Prezentarea eufemismelor din limba româna actuala continua cu exemple selectate din diferite domenii de referinta. Domeniul medico-sanitar detine probabil terminologia de specialitate cea mai ermetica. Cei mai multi medici sunt constienti de tendinta de încifrare sau de ermetizare a modului lor de a vorbi, pe care o explica, în mod traditional, prin nevoia sau dorinta de a nu crea neliniste sau panica pacientilor. Denumirile bolilor, ale disfunctiilor anatomice sau fiziologice, ale instrumentarului, medicamentelor si remediilor, ale tipurilor de interventie etc. sunt, aproape integral, formate de la radicali din limbile greaca sau latina si sunt prezente de secole bune în toate limbile europene de cultura. Parafrazând titlul unei carti splendide, am putea spune ca medicii vorbesc latina si greaca fara sa îsi dea seama! Citez la întâmplare câtiva asemenea termeni sau expresii, dintre cei mai banale, dintr‑o lista aproape fara sfârsit: anorexie, apnee nocturna, avitaminoza, hipertensiune arteriala, reflux gastro-esofagian, stomatita etc. Mecanica eufemistica functioneaza spontan, atunci când medicii numesc boala afectiune, iar obezul este pentru ei o persoana supraponderala sau corpolenta, îi numesc cu blândete pe bolnavi pacientii lor, vorbesc despre epidemie în loc de molima, despre litiaza renala în loc de piatra la rinichi, iar unei doamne de o vârsta respectabila îi comunica faptul ca zbârciturile de pe obrazii sai poarta numele de maturizare precoce a tenului. Vechile si popularele cuvinte bortoasa, grea sau gravida, folosite odinioara pe scara larga, au intrat astazi în fondul pasiv, resimtite ca vulgare si ireverentioase, uzul impunând formulele femeie, sau, mai recent, chiar persoana însarcinata. Nici expresia a fi (sau a se afla) în stare de gratie, pe care o gasim în unele romane din perioada interbelica, nu mai este actuala. Când cineva moare în spital, pe fisa sa medicala medicul noteaza laconic pacient decedat. Cuvântul brutal nebunie este evitat cu grija de psihiatri sau de asistentii sociali, care prefera sa vorbeasca de dezordine mentala. Acelasi mecanism de eufemizare determina si înlocuirea în uzul general a cuvintelor infirm si handicapat prin sintagmele persoana cu dizabilitati sau persoana cu nevoi speciale. O creatie lexicala eufemistica pura este substantivul eutanasie, un împrumut relativ recent din franceza, înregistrat mai întâi în dictionarele românesti din primele decenii ale secolului XX. Potrivit dictionarului academic, cea mai veche aparitie în literatura a cuvântului eutanasie ar fi un text din G. Calinescu. În franceza, potrivit dictionarului Larousse, euthanasie, cu sensul de ‘moarte usoara, fara suferinta’ este atestat la 1771, ca împrumut savant dupa gr. εὐθανασία (euthanasía). Daca în greaca, eutanasia era un concept mai degraba moral‑filosofic, în limba româna actuala, eutanasia, împreuna cu verbul corespunzator a eutanasia, se refera la actiunea de a provoca intentionat, prin acte medicale legale, moartea unei persoane umane sau a unui animal, în scopul de a‑i curma suferintele inutile. În stricta actualitate, când cresterea numarului de câini vagabonzi a devenit o problema în marile orase, intensa folosire eufemistica a cuplului lexical a eutanasia/ eutanasiere pare sa se fi specializat mai ales cu privire la bietele animale. Vechea denumire a acestei operatii, având de asemenea statutul de neologism, ecarisaj, a trecut deja în fondul pasiv al vocabularului. Ei însisi, câinii vagabonzi sau fara stapân, cum continua sa îi numeasca muritorii umani mai... câinosi, s‑au pricopsit, pe lânga delicatul si splendidul epitet de maidanez, si cu onorabila calificare de câini comunitari! În sfera erotica si a vietii conjugale, oricare dintre noi poate alcatui rapid o lista lunga de eufemisme, de la popularele nevasta sau muierea mea, mândra mea sau ibovnica mea sau mai recenta sintagma partenera (de viata) si pâna la foarte proaspetele boyfriend sau sponsor. Adjectivul intim este, în aceasta serie, extrem de productiv: igiena intima, amic intim, viata intima, zone intime etc. Când vine vorba de prostitutie, imaginatia românului nu mai are limite. Bietele fete trimise la produs de proxenetii, pestii sau protectorii lor, sunt „dezmierdate”, potrivit unei ierarhii interne greu de descâlcit, cu denumiri precum parasuta, balerina, boarfa, stricata, usurica, pitipoanca, fata de centura, pupaza, dama, cocota, boarfa, tirista, traseista, bordurista, libelula, poama etc. La un nivel mai „elevat”, doamnele si domnisoarele care „ofera placeri garantate domnilor discreti si generosi” poarta nume mai „onorabile” (si atât de autohtone!!), precum chatting‑girl sau call‑girl, fotomodel, maseuza, escorta sau dama de companie. Clientii profesionistelor de acest tip prefera, se pare, de la o vreme, sa li se spuna consumatori de sex platit, traditionalele gagicar, crai, fustangiu, muieratic devenind pesemne prea vulgare. Dintr‑un erudit articol intitulat Notiunea „femeie stricata“ si terminologia animala, publicat în numarul pentru anii 1944-1945 al „Buletinului Institului de Filologie Româna «A. Philippide» din Iasi” de Gavril Istrate, profesorul meu de istoria limbii literare, retin o scurta lista de denumiri din aceasta sfera: armasaroaica, bestie, bibilica, bufnita, catea, cotarla, cotosmanca, cutuvrea, desnita, duloaica, gainusa, haita, haitusca, iapa, maimuta, puica, puicuta, puiculita, pupaza, scroafa, scrofita, tifra, ursoaica, vaca, vijla, vijnita. Toate aceste exemple sunt bogat ilustrate de autor prin citate din literatura româna. (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
