Româncele au impresionat calatorii straini prin frumusetea lor, dar si prin calitatile sexuale. Totodata, cele din înalta societate erau privite ca mult prea supuse barbatului, dar si prea putin educate fata de cele din Occident, scrie Historia.ro. Româncele sunt deosebit de frumoase. Este unul dintre cele mai întâlnite clisee când se vorbeste despre calitatile femeilor din România. Totodata este si unul dintre motivele de mândrie nationala. Pentru calatorii straini care au strabatut Principatele Române, frumusetea româncelor este departe de a fi doar un mit. Nu exista o singura referinta negativa de-a lungul istoriei la aspectul fizic al femeilor din Moldova, Tara Româneasca sau Transilvania. Bogate sau sarace, taranci sau boieroice, româncele s-au bucurat de aprecierea barbatilor si femeilor din Occident, care au ajuns pe aceste meleaguri. Dincolo de aspectul fizic, româncele, din punctul de vedere al strainilor, erau prea preocupate de vestimentie dar si prea putin educate pentru standardele Occidentale. O parte din aceste marturii sunt prezentate în lucrarea „Despre femei si istoria lor în România” a lui Alin Ciupala si în special în sectiunea „Imaginea femeii române în scrierile calatorilor straini din prima jumatate a secolului al XIX lea”, cu contributia Constantei Pirotici. „Au un simtamânt înnascut de eleganta” De-a lungul timpului, sute de calatori straini, ambasadori, intelectuali sau scritori au trecut sau au stat în Principatele Române si Transilvania. Printre consemnarile lor de calatorie s-au regasit si însemnari privind femeile românce. Toti au apreciat în special frumusetea si eleganta acestora. I. L. Carra, un autor francez din secolul al XVIII lea viziteaza Moldova si Tara Româneasca. Este placut impresionat de românce. „Femeile moldovene si române sunt în general destul de frumoase. Ele au pelea alba însa pielita cam palida. Printre ele se gasesc prea putine blonde, dar o mare multime de brunete deschise, cu ochiul negru si stralucios”, scria acesta. Tot în secolul al XVIII lea, o englezoaica, lady Elisabeth Craven, care a trecut prin Tara Româneasca, a lasat de asemenea însemnari despre românce. În special despre sotia principelui Mavrogheni, doamna Mariuca. Ea o considera deosebit de frumoasa chiar si în conditiile în care era deja la a patra nastere. „Principesa are treizeci de ani; este o femeie foarte frumoasa, care seamana destul de bine cu ducesa de Gordon, trasaturile si înfatisarea ei au totusi mai multa blândete. Pielea mi-a parut mai alba si parul ei mai blond. Cam grasulie, este în a sasea luna din a opta ei sarcina. Ma lua de mâna si ma aseza lânga ea.”, preciza lady Craven. Apoi francezul Edouard Grenier care ajunge la începutul secolului al XIX lea în Tara Româneasca, spune ca în Principatele Române se aflau femei mai frumoase decât oriunde în Europa. Chiar mai frumoase decât în Parisul natal. Cel mai bine le observa la un bal organizat la curtea domnitorului. „Toate femeile erau frumoase, chiar cele ce erau mame si bunice, caci erau si bunicele la bal. Acestora le ramânea ceva, un nu stiu ce maret, în vestejirea trasaturilor care te silea sa te gândesti: Cât de frumoasa a trebuit sa fie aceasta!. Cel mult trei-patru chipuri neplacute: asta nu se vede la Paris”, scria acesta. Moldovencele totodata impresionau prin frumusete, fiind descrise ca femei superbe si sanatose, în special balaie, cu ochi albastrii si pielea alba. Româncele din Transilvania impresionau la rândul lor calatorii straini. O scriitoare si calatoare frantuzoaica, Dora d’Istria, era uimita de eleganta naturala si de frumusetea tarancilor de origine româna din Ardeal. „Superioare barbatilor prin harnicia si veselia lor, ele sunt regine în caminul domestic, în acest Orient unde chiar crestinii sunt dispusi a considera sotia lor ca pe o servitoare. Nimic din pozitiunea lor nu este de fire a le umili (...) Româncele, ca toate femeile latine, au un simtamânt înnascut de eleganta si se îmbraca, în genere, cu o cochetarie ingenioasa. În Transilvania fetele îsi împletesc parul într-o coada groasa care se termina cu o panglica sau cu o moneda. Îsi pun în par flori, monede sau pene de paun si câteodata pe frunte o diadema pe care stralucesc margele si hurmuzuri. Marama cu care se împodobesc femeile maritate e în forma de turban, prin localitatile de miazazi a provinciei si aiurea are forma unui val. Nimic nu prinde asa de bine ca frumoasele lor camasi tesute si catrinta, împodobita cu vargi viu colorate. Româncele din multe sate poarta opinci în loc de ciubote rosii sau galbene. La Vets, lânga un teritoriu ce poseda sasii în nordul Transilvaniei, am fost viu impresionata de contrastul ce prezinta costumul româncelor si al sasoaicelor a caror vesta este neagra, fusta neagra, ciubotele negre, ca si cum ele ar voi sa faca sa rasara si mai mult vesmintele latinelor prin aceasta îngramadire de neguri asupra persoanei lor. Muntencele de la Zlatna par sa sfideze prin bogatia îmbracamintii lor pe sasoaicele avare si melancolice”, scria frantuzoaica în „ Les femmes en Orient”. Frumoase ca niste nimfe Tot în Transilvania, un calator austriac, scriitorul Johann Friedel, este deosebit de impresionat de frumusetea si ospitalitatea româncelor din Ardeal. El spune ca baietii de bani gata din Viena ar fi dat oricât numai sa le vada pe aceste „nimfe”. „As fi dorit sa se fi gasit alaturi de mine unul dintre baietii de bani gata care, desigur, si-ar fi golit buzunarele cu placere vazând cum fete în floarea vietii, îmbracate în costume usoare de nimfe, îi sar înainte din colibele lor, sarutându-i mâinile, întrecându-se în a-i servi fructe, lapte, brânza si malai. Dansul ar fi crezut ca e mutat în Câmpiile Elisee, comparând aceasta situatie cu cea obisnuita la cucoana sa, care, vopsita cu alb, captusita cu pernite, sade teapan, lasându-l sa se topeasca de dorul ei pâna îi îngaduie sa-i sarute prea gratioasele ei mâini”, scria Friedel. „Rau crescute si putin învatate” Daca frumusetea româncelor era impresionanta si incontestabila pentru calatorii straini, educatia lor dezamagea cel putin pe unii dintre acestia în special în perioada domniilor fanariote si la începutul secolului al XIX lea. De exemplu Andrault, conte de Langeron, ofiter superior francez angajat în armata rusa în secolul al XVIII lea. Acesta cu ocazia razboaielor ruso-turce are ocazia sa cunoasca populatia româneasca în special din Moldova. Despre femei Langeron spune ca erau „frumoase, iubitoare, placute” dar se arata dezamagit de educatia lor. „Sunt rau crescute si putin învatate. Cum un mic numar dintre ele vorbesc frantuzeste sau italieneste, nu am putut sa judec însumi duhul si farmecul conversatiunei lor”, preciza Langeron. Un alt francez Laurencon, perceptor în Tara Româneasca, obisnuit probabil cu manierele pariziene se arata si el cumva dezamagit de comportamentul femeilor românce. „Este suparator cum acest amabil sex înzestrat cu un sânge atât de nobil si cu o înfatisare atât de dragalasa, nu primeste nici una din binefacerile educatiei”, scria el. Totodata francezul da vina pe barbatii care le îngradesc dreptul la educatie. Cu putina educatie, având în vedere inteligenta nativa a româncelor si frumsetea lor, Laurencon crede ca acestea ar fi cele mai distinse cucoane din Europa. Acelasi Laurencon remarca faptul ca româncele înjura la fel de obscen ca barbatii. „Sudalmile lor sunt de o energica obscenitate si sunt întrebuintate tot în asa hal si de femei chiar din asa numita buna societate”, scria acesta. La rândul sau Kuch, un consul german în Moldova, spune ca româncele sunt frumoase si fermecatoare dar se comporta prea urât cu servitorii si în special cu tiganii robi. Este oripilat de mizeria care le încojoara uneori, facându-si toaleta alaturi de servitoare mizerabile. Tarancile, mai apreciate decât boieroicele În secolul al XIX lea, lucrurile se schimba pentru femeile românce. Daca în secolul XVIII lea, femeile românce erau frumoase dar grosolane si needucate, sclave ale barbatilor, dupa 1830 marturiile indica o cizelare a femeii românce. Odata cu deschiderea catre Occident si îndepartarea de Orientul otoman, femeile devin educate si extrem de elegante. De exemplu un estest al vremurilor sale si un aristocrat elegant si de mare tinuta, rusul Anatole de Demidov vorbeste elogios despre femeile românce din Bucuresti. „Nu mai cunosc nici un oras în Europa, unde sa se poata aduna o societate mai placuta, unde cea mai aleasa buna-cuviinta sa se arate alaturi de cea mai mare veselie”, scria acesta dupa un bal dat de marele aga Filipescu. Totodata calatorii straini sunt mai impresionati de tarancile românce. Pentru ei sunt frumoase, cinstite si cu multa buna-cuvinta. „Sotii virtuoase, mame bune, la care se întâlnesc acele principii de cumintenie si acele sentimente afectuoase, care fac gloria femeilor din occident”, scria Felix Colson. Totodata Francois Recordon, un elvetian deosebit de educat care a ajuns în Tarile Române la începutul secolului al XIX-lea, se întrece în laude la adresa tarancilor românce. Spune ca acestea aveau trasaturi gingase, erau deosebit de frumoase si mai ales erau deosebit de harnice. Ceea ce îl impresioneaza cel mai mult este duiosia fata de copii si cresterea sanatoasa oferita ca si iubirea deosebita pentru soti, lucruri pe cale de disparitie preciza elvetianul în Occident sau în societatea înalta. Usuratice si cheltuitoare Frumoasele românce din societatea înalta era însa pentru unii calatori straini cam usuratice, libertine si destul de cheltuitoare. Tot elvetianul Recordon remarca aceste caracteristici mai ales la cucoanele românce, si spune ca la acestea erau usor de întâlnit „principiile libere” si „usurinta”. La rândul sau autorul francez Cara remarca „Sexul frumos al acestor parti are prea multa placere la amor”. Mai mult decât atât a ramas legendara o poveste din secolul al XIX-lea, care arata cum o delegatie de ofiteri rusi a fost întâmpinata de o cucoana ieseanca direct în neglije, stârnind stupoare. O alta caracteristica a româncelor de acum 200 de ani, pe lânga „usuratate”, era firea cheltuitoare, mai ales în societatea înalta. Femeile erau în stare sa ruineze casa, numai pentru a demonstra în societate ca sunt cele mai bine îmbracate, spune Wilhelm von Kotzebue, un scriitor german care a avut ocazia sa locuiasca o perioada în Principatele Române.
