Lumea se confrunta cu o serie de crize in cascada: o pandemie al carei capat nu pare inca sa se intrezareasca, problemele acutizate din economie, amplificate de o inflatie care a ajuns la 6,8- in Statele Unite, si deficitele publice explodate, si o salba de crize geopolitice cu risc ridicat; in corelatie ele formeaza un melanj potential extrem de periculos. In mod inertial, urarile traditionale de sfarsit de an, care s-au mutat de ceva vreme de pe hartie pe sms-uri, email-uri sau mesaje WhatsApp, exprima speranta intr-un An Nou mai bun. Numai ca, chiar daca asa cum se spune speranta moare ultima, e greu sa fii excesiv de optimist in privinta lui 2022. Nu e vorba doar de pandemie, care dupa cum se vede pare decisa sa ne marcheze existenta cel putin inca un an, daca nu chiar mai mult. Intr-un interviu acordat revistei The Verge cu cateva zile inaintea lansarii, pe 22 decembrie, a celui de-al patrulea episod din franciza The Matrix, The Matrix Resurrections, alaturi de co-protagonista sa, Carrie-Anne Moss, Keanu Reeves povesteste ca in cursul unei cine alaturi de un regizor, care venise insotit de cei trei copii ai sai adolescenti, le-a explicat acestora din urma ca in esenta in filmele respective este vorba despre cineva aflat in lumea virtuala care dupa ce descopera ca exista si o lume reala incearca sa ajunga in realitate, intrebandu-se permanent ce este real si ce nu. La care una dintre adolescente i-a replicat ca pe cine intereseaza pana la urma cum arata realitatea. Iata, lumea din Matrix a devenit tentanta. In fapt, prin ceea ce a numit realitatea virtuala Metaverse, Mark Zuckerberg incearca sa le propuna acest gen de experiente celor aproape trei miliarde de utilizatori Facebook. Intr-un fel, ultimii doi ani ne-a transportat, in grup, in buna masura in afara realitatii, a acelei normalitati la care, ni se spune, e drept din ce in ce mai putin convingator, ca vom reveni in curand. Contactele umane fizice s-au redus considerabil, au fost inlocuite nenumarate videoconferinte sau videointalniri pe Zoom. Iar sondajele de opinie releva ca dupa experienta „muncii de acasa” destul de multi si-ar dori sa nu se mai revina la formula anterioara. Ceea ce inseamna, inevitabil, ca tusele, contururile lumii reale vor tinde sa se estompeze gradual la nivelul societatii. Dar aceasta este doar una dintre dimensiunile fugii de realitate, mai ales la nivelul elitelor occidentale. Ceea ce ne aduce in memorie un alt film memorabil, din 1983, „E la nave va”, in regia lui Federico Fellini. In care, pe un vapor pasagerii, o lume caricaturala, se imbarca intr-un voiaj al carui scop este acela de a imprastia cenusa unei celebre cantarete de opera, decedate recent, in arealul insulei sale natale, sunt complet deconectati de lumea reala, cea in care tocmai izbucnise Primul Razboi Mondial. Este parabola unui sfarsit de epoca pe fondul unei lumi aflate in deriva. Intr-un fel vedem cum, intr-un ritm accelerat sensibil de pandemie, o parte importanta a elitelor occidentale, din politica, din spatiul academic, din cel cultural, din mass media, mai ales in America, par la fel de rupte de realitate. Antrenate fiind in aprige batalii ideologice intru rescrierea istoriei si remodelarea din temelii a societatii, in destructurarea civilizatiei occidentale si demolarea reperelor ei fundamentale sau intr-o imaginara „batalie pentru salvarea planetei”. Asta in timp ce, prin contrast, adversarii Occidentului, in principal China si Rusia, dar si Iranul sau Coreea de Nord, par tot mai increzatori si energizati. De altfel la Beijing, dar si in Rusia, este destul de raspandita convingerea ca Statele Unite se afla intr-un declin ireversibil. E drept, in mod frecvent astfel de opinii tind sa supraestimeze problemele adversarului si sa le subestimeze pe cele proprii. Ceea ce poate duce la estimari potential periculoase. Insa nu se poate totusi nega faptul ca Vestul se confrunta cu un ingrijorator vacuum de lideri autentici si ca acest lucru ii incurajeaza pe adversarii sai, scrie Douglas Murray, in cotidianul britanic Telegraph. Si el observa ca in timp ce elitele occidentale organizeaza reuniuni inutile precum cea de la Glasgow dedicata Climatului, care nu sunt nimic altceva decat niste exercitii de Relatii Publice prin care doresc sa semnaleze celorlalti inaltelor lor virtuti morale, China si Rusia isi urmaresc cu tenacitate agenda lor de demantelare a actualei ordini internationale de sorginte americana. Joe Biden, care prin definitie ar trebui sa fie liderul „lumii libere”, „nu este in stare sa prezideze asupra Statelor Unite, ce sa mai vorbim asupra acesteia din urma”, crede Murray. O parere impartasita si de cunoscutul analist american Walter Russell Mead care, dupa ce subliniaza ca Statele Unite au in China un adversar mult mai sofisticat si mai puternic decat a fost vreodata Uniunea Sovietica, Rusia, desi este doar o umbra a fostului URSS, „are in Vladimir Putin un lider lipsit de scrupule, dar cu un extraordinar talent diplomatic, aflat in cu totul alta liga in raport cu omologii sai occidentali”. Acum, dupa ce iesit din scena si Angela Merkel, despre care totusi multi cred ca a fost supraevaluata ca politician, in scena raman lideri occidentali ca Boris Johnson in Marea Britanie, zguduit de destule scandaluri si controverse, noul cancelar german, Olaf Scholz, in fruntea unui guvern tripartit in care partile au multe opinii divergente intr-o serie intreaga de chestiuni importante, sau Emmanuel Macron in Franta, care pare absorbit complet de campania pentru alegerile prezidentiale de anul viitor in care ultimele sondaje de opinie prevad o cursa stransa cu contra-candidata sa de centru dreapta, Valerie Pecresse. „Nu este deloc o perioada fasta pentru Occident”, conchide Douglas Murray, „insa pentru Beijing sau Moscova anul 2021 a fost unul al unor frumoase cadouri”.
