Ascensiunea terorismului ecologic vine pe fondul analfabetismului generalizat în materie de stiinte, ca efect al unei enorme campanii globale de propaganda climatica. Campionii luptei cu schimbarile climatice ne-au informat saptamâna trecuta ca 3 si 4 iulie au fost cele mai calduroase doua zile înregistrate vreodata pe Pamânt, temperatura media globala fiind cea mai ridicata din ultimii 125.000 de ani. Cum evident temperaturile se masoara efectiv doar începând cu anii 1880, afirmatia se bazeaza pe modele pe computer. Daca vrem mai multe detalii, ChatGPT ne informeaza ca temperatura medie la suprafata Pamântului a crescut cu 0,07 grade Celsius la fiecare zece ani si ca rata încalzirii a crescut dramatic cu trecerea timpului, mai mult decât dublu, la 0,18°C, din 1981. Totul suna grav si serios, riguros stiintific. În realitate, lucrurile arata destul de diferit în realitate. Însasi conceptul de temperatura medie globala este lipsit de sens, dupa cum scrie si Wall Street Journal într-un comentariu pe aceasta tema. „Temperatura medie globala este un concept inventat de si pentru ipoteza încalzirii globale. Este mai degraba un concept politic decât unul stiintific. Evolutia cosmica a Pamântului si atmosfera sa sunt sisteme atât de complexe încât niciun loc de pe Terra nu este «semnificativ de mediu».” Este o constructie matematica care nu spune nimic despre efectele fizice. Exista multe locatii din întreaga lume care sunt mai reci acum decât erau în vremurile preindustriale. Celebrul matematician Grigore Moisil sintetiza situatia printr-o formulare memorabila: „daca stau cu jumatate din sezut pe o placa de gheata si cu cealalta pe o plita încinsa înseamna ca în medie sunt bine?”. Iar pe de alta parte, nici unul dintre modelele matematice care „calculeaza” dinamica încalzirii globale nu a trecut proba realitatii în trecut. Prin anii 1970 se spunea ca începând cu anul 2000 ne asteapta o era glaciara, iar în 1989 ca o parte din Manhattan va fi sub apa pâna în 2019. Problema nu e aceea ca nu ar exista schimbari climatice. Acestea exista, exista de când exista si Terra. Asistam firesc la o perioada de încalzire dupa asa numita „mica glaciatiune medievala”. E ca si când ne-am minuna ca e mai cald pe masura ce iesim din iarna. Însa pe de o parte ele nu sunt nici pe departe atât de catastrofale pe cât suntem amenintati, iar pe de alta impactul omului este în realitatea unul minor, nu decisiv asa cum ni se spune permanent. De altfel, chiar celebrele rapoarte IPCC pe tema schimbarilor climatice sunt interpretate mediatic într-o cheie mult exagerata. Nu e deloc o întâmplare ca nu veti gasi geologi printre „oamenii de stiinta” care vin cu scenariul impactului semnificativ al omului (în realitate nu este clar câti dintre ceilalti o fac din convingere sau datorita faptului ca altfel nu ar mai primi granturi de cercetare sau nu ar mai fi publicati în revistele de specialitate). O incursiune prin muzeele de arheologie din Europa e relevanta. De pilda, în cel din Pella, fosta capitala a imperiului lui Alexandru Macedon, o animatie video explica cum orasul care acum 2500 de ani se afla la malul marii se afla astazi la 23 de kilometri în interiorul Greciei continentale. Astfel de modificari majore ale configuratiei terenului datorita avansarii sau retragerii apelor sunt vizibile mai peste tot, de exemplu la Efes sau la vechea Troia în conditiile în care atunci, prin forta lucrurilor, impactul omului era practic zero. Cu toate acestea, naratiunea climatica catastrofica promovata prin probabil cea mai ampla operatiune globala de PR are impact. Vine pe un teren favorabil. Nu doar la noi, ci în multe zone ale spatiului occidental nivelul de cultura generala si spiritul critic al tinerei generatii sunt la cote de avarie. Asta îi face sa aiba impresia ca tot ceea ce se întâmpla acum în materie de schimbari climatice este ceva „nemaivazut” fara sa realizeze ca la un moment dat calota glaciara ajungea pâna în nordul Africii sau sa se întrebe, în timp ce plâng ca se topesc ghetari „din cauza omului” si a combustibililor fosili, cum au aparut oare lacurile glaciare? Falanga cea mai agresiva si mai fanatica a acestor activisti o regasim în miscari de tipul „Just Stop Oil”. La Wimbledon un joc a fost întrerupt de reprezentanti ai acesteia. Doi protestatari au intrat în timpul unui meci si au început sa „arunce cu confeti portocalii ecologice si bucati de puzzle”. Este aceeasi echipa care anul trecut a aruncat cu supa de rosii pe un tablou al lui Vincent Van Gogh. Iar cu câteva luni în urma a fost împrastiat un praf peste postavul uneia dintre mesele utilizate la campionatul mondial de snooker de la Sheffield, facând-o indisponibila. În întreaga Europa, terorismul ecologic a luat avânt. Mai nou, activisti fanatici îsi lipesc palmele de carosabil pentru a perturba traficul auto, inclusiv salvarile. Întrebata de un post de radio britanic daca ar face asta si daca în salvare s-ar afla o ruda apropiata o activista a raspuns afirmativ pentru ca, a spus ea, „cauza salvarii planetei are prioritate absoluta”. Cauza climatica a devenit una în numele careia activisti fanatici sunt dispusi sa încalce legea si sa se joace chiar cu vietile oamenilor. „Se vor deranja oare aliatii lor progresisti sa îi denunte?”, se întreaba Wall Street Journal. „Daca activistii anti-avort ar bloca în mod regulat traficul sau ar distruge opere de arta, s-ar vorbi la nesfârsit în presa despre tacticile criminale ale extremei dreptei.” Nu vom vedea însa asta. „Climatismul”, asociat cu „justitia sociala”, atacul împotriva capitalismului, ideologia identitatilor de gen, este extrem de util în demersul curentului progresist radical de remodelare sau chiar de distrugere a institutiilor traditionale fundamentale occidentale. Atunci când anunti permanent spectrul apropiatei apocalipse îi poti determina pe oamenii sa accepte constrângeri si sacrificii pe care nu le-ar accepta în mod normal în tarile democratice. Un vector important al acestei propagande intense este constituit dintr-un segment masiv al tinerei generatii din Occident îndoctrinata înca din primii ani de scoala. Activistii pentru clima au comportamentul clasic al membrilor unui cult religios.Nu sunt interesati de fapte, nu sunt nicidecum tulburati de faptul ca lucrurile prezise în trecut nu s-au împlinit nici macar în mica masura (de pilda, Greta Thunberg ne avertiza în 2017 ca daca nu se iau masuri radicale în cinci ani lumea va pieri!). Însa, aproape sigur nu va avea nici un impact chiar si o doza de realitate livrata, surprinzator, de la Casa Alba, unde agenda climatica radicala este o prioritate. Profesorul Steven Koonin, de la New York University, senior fellow la Hoover Institution, scrie ca un raport redactat de Comitetul Consilierilor Economici si Biroul pentru Management si Buget, facut public recent, privind efectul schimbarilor climatice asupra economiei americane submineaza afirmatiile privind o enorma criza climatica, chiar o catastrofa iminenta. Consensul este ca încalzirea actuala, începuta de la mijlocul secolului trecut, a redus PIB-ul cu mai putin de 0,5-, valoare nesemnificativa având în vedere ca PIB-ul real a crescut cu peste 800- din 1950 încoace. Sigur, unii vor spune ca nu se iau în calcul alte efecte despre care se vorbeste în mass media: incendiile din paduri, uraganele, cresterea nivelului marii, desertizarea. Numai ca schimbarile climatice nu au nici o legatura cu incendiile (cu o suta de ani în urma au fost incendii de patru ori mai mari ca cele din prezent, si oricum de vina e managementul defectuos al padurilor), acelasi lucru e valabil si în cazul uraganelor si în realitate suprafata verde de pe Terra a crescut (desi sigur e posibil sa existe si efectul invers în unele zone). Cât priveste impactul cresterii nivelului oceanelor, acesta este minimal în raport cu ceea ce s-a întâmplat în trecut, iar acolo unde exista poate fi contracarat cu diguri si solutii similare. Însa dincolo de asta, chiar am crede cele mai pesimiste scenarii si chiar daca s-ar lua cele mai draconice masuri în Occident în cursa utopica pentru „net-zero” (emisii de CO2 zero), cu un impact catastrofal asupra calitatii vietii, rezultatul ar fi nesemnificativ. Facând trimitere la un articol NPR care informa ca anul trecut China a autorizat mai multe centrale electrice pe carbune decât oricând în ultimii sapte ani, un editorial din WSJ îi îndemna pe activistii climatici „sa încerce sa mearga la Beijing, sa stropeasca cu supa de rosii în Piata Tienanmen si sa vada ulterior cam ce efecte va avea gestul lor”.
