Între coperti de albume publicate de-a lungul deceniilor în România si în Franta, în coperti de volume cuprinzând evocari si texte scrise la anii tineretii, în spatiile generoase ale expozitiilor devenite subit neîncapatoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabila a liniilor si formelor naturale adapostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de arta mestesugite spre finalul secolului al XIX-lea si începutul secolului urmator, se ascund farâme din povestea fascinanta a lui Dan Eremia Grigorescu. Am învatat la scoala despre generalul Eremia Grigorescu, comandantul trupelor române care au învins trupele germane la Marasesti si Oituz în Primul Razboi Mondial, comandant apreciat în 1917 de alt general înscris în istoria României, Henry Mathias Berthelot, cu Marele Cordon al Legiunii de onoare, cu decoratiile Mihai Viteazu clasa I si clasa a II-a. Generalul Eremia Grigorescu, autorul faimoaselor cuvinte „pe aici nu se trece!”. Cel despre care Regina Maria a scris cuvintele pline de adevar: „Uitarea nu va putea niciodata sterge numele aceluia a carui amintire traieste în sufletul unui popor.” Dar la scoala înca nu a învatat nimeni, din pacate, despre fiul vestitului om de arme si patriot. S-ar cuveni, pentru ca Dan Eremia Grigorescu, nascut în Bârlad la 3 decembrie 1917, în Prima Coflagratie Mondiala, a avut o viata de legenda, o viata cu valoare de exemplu. Dan Eremia Grigorescu nu si-a cunoscut tatal, vestitul general, secerat în 1917 de gripa spaniola, alta pandemie care a distrus milioane de vieti la începutul secolului trecut. Dar a fost crescut de mama sa cu mâna de fier, cu întelepciune a curajului, obisnuindu-si copilul de mic sa înfrunte dificultatile de tot felul, asigurându-i o educatie severa, în spiritul muncii, datoriei si patriotismului. Curajul, onoarea au nutrit implicarea totala a tânarului Dan Eremia Grigorescu timp de doi ani, 1942-1944, în Razboiul Mondial Secund. Contrastul i-a definit personalitatea: ordinea-disciplina-exactitatea s-au acomodat spiritului artistic, pentru ca aparatul de fotografiat primit în dar la vârsta de 5 ani, cele doua volume de proza publicate în limba franceza în 1945 si în 1947 aveau sa-i contureze destinul creator. Un destin cu tinerete întunecata. Cei care, dupa 1945, i-au „studiat” ramurile familiei au avut destule motive sa-i reteze toate sperantele de a se dezvolta profesional si social asa cum merita. Stramosii greci cu averi considerabile i-au devenit piedici de netrecut, chiar daca în 1877, strabunicul sau, armator, si-a pus vapoarele la dispozitia armatei române arborând steagul României. Doar vitejia tatalui, generalul respectat si de militarii rusi, în dictionarele carora numele Eremia Grigorescu era consemnat cu toate faptele sale marete, l-a salvat de munca fortata la Canal, sau de închisoare. Dupa o perioada de recluziune totala, lipsita de speranta, în universul tacut al camerei ce i s-a mai lasat, din casa familiei rechizitionata pentru noii chiriasi, singura modalitate de câstig al traiului zilnic a fost fotografia, Dan Eremia Grigorescu lucrând doar în calitate de colaborator la ziarul „Sportul Popular” pentru sume derizorii. Numai întâmplarea si o pasiune obisnuita i-au deschis drumul spre afirmare. Iscusitul pescar Mihail Sadoveanu l-a observat în 1945 mânuind cu pricepere ustensilele pe malul lacului Mogosoaia. L-a chemat la el, s-au cunoscut si a început o prietenie de 16 ani, putin cunoscuta astazi, imortalizata în imagini fotografice de mare impact. Asa au început expeditiile vânatoresti în care Sadoveanu a fost însotit de Dan Eremia Grigorescu si ale sale aparate, datorita carora s-au înfaptuit primele expozitii între coperti, etaloane pentru arta fotografica româneasca: albumele „Sadoveanu” si „Valea Frumoasei”. Prozatorul cu o solida reputatie politica în epoca 1944-1961 i-a înlesnit tânarului prieten si protejat publicarea urmatoarelor antologii de imagini fotografice, care au atras admiratia autoritatilor, a oamenilor de arta: „Delta Dunarii” (1956, apreciat cu medalia de argint la Leipzig), „Voronet” (1963, medalia de aur la Concursul International de Carte de la Washington pentru cel mai bun volum de arta), „Brâncusi” (1968, medalia de aur la Bucuresti si din nou medalia de argint la Leipzig). Valoarea, succesul albumului dedicat lui Mihail Sadoveanu au stimulat si dorinta lui Arghezi de a fi imortalizat de obiectivele fotografice ale lui Dan Eremia Grigorescu - doar temerile politice ale fiului, Barutiu, au zadarnicit realizarea editiei. Oricum, artistul imaginii era deja un nume al publicisticii de arta românesti, solicitat deseori si de renumita revista de cultura „Secolul XX”. Aveau sa urmeze calatoriile în centre culturale de pe Batrânul Continent, devenite surse de inspiratie pentru minunate rame fotografice si un lung ciclu de emisiuni televizate. Dupa seriile reportajelor de arta prezentate în anii 1964-1966 în celebra emisiune „Tele-enciclopedia”, cele 53 de eseuri în imagini realizate de Dan Eremia Grigorescu în ciclul de mare succes „Itinerarii europene” împreuna cu criticul de arta Dan Haulica au constituit evenimente ale publicisticii culturale românesti. Mai mult, serialul tandemului Dan Haulica - Dan Eremia Grigorescu dovedindu-se un curs de istoria artei, de la capodoperele renascentistei taliene, la capodoperele figurative si literare moderne, „privite” de cei doi esteti ai imaginii si cuvântului cu migala, pasiunea, inspiratia poetului-orfevru. A fost un timp în care performerii români ai spiritului aveau deschise în fiecare saptamâna studiourile Televiziunii: George Oprescu, Ion Frunzetti, Dan Haulica nu pot fi uitati. Când se vorbeste despre Dan Eremia Grigorescu, foarte rar pentru ca regizorii imaginilor fotografice gresit sunt crezuti a nu privilegia cuvintele, se aduc în discutie numai cadrele lui lipsite de texte. Este o jumatate de adevar. Sigur, vorba aceea, „imaginea face cât o mie de cuvinte” are temei solid. Însa Dan Eremia Grigorescu nu s-a exprimat doar prin imagini, a fost deopotriva scriitor, jurnalist, surprinzând cu aceeasi acuitate, tot cu simt artistic sensurile ascunse ale realitatii dintr-un peisaj, dintr-un chip, ori detaliile nebanuite, semnificative dintr-o întâmplare, dintr-o opera de arta. Voi ridica putin cortina deasupra prozei lui, pagini care si-au pastrat, asemenea vinului vechi neatins ani multi savoarea, parfumul. Pentru ca finetea, adâncimea observatiei au imprimat condeiului voluta metaforei tihnite la care numai un moldovean prin nastere, un francez prin fundamentala educatie, un român prin aspra scoala a vietii putea ajunge. Am evocat fugitiv linistita partida de pescuit - clipa de început al prieteniei dintre Dan Eremia Grigorescu si Mihail Sadoveanu. Prozatorul zgârcit cu vorbele rostite, risipitor de perle întinse pe sute de pagini, nu pleca în expeditiile vânatoresti fara tânarul companion, doar aparitia acestuia dadea semnalul de pornire. Cum l-a vazut Dan Eremia Grigorescu pe tovarasul tacut? Nu apelez acum la fotografii, ci la imaginile evocatoare din cuvintele sale: “Ca fotograf, spusesem despre Sadoveanu, în limitele priceperii mele, tot, sau aproape./ Zile mai târziu, mi-am adus aminte de o dupa-amiaza în fata caminului, când maestrul m-a întrebat abrupt: „De ce nu mai scrii? Trebuie!” Nu i-am raspuns. Fata de acest om al tacerii graitoare, îti puteai permite un raspuns mut.1 [...] Am impresia ca suntem sufocati de mitul jiltului, de imaginea unui Sadoveanu închis, impenetrabil, ermetic, rece si putin înfricosator./ Era, uneori, si asa. [...] Jiltul banuiesc sa-l fi folosit si ca arma de aparare; daca oamenii mici de stat îsi fac adeseori un scut dintr-un artag caustic si agresiv, la el, simpla prezenta, tacerea, imobilitatea, carura, creau un climat definitiv. Asezat, era mai impunator, mai statuar: o stia. [...] Aceasta tendinta permanenta spre urias, si numai spre el, îndraznesc sa afirm ca îl deranja. Sensibil la elogii, pastra discernamântul cumpatarii, vederea justei masuri”. 1 Dan Er. Grigorescu Negropontes - Imagini si cuvinte. Scrieri alese. Editura Vremea, Bucuresti, 2017, pag. 31-32 (Continuarea însemnarilor despre Dan Eremia Grigorescu va fi publicata în editia din 26 ianuarie a „Ziarului de Iasi”) Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
