Razboiul a fost mereu o tema de reflectie pentru istorici si artisti, dar si o tema de investigatie declarat „obiectiva” de catre istorici si asumat subiectiva de catre artisti. Nu e o compettie între cele doua viziuni, ci o forma de complementaritate libera. Nu stiu daca istoriile de specialitate cu privire la Razboiul civil spaniol au o mai mare priza de public decât celebrul tablou Guernica a lui Pablo Picasso, dar sigur adevarul subiectiv al ilustrului spaniol, care a marcat decisiv arta secolului XX, a trecut proba timpului cu mai mult succes decât toate întreprinderile istoriografice în materie. Proba ca arta plastica are avantajul unui limbaj artistic si universal care îi confera perenitate într-o masura mai mare decât argumentele stiintifice. Poate de aceea pictura a câstigat partida în cetatea artelor. Pictorita ieseana Carmen Gâtlan a raspuns printre primii acestui comandament al timpului - razboiul teribil din vecinatatea noastra - cu un set de tablouri tematice reunite sub genericul Arta si Razboi. În 17 mai curent, expozitia a fost vernisata la Salonul Victoria din Iasi. A fost, incontestabil, evenimentul plastic al acestui sezon încarcat de nelinisti, care a traversat aproape imperceptibil distanta dintre o pandemie depresiva si un razboi devastator. Pictorita ne spune povestea ei despre razboiul din vecinatate, într-o maniera atât de sincera si empatica, asa cum doar artistii autentici o fac, de parca ar fi razboiul nostru, suprapunând imagini recente si amintiri istorice sedimentate. Nu, nu e razboiul altora, întrucât în joc e chiar soarta noastra, care a luat adesea forma unei jucarii a destinului. A rezultat din aceasta încordare a constiintei si a sensibilitatii o cronica vie a timpului nostru, dar si un strigat de revolta exprimat cu smerenie crestina, fara emfaza declamatorie, asemenea unui bocet. Doar artistii autentici pot pune în ecuatie, cu o asemenea forta a trairii, istoria si suferinta, adâncul omenesc si sfidarea armelor. Batrânul Ciocero credea ca Inter arma silent musae (Când armele zangane, muzele tac). Celebrul adagio va fi fiind valabil pentru istorici ori pentru oamenii legii, dar nu si pentru artisti. Pentru acestia, libertatea este incomparabil mai generoasa si mai libera de orice constrângere. Sub acest semn artistii înving prejudecatile, chiar si logica aparenta a istoriei, reusind sa impugna gratios propria lor sensibilitate ca emblema a timpului. Carmen Gâtlan este un nume consacrat în plastica româneasca. Având la activ zeci de expozitii în tara si în strainatate, tablourile domniei sale fac deja parte din colectii publice si private. Îi urmaresc traiectoria artistica de câtiva ani buni, astfel încât pot risca afirmatia ca o cunosc. Înca de la prima ei expozitie personala am fost cucerit de forta ei de creatie si de sinceritatea totala. Nu e nimic histrionic ori contrafacut în arta ei; nici urma de manierism ori imitatie. Carmen Gâtlan picteaza asa cum traieste: sincer, generos, cu inima în palma. Orice psiholog ori sociolog al artei ar putea face un studiu de caz despre arta si sinceritate în temeiul operei pictoritei. Cât priveste hermeneutica artistica, Carmen Gâtlan este adepta formelor ample si a spatiilor generoase, cautând înadins ilimitarea si invitântu-ne sa-i percepem tablourile ca pe un continuum. Tablourile din expozitia Arta si Razboi stau în totalitate sub semnul întelegerii razboiului ca o anulare a firescului. Arta pictoritei nu e un strigat universal de revolta, nici o condamnare explicita ori un manifest împotriva razboiului, ca la Picasso. Demersul artistei e apasat sugestiv; protestul ei este implicit si nu explicit. E în atitudinea plastica a artistei fata de subiect un ce adânc si smerit crestin, de extractie ortodoxa, un fel de a nega prin sugestie, dar cu deosebire un manifest de credinta ca dincolo de tragedie este speranta, întrucât Dumnezeu nu-si poate abandona creatia. Ce poate fi mai expresiv pentru suferintele razboiului decât Bisericuta dintre stânci, suspendata undeva între cer si pamânt, simbol al fragilitatii trainice? Tabloul acesta e chiar emblema crestina a razboaielor de ieri si de azi. În Refugiu, pictorita sugereaza tot o forma de rezistenta, de aceasta data a oamenilor locului: o casa taraneasca supravietuind ororilor, asemenea unei stânci. În launtrul credintei noastre subsista taria spiritului, în felul nostru adânc omenesc de a fi, în modestele noastre casute taranesti, nu în zidiri ce vor parca sa se ia la întrecere cu timpul. Peisaje descarnate din pricina razboiului se profileaza peste conturul soarelui si al lunii, ca în Fântâna cu salcia din toloaca ori în Înserare. Pictorita sugereaza ca renasterea ce va sa vina sta tot în launtrul credintei noastre, în puterea de a ramâne lipiti de locuri. Amplul tablou Fereastra spre cer e o compozitie abstracta de o frumusete stranie, în care albul glacial si nuantele de verde se detaseaza sculptural fata de negrul fundalului. Expozitia de la Sala Victoria a lui Carmen Gâtlan e un omagiu adus umanitatii eterne si fortei regeneratoare a spiritului. Filosofia ei artistica e profund crestina, venind si în trairea cu discretie a învataturilor Mântuitorului, asadar din experienta noastra ortodoxa, fireasca si taraneasca, nesofisticata. Si înca ceva: aceasta noua selectie de tablouri marturiseste despre maturitatea pictoritei: ideile de subtext s-au rafinat, formele plastice tind spre esentializare, culorile au dobândit o forta deplina de expresie. Sub aparenta fragilitatii, personalitatea artistica a lui Carmen Gâtlan se exprima cu o forta sublima, de extractie romantica. Asistam la un moment de apogeu al creatiei artistei, venind din adâncul fiintei si din întelesul tainic al adagiului Carpe diem! Pictorita stapâneste clipa cu discretie si generozitate, cu toata forta ei de a darui si a iubi crestineste. Generos mod de a fi în timp si de a-i întelege semnele! Arta transcende razboiului, atunci când temeiul ei este credinta. Aceasta este pedagogia artistica a pictoritei. Mihai Dorin este istoric si publicist
