire, noduli limfatici durerosi la nivelul gatului, pete galbene sau rosii pe amigdale, noduli limfatici mariti si altele. Drept urmare, medicii au recomandat ca toti cei 174 de copii sa fie operati de amigdale. Grupul de 215 copii gasiti drept sanatosi în urma primei investigatii a fost trimis sa fie investigat de un al doilea grup de experti. În urma expertizei, 99 de copii au fost diagnosticati ca având amigdalita, diagnosticul fiind însotit de o recomandare cât se poate de clara: extirparea amigdalelor. Urmatorul grup de 116 copii, diagnosticati drept fara probleme de catre cele doua comisii medicale, au fost trimisi la o a trei comisie, care facând, investigatiile de rigoare, a gasit ca 52 sau 53 de copii din cei 116 trebuiau sa fie supusi unei operatii chirurgicale. „Daca luam în calcul existenta unei boli - scrie Nicholas Teleb în capitolul 7 al cartii sale, dedicat interventiei si iatrogeniei - si plecând de la constatarea ca de la 2 pâna la 4- dintre cazuri (astazi nu, pe atunci, pentru riscurile efectuarii unei operatii în anii ’30 erau mult mai mari decât în prezent) si ca la fiecare 15.000 de astfel de operatii survine o moarte, ne vom face o idee mai clara despre linia care desparte beneficiul medical de dezavantaj.” Pornind de aici, ce concluzii am putea trage legate de pandemie si de expertizarea populatiei? Una din concluzii ar fi aceea ca specialistii expertizând copiii au dat dovada de prea mult zel, exagerând în mod constient, dar mai mult inconstient simptomele bolii. Faptul ca diagnosticele au fost puse de un grup de medici si nu de o singura persoana a aratat, printre altele faptul, ca din dorinta de a-si arata constiintele în fata colegilor de breasla, marja de eroare a diagnosticelor date de grupul de medici a fost mult mai mare, decât daca testarea ar fi fost facuta de un singur specialist. Daca vom omite din ecuatie interesul material, atunci celalalt interes, legata de profesie, va cântari si mai mult în luarea deciziilor. Apoi în cadrul experimentului a mai intervenit si un alt factor: efectul Nocebo, ceva mai putin cunoscut decât Placebo. În cazul Nocebo se merge pe efectul negativ, sugerându-se de pilda unui pacient care sufera de dureri de stomac ca pastila administrata îi va face rau. Efectul lui e însa mult mai puternic decât în cazul experimentelor Placebo; ti se administreaza o pastila surogat despre care esti avertizat ca îti va face rau,. Într-o proportie de 90- pacientii supusi experimentului vor simti un efect devastator asupra bolii lor. Se pare ca forta sugestiei negative este mult mai mare decât cea a sugestiei pozitive (90- fata de 50-). Si faptul acesta trebuie sa ne dea de gândit. Autorul Antifragilitatii nu ne spune daca s-a putut sau nu stabili procentul de infestari datorate efectului Nacebo. Analizând azi faptele în contextul pandemiei, e posibil ca acest procent sa nu fi fost unul neglijabil. Oricum, mesajele subliminale negative cu care ne bombardeaza televiziunile si presa au un efect devastator asupra sanatatii noastre fizice, dar si mentale. Nichita Danilov este scriitor si publicist
