Fiind o tara care a avut parte de un proces de aderare îndelungat si marcat de asperitati, România trebuie sa sustina, atât cât poate, toti cei trei candidati la integrare. Noua faza în care a intrat razboiul din Ucraina lasa în plan secund eforturile guvernului de la Kiev, precum si pe cele ale autoritatilor din Republica Moldova si Georgia, de a grabi procesele de integrare în Uniunea Europeana - mai precis, de a face ceea ce depinde de ele pentru a începe negocierile. Nu va fi un proces simplu, dar este foarte bine ca pasii initiali sunt facuti într-o atmosfera pozitiva, la Bruxelles si în majoritatea capitalelor europene. Atât din perspectiva noastra de cetateni europeni, cât si din aceea nationala, ar trebui sa fim satisfacuti ca procesul s-a pus în miscare. Desigur, din punct de vedere afectiv ne intereseaza în primul rând Republica Moldova, dar este evident ca drumul Ucrainei este foarte important si, de asemenea, ca vom ajunge sa stim mai multe, ca societate, despre Georgia. Fiind o tara care a avut parte de un proces de aderare îndelungat si marcat de asperitati, România trebuie sa sustina, atât cât poate, toti cei trei candidati la integrare. Asadar, vestea ca Ucraina a completat si predat deja chestionarul trimis de Comisie este una foarte buna, iar efortul guvernului de la Kiev trebuie remarcat, mai ales în conditiile date. Din partea Georgiei si a Republicii Moldova, care abia au primit documentele similare, este de asteptat ca autoevaluarea sa se încheie în luna mai - si sa permita Comisiei sa-si definitiveze rapid opinia. Pe baza acestei opinii vor decide sefii de state si guverne, reuniti în Consiliul European, daca sa înceapa sau nu negocierile cu cele trei tari - foarte probabil, se va merge pe sistemul grupului de trei, pentru ca niciuna sa nu se simta defavorizata. Cum guvernul de la Tbilisi a publicat chestionarul, raspunzând cererii societatii civile, ne putem face o idee despre continutul sau - foarte probabil, si celelalte doua tari au avut parte de teme similare. Cele 333 de puncte (în cazul Georgiei) ne sugereaza ca la Bruxelles se doreste o simplificare a procedurii, întrucât statele-candidate din Balcanii de Vest primisera, în trecut, o lista cu câteva mii de teme. Chiar si asa, însa, textul pretinde din partea guvernelor un efort de autoanaliza foarte complex, care include atât componenta institutionala, cât si pe aceea de politici - acestea din urma definesc, se stie, agenda propriu-zisa a negocierilor de aderare. Comisia va vedea în ce masura Ucraina, spre exemplu, a putut oferi raspunsuri consistente, în conditiile razboiului de agresiune lansat împotriva ei de Federatia Rusa. Cel mai probabil, aceasta indulgenta justificata - cel putin la nivel procedural - se va extinde si asupra celorlalte doua tari. Dar aceasta nu scuteste autoritatile din cele trei state ale Parteneriatului Estic de nevoia de a lucra solid, pentru ca o eventuala returnare a textului de catre Comisie, pentru îmbunatatiri, ar duce la pierderea unui timp pretios, ar irita opinia publica interna si, foarte important, le-ar oferi argument adversarilor „caii rapide” catre începerea negocierilor. Nu este cazul sa discutam aici despre faptul ca o eventuala cale rapida catre finalizarea negocierilor are putine sanse sa fie acceptata. Devine tot mai clar ca Uniunea nu este pregatita pentru asa ceva, iar în acest context au început sa apara idei despre crearea unei forme de integrare partiala, incompleta, spre exemplu sub forma unui statut de membru asociat. Pentru asa ceva, însa, ar trebui modificate tratatele cu rol constitutional ale Uniunii, iar succesul nu este nici pe departe garantat. Agresiunea rusa împotriva Ucrainei a avut ca efect crearea unei solidaritati mai puternice, dar nu este clar daca statele-membre sunt cu adevarat pregatite sa paseasca în necunoscut, în aceasta privinta. Probabil ca sfârsitul asa-numitei Conferinte privind Viitorul Europei ar putea sa marcheze intrarea în logica unui tratat de reformare a cadrului stabilit la Lisabona, acum aproape cincisprezece ani. Dar, în esenta, intentia initiatorilor era mai degraba aceea de a explora posibile reforme de mai mica anvergura, care sa nu faca necesar un nou tratat. Noua situatie din asa-numita vecinatate estica va face, însa, ca liderii Uniunii sa se gândeasca serios (si) la amendarea prin tratat a textului adoptat în capitala portugheza. Pâna atunci, însa, sefii institutiilor UE trebuie sa se gândeasca ce mai ramâne - daca mai ramâne ceva - din Parteneriatul Estic, în conditiile în care cele trei tari interesate de integrare ar intra în logica extinderii, lasând în urma un trio problematic de tip Armenia - Azerbaidjan - Belarus (ultima suspendându-si, de altfel, participarea). Si, desigur, ei trebuie sa se gândeasca si cum vor modifica din mers mecanismele Parteneriatului Estic în asa fel încât ele sa serveasca extinderii Uniunii, pentru ca este greu de crezut ca ele vor fi total abandonate pentru a face loc dispozitivului aferent politicii de largire. Pentru ca negocierile sa aiba acel efect de schimbare si ameliorare întâlnit la candidatele din Europa centrala (presupunând ca se va alege varianta începerii lor, fara prea multe angajamente fata de cele trei guverne si fata de opinia publica) va trebui sa se construiasca pe temeliile amplasate în cadrul Parteneriatului Estic. Si, de asemenea, sa se vada mai exact ce anume nu a mers - si de ce. Asa cum o vor ilustra, fara îndoiala, raspunsurile la chestionare, si aici vorbim de o lista foarte lunga. Vointa politica are un rol important, dar nu poate rezolva totul.
