Pentru revigorarea sportului românesc si a nationalelor de fotbal , o strategie pe termen lung este posibila. Pentru cluburi, este o utopie, unde modelul din Pipera face prozeliti. Nu cu multi ani în urma, în timpul Jocurilor Olimpice, ne uitam cascând, plictisiti de noianul de medalii ale sportului românesc, la câte o boacana facuta de vreo echipa româneasca în preliminariile competitiilor europene de fotbal, boacana trecuta cu vederea si, oricum, reparata urgent de cei care au comis-o. În ultimele doua zile, însa, am fost martorii unui fenomen simbiotic între "performantele" olimpicilor români de la Tokyo si ispravile fotbaliatorilor români prin cele competitii europene, de care se pare ca doar CFR Cluj a scapat, fiind, parca în afara ceasului rau cu pisica neagra. Despre comportarea sportivilor români la olimpiada japoneza, este bine sa asteptam urma care scapa turma, desi – dupa ultimele ratari ale lui Alin Firfirica si ale "optului" ramerelor sansele de a depasi acest oprimant 1-3-0 din clasamentul pe medalii sunt minuscule. Dincolo de firimiturile oferite din bugetul de subzistenta al sportului de catre guvernantii vechi si noi, problema mai este si una de atitudine. Dupa un an de lâncezeala provocata de acest nesimtit de coronavirus, sportivii români-ca-brazii clacheaza la primele încercari mai dificile. Nu ma refer la "copilul minune" David Popovici, care si-a depasit cu mult conditia, nu ma refer nici la campioana de scrima Ana-Maria Popescu, a carei ratare la o secunda, determinata de o clipa fatidica si nu de banii (ne)oferiti de ministrul Novak. Iar asa-zisa "ratare" a Anei s-a soldat , totusi, cu o medalie de argint de valoare exceptionala. Si fotbalul românesc are nevoie de bani. Nimic nou, pâna acum, o sustine chiar si unul dintre buldozerele care l-au distrus, Mitica Dragomir. Numai ca multi dintre suporterii balonului rotund, uita ca, la nivel de club, aceste echipe care ne fac de râsul-plânsul prin cele cupe europene, nu duc lipsa de bani. Problema sta în management si asta se vede comparând CFR Cluj cu restul echipelor. Asa cum a spus, cu oarecare emfaza, antrenorul Marius Sumudica, CFR Cluj are sansa sa joace în Europa pâna în decembrie. Dar celelalte, se întreaba Sumudica nu fara putina malitie? Raspunsul a venit urgent: FCSB, Sepsi si Craiova au pierdut una dupa alta calificarea în turul III (din patru!) preliminar al competitiei saracilor, Conference League. Sigur, ca pentru exploratorii de alibiuri, doua din trei ratari consumate la lovituri de departajare si a treia la scor minim, înseamna o doza de ghinion, dar este prostie sa vorbesti de ghinion când ajungi la "loterie" cu alde Karagandî din Kazahstan sau Laci din Albania. Excluzând pe Sepsi, echipa debutanta si eliminata de un adversar decent, ramânem cu FCSB si CSU Craiova, ale caror degringolade erau previzibile. Chiar extrem de previzibile. La FCSB, criteriul managerial al lui Gigi Becali, "eu dau banul, eu conduc" a... condus la un sir de antrenori anonimi la cârma (?) echipei, care ar fi avut, poate, sanse de progres într-un mediu sanatos. Poate ca evolutia lui Dinu Todoran ar fi fost alta, daca nu s-ar fi multumit, de dragul banilor satrapului, într-o simpla portavoce a sefului de turma. Evolutia, înca de pe vremea lui Anghelache si Petrea a continuat si a avut ca finalitate rusinea din Kazahstan. Mai trist este ca megalomania din Pipera a facut prozeliti, devenind contagioasa. În Banie, conform suporterilor CSU Craiova, tehnicianul elen Marinos Ouzounidis, cel sub comanda caruia CSU a obtinut în acest an doua trofee, a fost ejectat de Gigi din Craiova (Mihai Rotaru), pentru ca grecul a îndraznit sa protesteze la vânzarea lui Cicîldau. Si a fost dat afara în cel mai idiot moment posibil, în care trebuia reparata o rusine. E adevarat ca patronul decide când sa fie vândut un jucator. Dar este la fel de adevarat ca un patron de caracter sa discute cu antrenorul: "Uite, bre Marinache, eu am o oferta buna pentru Cic, am putea aduce bani la club, cam cu ce soi de jucator l-am putea înlocui?" Vax: eu platesc, eu decid, e un argument mai simplu. Trist este ca mai jos de atât nu se poate ajunge, chiar daca modelul Becali-Niculae (de la Astra) – Rotaru s-ar generaliza în tot campionatul. Pentru a uita nereusitele olimpicilor români, o strategie pe termen lung este posibila. La fel, pentru revigorarea nationalelor de fotbal. Pentru cluburi, este o utopie, atât timp cât asemenea berbeci infatuati platesc si decid. Nicolae GRECU
