Sintagma „Ordinul arhitectilor” impune respect. Te trimite îndata cu gândul la ordinele medievale cu ierarhii riguroase, cu respect si solidaritate între membrii admisi în baza unei selectii initiatice. Si admiterea în ordinul arhitectilor se face în urma unui examen profesional pentru obtinerea dreptului de a semna proiecte, dar relatiile dintre membrii ordinului sunt grevate de dificultati. În Iasi sunt 340 de arhitecti cu drept de semnatura, creatori orgoliosi cu interese traite în divergenta. Prin urmare alcatuiesc mai degraba un numar decât un grup. Rezultatul acestei stari de fapt este o breasla slaba, anemica, fara impactul de imagine meritat în viata comunitatii. Prin urmare numele de „ordin” nu prea are legatura cu modul real în care relationeaza arhitectii. O data la patru ani presedintele ordinului se schimba prin alegeri libere. Numai ca functia este ocupata prin autopropunere. Candidatii se autopropun si, evident, dintre acestia este ales presedintele. Cine este ambitios îsi „cumpara” voturile necesare, într-un fel de campanie electorala fara un traseu transparent. Se întâmpla asa întrucât vorbim de un grup de arhitecti mai degraba omogen, fara personalitati recunoscute ca atare de membrii grupului. Asa încât alegerea presedintelui nu vine dintr-o recunoastere profesionala si a calitatilor lui manageriale verificate în vreun fel. Deci performanta activitatii noii echipe în urmatorii patru ani are un grad înalt de incertitudine. Este logic. Fenomenul e similar alegerilor democratice din societatea mare cu diferenta ca la alegerile politice campania electorala este oficiala si urmeaza un curs public cu repere clare. În acest context nu este de mirare ca majoritatea arhitectilor stau pe margine, nu se implica. Daca participarea celor cu drept de vot se apropie de 30- se considera un mare succes, ca la recentele alegeri, când cei peste o suta de membrii s-au sufocat de caldura în subsolul unde ordinul arhitectilor îsi are sediul, într-o lipsa de confort evidenta. Cum ar fi fost o dezbatere cu participarea a macar 70- dintre membrii într-o sala civilizata, la lumina si aer, cu teme de discutie prestabilite? Concluzia este clara. Presedintele ales are din start un handicap de reprezentativitate dat de faptul ca totusi marea majoritate a arhitectilor a ramas afara, nu a participat la votul care da putere reala. Pentru ca, nu-i asa, puterea reala este data de alegatorul liber, caruia nimeni nu-i cunoaste optiunile. Într-o normalitate ideala, nu imposibila, ordinul arhitectilor din Iasi ar trebui sa fie grupul de creatie de arhitectura reprezentativa nu numai în aceasta parte de tara, ci în toata România. Îi suntem datori Iasului cu acest lucru. Proiectele realizate de membrii ordinului dau continut cultural la peste 80- dintre investitiile din zona de activitate. Ei sunt deci actorii principali, responsabili pentru patrimoniul de arhitectura si urbanism mostenit si pentru acela care urmeaza sa se realizeze. Cu toate acestea, dupa treizeci de ani de existenta arhitectii orbecaiesc în acelasi subsol al dezbinarii, fara puterea de influenta pe care ar trebui sa le-o ofere implicarea majora în cea mai importanta activitate vizibila a societatii, arhitectura. La nivel de ordin, arhitectii se complac într-o delasare sufocata de lipsa ideilor active, puternice, capabile sa duca activitatea de proiectare într-o directie sanatoasa pentru toata lumea. Sunt multe probleme carora o organizatie atât de importanta trebuie sa le gaseasca solutii. Proiectele cumulate ale tuturor membrilor ordinului gestioneaza valori de investitie imense, cu toate acestea, rolul esential al arhitectului în utilizarea corecta a resurselor pentru a realiza valoare nu este nici pe departe recunoscut. În consecinta, foarte rar, mai degraba niciodata nu sunt asigurate resursele minime necesare pentru ca solutiile de calitate sa fie posibile. Avizarea, aprobarea autorizarea proiectelor au intrat, de prea multa vreme, într-un proces birocratic fara capat, ajuns la limita absurdului. Proiectele realizate la Iasi nu-si gasesc locul între creatiile de arhitectura de prestigiu la nivel national, cu atât mai putin la nivel international. Oare arhitectii, sau numai arhitectii poarta aceasta vina? Imaginea grupului de creatie al arhitectilor în viata culturala a comunitatii este de multa vreme în agonie. Pare pe calea fara întoarcere a disparitiei si nimeni nu este interesat s-o resusciteze. Grupul important de 340 de arhitecti cu drept de semnatura din zona Iasi-Vaslui, nu pare sa aiba resurse pentru realizarea marilor proiecte locale de urbanism. De ce oare? Toate aceste probleme si multe altele, cer o schimbare radicala de atitudine. Rezolvarea lor nu vine de la sine, pe carari nedeterminate, ci prin politici coerente puternice, transparente, de grup. Este o adevarata lupta ce urmeaza în interiorul ordinului pentru a-l face sa functioneze ca grup si o adevarata lupta în societate ca acestui grup sa-i fie recunoscuta importanta. La conducerea ordinului arhitectilor tocmai a fost ales un tânar membru al ei, domnul arhitect Alin-Enver Hoblea. Sa-i uram succes! Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
