Ea ne-a povestit cum s-a antrenat pentru acest moment, ce înseamna o ascensiune fara oxigen suplimentar si ce conditii sunt acolo sus, pe un vârf de munte înalt de 8163 de metri din Himalaya. Abia a ajuns acasa ieri si deja se gândeste la urmatorul pisc de peste 8000 de metri Ieri a ajuns acasa doctorita Laura Mares, ieseanca a carei pasiune de a urca fara masca de oxigen cei mai înalti munti înca nu are limite. Ultima „isprava” de acest fel a fost vârful Manaslu, din Nepal, 8163 de metri. Medic oftalmolog cu norma întreaga, dupa cum ne-a spus, deci cu foarte putin timp la dispozitie, a gasit totusi vreme sa se pregateasca pentru astfel de ascensiuni, pe care nu le accepta altfel decât cu forte proprii, adica fara oxigen suplimentar. Când nu alearga pe stadion sau pe pârtia de schi, terenul predilect de antrenament e la 150-200 km de Iasi, Ceahlaul, Calimanii si alte piscuri din zona, pentru ca ceilalti sunt prea departe. Înca nu a bifat toate culmile si vârfurile de la noi, unde ar fi mult mai usor de ajuns decât în Masivul Himalaya. „Înca nu-mi vine sa cred”, spunea Laura Mares la sosirea pe Aeroportul Iasi. „Joi a fost ziua de vârf, pe 28 septembrie, si am reusit sa coborâm în aceeasi zi la tabara de baza.” Urcusul a început la miezul noptii, iar pe vârf au ajuns la 8 dimineata. În ciuda antrenamentelor riguroase ale Laurei Mares si coechipierului sau, Justin Ionescu, alpinist profesionist, muntele a fost cel care s-a impus anul trecut. Annapurna, 8091 de metri altitudine, este al zecelea ca înaltime din lume, dar binecunoscut pentru dificultatea ascensiunii. „Scorul” a devenit saptamâna trecuta 2-1 pentru cei doi curajosi, care în 2021 au urcat pentru prima data la peste 8000 de metri, pe vârful Gasherbrum II, în Pakistan. Spre deosebire de revenirea în tara de acum, în cinci zile, în Pakistan s-a întâmplat sa astepte 50 de zile. Seria escaladelor a început cu zece ani în urma, cu muntele Elbrus, din Caucazul rusesc, 5642 m. Mai în gluma, mai în serios, Laura spune ca înclinatia de a face „si altceva” a aparut de la „prea mult stat pe scaun” – cum a fost perioada facultatii. „Pur si simplu îmi place, iar planul pe termen lung este sa abordez cât mai multe vârfuri”, a adaugat ea. „Planul este sa am o expeditie pe an, sa reusesc sa am si sponsori care sa ma sustina”, ne-a explicat cum se vede viitorul privind de aici, de jos, spre cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri din Himalaya. Everestul nu se afla pe lista imediata, mai ales ca cei doi au optat sa nu foloseasca oxigenul suplimentar. Aerul rarefiat pune serios la încercare corpul uman. Am întrebat-o pe Laura cum se resimte lipsa oxigenului si ne-a spus ca frigul este prima senzatie neplacuta care apare si ca, din acest motiv, trebuie sa se miste continuu. Muschii nu mai au forta obisnuita (de aici si pachetul obligatoriu de antrenamente) iar viteza înaintarii pe munte este foarte mica – abia 100 de metri în decurs de o ora, ne-a explicat ea cât a urcat saptamâna trecuta în asaltul final spre vârful Manaslu. „Acolo, sus, pe munte, nu prea ai timp sa te gândesti la multe lucruri. Esti concentrat sa iei câteva imagini, inclusiv cu siglele sponsorilor. Ajuns în vârf, de fapt te afli la jumatatea drumului. Trebuie sa ai energie sa te întorci. Aproape ca nu ai timp nici sa-ti dai seama ce ai de facut acolo, nici sa te bucuri… Bate vântul foarte tare, e foarte frig, -25… -30 de grade, trebuie sa ai grija cum scoti manusile, sa nu le pierzi, sa faci poze si repede-repede jos”, a descris ieseanca pe scurt incursiunea ei în adâncul cerului. (Radu MESNITA)
