Într-un târziu, epuizat, decanul facultatii gazda a strigat: „Opriti-va! Opriti-va! Asa n-o scoatem la capat! Ne trebuie un nume neutru. Si am o solutie!” A luat telefonul si l-a sunat direct pe seful personalului igienico-sanitar: „Murat!” i-a spus. „Da, sî trait, dom’ dican!” „Spune-mi cine e azi de serviciu la toalete?” „Nivastî-mia, sî trait! Areta!” „Adu-o, te rog, imediat în sala de consiliu!” În câteva minute, înaintea solemnei adunari intelectuale, aparura doi oameni stingheriti si cam împiedicati. În momentul în care cei 82 de botanisti autohtoni, specializati în studiul trifoiului, au dat publicitatii numele nou înfiintatei lor organizatii profesionale - Asociatia Nationala de Cercetare a Plantelor Leguminoase Mici „Areta Popîndau” -, lumea universitara s-a aratat profund derutata. Cine era doamna Popîndau, ce descoperise privitor la cele 300 de specii de trifoi si, mai ales, când traise ea oare? Mister total. Nici bietul Google nu se dovedi de ajutor. Un coleg de-al meu de la Biologie a cautat-o pe enigmatica savanta în spatiul virtual. Nu a gasit decât doua referinte, în mod evident, lipsite de sens în acest context. Prima aparea pe site-ul unei judecatorii si continea reclamatia unei anume Areta Popîndau împotriva sotului care nu-si platise pensia alimentara timp de vreo optsprezece luni. Fiind afisat, colegul nu s-a putut abtine si a citit câteva fraze din respectivul document: „Sî di si, ma rog frumos, s-o luat nivastî tânarî dacî zâci cî nema barabuli în cont la bancî? Nu vi sî pari suspiect? Di aseea, io jân la dumniavoastrî cu rugamintia sî stat strâmb, da sî judicat driept colo-sa.” Etc., etc. O a doua provenea de la un ziar local si fusese intitulata, la fel de ametitor, „Scandal monstru ieri într-o familie de la periferia urbei. Alcool, lovituri, sânge si sex”. Speriat, biologul l-a lecturat si pe acesta (pâna la capat): „În cartiereul marginas Rotula lui Macea, evitat adesea, se stie, si de politistii calare, a avut loc aseara o confruntare teribila între sotii Areta Popîndau (29 de ani) si Murat Popîndau (31 de ani). S-au împartit pumni si picioare cu o violenta nemaivazuta nici macar de martorii scenelor, toti din mahala si obisnuiti deci cu scandalurile. Incidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool rafinat. Straniu ramâne faptul ca, deodata, cei doi batrâni (cum adica batrâni, se întreba colegul meu stupefiat?), plini de sânge, s-au oprit din agresiuni, s-au dezbracat complet si apoi au întretinut raporturi sexuale în mijlocul ulitei. Li s-a întocmit amândurora dosar penal.” Ce bizare informatii, a gândit, confuz, biologul! Si totusi, îsi spuse, chestiunea nu putea fi lasata în ambiguitate! Va face tot ce-i va sta în putinta pentru a lamuri ciudatenia! Ca atare, desi trifoiul nu se afla în zona sa de interes, omul începu o investigatie, aproape detectivista, în universul celor 82 de botanisti initiati în existenta simpaticei plantute. A stabilit contacte, amicitii, colaborari, programe si proiecte comune. A lingusit uneori, alteori s-a pretins expert în arii total straine lui. A dezvoltat abilitati pe care nu si le banuia si, într-un târziu, fericit, a aflat ce se întâmplase, în spatele usilor închise, la sedinta de constituire a nobilei asociatii - sedinta derulata, interesant, cu participanti din toata tara, chiar la Universitatea noastra. Din pacate, scolile autohtone de Trifolium au început sa se lupte din prima clipa. Acuzatiile reciproce de diletantism au fost rapid înlocuite cu atacuri la persoana, jigniri si - sugerau unele guri rele - schimburi iuti si rasunatoare de palme. Principala problema o constituia numele viitoarei organizatii academice. Clujenii doreau pe cineva din istoria lor universitara, iesenii un savant local, iar timisorenii un mare profesor banatean. Bucurestenii au descoperit, cu surprindere, ca venisera cu doua nume, fiind împartiti, ei însisi, în tabere opuse (detaliul a complicat enorm situatia, întrucât bataii generale i s-a adaugat astfel, dupa moda sub-capitolelor si sub-sub-capitolaselor din studiile stiintifice, o „sub-bataie” entuziasta!). Într-un târziu, epuizat, decanul facultatii gazda a strigat: „Opriti-va! Opriti-va! Asa n-o scoatem la capat! Ne trebuie un nume neutru. Si am o solutie!” A luat telefonul si l-a sunat direct pe seful personalului igienico-sanitar: „Murat!” i-a spus. „Da, sî trait, dom’ dican!” „Spune-mi cine e azi de serviciu la toalete?” „Nivastî-mia, sî trait! Areta!” „Adu-o, te rog, imediat în sala de consiliu!” În câteva minute, înaintea solemnei adunari intelectuale, aparura doi oameni stingheriti si cam împiedicati. Un barbat cu sapca pe ochi si o femeie, în halat alb, cu un burete ud în mâna. Doamna confuziona privitorul printr-un strabism agresiv, iar domnul ametea, la rându-i, interlocutorii cu un tic: îsi bomba grozav pieptul la fiecare cinci secunde. „Asadar”, a zis decanul sobru, „dumneaei este Areta Popîndau, una dintre femeile remarcabile de serviciu ale facultatii. Îi vom folosi numele pentru a boteza tânara noastra asociatie!” Au urmat aplauze furtunoase. Se pare ca, iesind din sala, Areta l-ar fi întrebat pe Murat: „Auzi, bre, criezi cî-mi dau istia sî seva banisori la salar, dacî tot m-o bagat în iechipa lor?” „Amu vrai sî bani, fa? Nu tî-i di-agiuns cî ti-o imortalizat?” „Pai, sâgur cî vreu! Tu nu ni-ai platit pensîi di doi anisori gramadî, înghitîte-ar pamîntu di leprî!” „Tasi din gurî, lighioanî, cî odatî ti-nsfac!” „Valeu! Valei! Valelei!” Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
