Pe scara timpului nestatornic, la 26 octombrie 2023, se marcheaza borna temporala a celor 350 de ani scursi de la nasterea, din 26 octombrie 1673, a lui Dimitrie Cantemir, cum este marcata, la 21 august 2023, si borna celor 300 de ani ai vesniciei fostului Domn al Moldovei în doua rânduri ( martie – aprilie 1693 si 1710 – 1711), pe care istoriografia româneasca îl socoteste un mare carturar al umanismului românesc datorita multiplelor sale preocupari de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog si compozitor. Însusi George Calinescu, în monumentalul sau opus magnum, editat în 1941, conchide cu asupra de masura la sfârsitul celor opt pagini (39 – 47) consacrate vietii si studiului critic al operei eruditului carturar de faima europeana, ca: „Dimitrie Cantemir, om superior si Voda luminat, ambitios si blazat, om de lume si ascet de biblioteca, intrigant si solitar, mânuitor de oameni si mizantrop, iubitor de Moldova lui dupa care tânjeste si aventurier, cântaret în tambura, tarigradean, academician berlinez, print rus, cronicar român, cunoscator al tuturor placerilor pe care le poate da lumea, este un > al nostru.” Poate de aceea, în semn de adânca cistire adusa complexei personalitati a carturarului enciclopedist Dimitrie Cantemir, la 12 ianuarie 2023 a fost promulgata legea prin care „se instituie anul 2023 ca Anul cultural Dimitrie Cantemir si potrivit acestui act normativ, Parlamentul, Institutia Prezidentiala, Guvernul, institutiile administratiei publice centrale si locale pot aloca fonduri si sprijini logistic si financiar manifestarile culturale, artistice si educationale ce se vor derula în acest sens”. Si la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), forumul mondial cultural fondat în 1945, la care România este membra din 1956, personalitatea carturarului român Dimitrie Cantemir a fost cuprinsa în calendarul aniversarilor culturale ale anului 2023. Nici nu s-ar fi putut sa nu fie mentionata, din moment ce România, chiar din momentul afilierii, era reprezentata printr-un stralucit „trio cultural”: Dimitrie Cantemir, Constantin (Costache) Negruzzi si Nicolae Iorga. La vremea lui si în scurta sa viata, Dimitrie Cantemir devenise un nume de prestigiu în Europa, „sub raportul activitatii sale stiintifice”, dupa cum au consemnat redutabilii specialisti ai strainatatii. Într-adevar, nivelul stiintific al lucrarilor sale a fost apreciat de catre Academia berlineza „fiind egal cu cel al învatatilor timpului”, fapt ce i-a conferit, la 1 august 1714, Diploma de membru al Academiei de Stiinte din Berlin, însotita si de o un text de recunostinta exprimata de catre Protectorul (regele Prusiei), din care extragem: „Iar prin adeziunea sa, Societatea noastra a dobândit o noua stralucire si o podoaba neîntrecuta. Ne închinam cu smerenie în fata bunei vointe ce ne-o acorda învatatul Dimitrie Cantemir, Principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, noua si lucrarilor noastre.” Prin vasta sa opera si prin eruditia sa de cunoscator „la perfectie a limbilor greaca, latina, araba, siriana, franceza, engleza, slavona, germana si turca, numele lui Dimitrie Cantemir a fost asezat „pe fatada Bibliotecii Saint-Genevieve din Paris”, iar iluministul Voltaire afirma despre principele moldovean ca „unea talentele vechilor greci cu stiinta literelor si aceea a armelor”. Aparitia, în 1705, a Istoriei ieroglifice în limba româna a lui Dimitrie Cantemir, lucrare „alegorica, de o valoare literara incontestabila în linia umanismului românesc” îl va determina mai târziu pe savantul istoric, Nicolae Iorga, s-o considere „cel dintâi roman românesc pe temeiuri de realitate istorica”. În acest important context cultural românesc si universal, pentru a-i da stralucirea cuvenita derularii prestigioaselor manifestari, se impune acum, mai mult ca oricând, sa întreprindem, fie si o succinta incursiune în viata si opera celui care a fost Dimitrie Cantemir, „unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai istoriei si culturii românesti”, dupa cum afirma indubitabil numerosii sai exegeti si biografi, începând de la cronicarii vremii, la Nicolae Iorga, George Calinescu si terminând cu actualii biografi si genealogisti ai lui Dimitrie Cantemir, promotor al umanismului si preiluminismului românesc din secolele XVII – XVIII, al carui opera valoroasa straluceste de peste trei veacuri în patrimoniul cultural national si universal. Conform acestora, fiul domnitorului Constantin Cantemir si al Anei (n.Bantas), cea de a treia sotie a acestuia, principele Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26 octombrie 1673 pe mosia de la Silisteni din tinutul Falciu al Moldovei (azi comuna Dimitrie Cantemir a jud. Vaslui). Ziua nasterii sale a coincis în mod fericit cu sarbatoarea crestina a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie si, drept urmare, nasul sau de botez, Dumitrascu voda Cantacuzino, l-a denumit Dimitrie, dupa cum însusi va preciza mai târziu în scrierile sale. De asemenea, despre mama sa, Ana Bantas, Dimitrie Cantemir avea sa mentioneze ca „aceasta a facut parte din vechea stirpe moldoveneasca a Bantasilor, nepoata dupa mama a Anastasiei, sotia Ducai-voda.” Dupa alti biografi, nasterea lui Dimitrie Cantemir ar fi avut loc la Iasi, la Curtea Domneasca si nu pe mosia Silisteni de la Falciu. Înca din copilarie, tatal sau, Constantin voda, nestiutor de carte, (dupa cum afirma cronicarii), a dorit ca fiul sau, Dimitrie, asemeni si lui Antioh, fiul mai mare, sa devina oameni învatati si bine instruiti dupa cum necesita educatia vremurilor. Astfel, pentru educatia lui Dimitrie a apelat la dascalul Ieremia Cacavetas din Creta, „un învatat, filosof si literat grec, cu studii la Venetia, Oxford, Leipzig si Viena, vestitul traducator, din 1687, al Vietilor Papilor (Vitae Pontificum)”. Acesta, în misiunea educativa acceptata, „a sadit în mintea învatacelului sau samânta cunoasterii si o mare influenta asupra formatiei sale spirituale.” Pe lânga studierea limbilor latina, greaca si slavona, Dimitrie Cantemir mai capata de la dascalul sau si notiuni de teologie, strategie militara si istorie, care-i vor servi pe mai târziu la elaborarea primelor sale scrieri. Anii învataturii vor fi continuati la Constantinopol, la Academia Patriarhiei Ecumenice, „filiala spirituala a universitatii de la Padova”, dupa cum se afirma în „surse”. Constantin Voda, tatal sau, muri în 13 martie 1693. Venind la Iasi „la înmormântarea tatâne-sau”, Dimitrie Cantemir devine Domn, dupa „modelul” lui C-tin Brâncoveanu. Iata cum este istorisit faptul de catre cronicarul Ion Neculce în Letopisetul Tarii Moldovei: „boierii cei mari, în frunte cu vornicul Iordache Ruset, îl aleg Domn al Moldovei, la cei 19 ani ai sai, pe beizadeaua Dumitrasco, feciorul lui Constantin Voda, silindu-l pe dregatorul vizirului turc aflat la Iasi sa-i recunoasca urcarea acestuia la tron.” Însa, asa cum erau pe atunci vremurile stapânirii otomane, Înalta Poarta, la îndemnul lui C.Brâncoveanu, domnul Munteniei, nu-i recunoste domnia si dupa „ mai putin de trei saptamâni” (29 martie – 17 aprilie 1693), Dimitrie Cantemir se întoarce la Constantinopol sa-si continuie studiile începute, initiindu-se în geografie, anatomie si literatura clasica elina si latina. Tot aici a învatat limbile orientale: turca, persana si araba, predate de ilustri dascali ai timpului, Cunoscator deja a 11 limbi, Dimitrie Cantemir dovedeste interes pentru domeniile: cultelor, literaturii, muzicii si religiei islamice. Din 1697, odata cu urcarea pe tronul Moldovei a fratelui mai mare, Antioh Cantemir, conform „uzantelor” Înaltei Porti, Dimitre Cantemir devine la Constantinopol garant (capuchehaie) al fratelui domnitor. La sfârsitul aceluiasi an, aflându-se la Adrianopol, „reuseste sa-si încheie prima parte a lucrarii Divanul sau Gâlceava Înteleptului cu lumea, pe care o tipareste în versiune greaca si româna la 1698, la Iasi (din porunca lui Antioh Voda), fiind prefatata elogios de catre primul sau dascal, Ieremia Cacavetas.” Considerata a fi „prima lucrare româneasca originala de gândire religioasa”, în care Dimitrie Cantemir, de orientare moderat ortodoxa, lasa sa se întrevada „gâlceava” dintre doua atitudini de viata, conducând în final spre o conciliere între traditia religioasa si aspiratiile umanist-rationale ale lumii. Apreciata, deopotriva, de criticii George Calinescu si Serban Cioculescu, aceast debut al lui Dimitrie Cantemir, va cunoaste în 1705 si o traducere în araba. Pagina bilingva din Divan Aflat sub „zalog” otoman la Constantinopol, Dimitrie Cantemir, pe deplin interesat, are prilejul sa cunoasca lumea musulmana sub toate aspectele ei, sa-si însuseasca întelepciunea araba, credintele si limbile acesteia, dovedindu-se a fi cu adevarat „primul orientalist român”, care a avut, astfel, sansa promovarii culurii românesti în tot spatiul est si vest european. A venit si vremea casatoriei sale cu Casandra, fiica Voievodului Serban Cantacuzino, din 19 mai 1699, „o nunta facuta în târgu de Iesi dupa obiceiul domniilor” (I.Neculce). Din aceasta casatorie vor rezulta copiii: Matei, Constantin, Serban Maria, Antioh (viitor poet, scriitor si diplomat rus) si Smaranda. Aflat în continuare la Constantinopol, în perioada 1703 – 1705, pregateste si întregeste noua sa lucrare în limba româna, „Istoria ieroglifica”, considerata a fi, dupa editarea sa din decembrie 1705, „prima încercare de roman politico-social, alegoric si autobiografic”. Propunându-si sa prezinte situatia dezolanta a Moldovei si a Munteniei din timpul scurtei sale domnii (necuprinsa de cronicari), D.Cantemir va înfatisa luptele boierilor pentru domnie, prin procedeul alegoric al luptelor dintre animale, fiecare dintre acestea întruchipând caracterele boierimii timpului: corb, inorog, vidra, strutocamila, bâtlan etc. Împodobita cu o infuzie larga de proverbe populare, Istoria ieroglifica a lui Cantemir „aduce o contributie de seama limbii noastre literare” (S.Cioculescu), constituind „un adevarat roman de Renard românesc”(G.Calinescu). La fel de însemnata este si aprecierea poetului Lucian Blaga, care vede în autorul „Istoriei ieroglife” pe „Inorogul alb – simbol al gândirii românesti, faptura stranie si pura, de o geniala claritate în previziuni.” Remarcându-i elocinta si câstigându-i încrederea, la 23 noiembrie 1710, Înalta Poarta îl proclama pe Dimitrie Cantemir domnitor al Moldovei; acesta urcându-se la Iasi pe tronul Moldovei la 10 decembrie 1710, având însarcinarea turcilor de a-l prinde pe Brâncoveanu, „suspectat de legaturi cu rusii”. Noul domnitor nu îndeplineste „porunca” otomana, dar, mai abitir, încheie „un tratat secret de alianta cu Petru cel Mare”, tarul Rusiei, întrezarind în el posibilitatea eliberarii Moldovei de sub dominatia otomana, precizând si retrocedarea la Moldova a Tighinei si Bugeacului, cu cetatile de la Dunare, Chilia si Cetatea Alba, pierdute în vremea lui Stefan cel Mare si Petru Rares. Tratatul de la Lutk, cu cele 17 articole întocmite de domnitorul-carturar, a fost semnat la 24 aprilie 1711 de Petru cel Mare si de ministrul sau Golovin. Drept urmare, în iulie 1711, tarul Petru cel Mare îl viziteaza pe Dimitrie Cantemir la Iasi, „fiind vazuti plimbându-se împreuna pe ulitile Iasului si vizitând manastirile Trei Ierarhi, Golia si Sf.Neculai Domnesc, admirând si laudând frumusetea lor”, dupa cum consemeaza cronicarul Ion Neculce în „O sama de cuvinte”. Alaturându-se armatei lui Petru cel Mare cu oastea moldoveneasca, numarând împreuna circa 40 de mii de osteni, Dimitrie Cantemir nu si-a putut vedea visul împlinit, deoarece, în Batalia de la Stanilesti – Prut armata otomana, numarând peste 200 de mii de spahii, a obtinut o victorie zdrobitoare, astfel ca domnitorul moldovean, dupa mai putin de un an al domniei, la 16 iulie 1711, urmat de mai multi boieri, trece Nistrul si se refugiaza în Rusia la curtea lui Petru cel Mare. Aici este primit cu toata cinstea, acordându-i-se un mare domeniu feudal Dimitrevska, redenumit Dimitrovsk, de tarina Ecaterina a II-a. Timp de 12 ani cât a stat în Rusia, pâna la moartea sa din august 1723, a devenit consilierul secret pentru problemele Orientului al lui Petru I, membru al senatului, fiind înnobilat cu titlul „Principe Serenissim al Rusiei”, contribuind din plin la cartografierea Rusiei. Ridica la Moscova, dupa planurile sale, o manastire cu arhitectura moldoveneasca si hramul Sf. Nicolae. Realizeaza prima tipografie mobila cu caractere arabe din Rusia. Pe lânga toate acestea, continua aici prodigioasa sa activitate stiintifica. Între 1714 – 1716 redacteaza în limba latina „Istoria Cresterii si Descresterii Imperiului Otoman”, o scriere de proportii despre evolutia politica ascendenta a statului otoman, continând note biografice ale celor 19 sultani, de la Osman întemeietorul pâna la Ahmet al III-lea, contemporanul sau, prezentata în prima parte, iar în partea a doua , mai concisa, cea a declinului politic din perioada 1672 -1712, cunoscuta de autor. Lucrarea a fost tradusa în limba engleza, fiind editata la Londra în doua tomuri, în 1734. Istoricul Virgil Cândea a descoperit lucrarea la biblioteca Universitatii Harvard, iar Dan Slusanschi, editorul textelor latine ale lui Cantemir, a publicat prima editie critica în 2001.Traducerea în limba franceza a acestei Histoire de l´empire othoman a aparut la Paris în 1734, cuprinzând patru tomuri. Ca membru al Academiei din Berlin, dupa cum s-a mentionat, urmând îndemnul filozofului Leibnitz, în perioada 1714-16, Dimitrie Cantemir întocmeste în latina lucrarea, în trei parti, „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), având drept scop principal, potrivit exegetilor sai, „proiectarea Moldovei pe scena lumii învatate din Europa”. Însotita si de o prima harta reala a Moldovei, lucrarea cuprinde o gama larga de informatii geografice, imagini vizuale ale vietii, datinilor si obiceurilor populare, aspecte ale religiei, armatei, economiei si politicii tarii, Descriptio Moldaviae se constituie într-o prima si documentata „lucrare stiintifica a unui român”. A fost tradusa pentru prima oara în limba germana în 1769 si în româneste, în 1825, la Manastirea Neamt si editia a 2-a, la Iasi, în 1851. Dupa moartea Casandrei, în 1717, se recasatoreste cu una din cneazinele ruse – Anastasia Ivanova Trubetkaia, cu care o va avea fiica pe Ecaterina-Smaragda, ce va deveni în timp domnisoara de onoare a împaratesei Elisabeta. În ultimii ani de viata, 1722 – 23, întregeste „Coloctanea Orientalia” (Colectia orientala) cu texte de investigatii arheologice a Zidului Caucazian lasat de Alexandru Macedon, a vestigiilor persane din zona Marii Caspice s.a., ce vor fi publicate în 1878, în editia de opt volume a Operei Dimitrie Cantemir, îngrijite de acad. Grigore Tocilescu. Chiar daca nu putem cuprinde întreaga-i opera vasta, ce abordeaza teme de o mare spiritualitate româneasca si universala ale epocii sale. nu s-ar putea sa nu ne oprim macar pentru o clipa si asupra... operei muzicale a lui Dimitrie Cantemir . E vorba de Kitab-i-musiki (Cartea muzicii), fiind una dintre primele lucrari ale lui Dimitrie Cantemir din vremea sederii la Istanbul. Scrisa în limba turca, lucrarea cuprinde „un amplu studiu al muzicii otomane laice si religioase, enumerând compozitori si curente muzicale, legatura acestora cu muzica bizantina si ortodoxa, cum si primul sistem de notatie a muzicii turce, exemplificat printr-o redare proprie a notelor si gamelor muzicale”, dupa cum afirma specialistii muzicologi, care mai noteaza: „Finalul contine o culegere de melodii otomane, dar si folclor din Moldova, precum si un numar de 20 creatii proprii”. Recunoscut drept fondator al muzicii laice, turcii l-au denumit Cantemiroglu si i-au acordat cel mai înalt titlu: pasa cu trei tuiuri! În zilele noastre, celebrul muzicolog spaniol, Jordi Savall, supranumit „regele muzicii vechi” a înregistrat, în 2009, muzica lui Dimitrie Cantemir pe CD-ul „Istanbul. Dimitrie Cantemir – Le livre de la science de la musique”, alaturi de ansamblul sau „Hesperion XXI”. Reactiile favorabile receptate i-au permis lui Jordi Savall urmatoarea apreciere: „Dimitrie Cantemir a fost o personalitate a epocii, cu o cultura impresionanta, multa stiinta si muzicalitate. Cred ca era momentul sa se afle despre acest carturar cu vederi largi, care la acea epoca era cu adevarat un personaj european, deschis tuturor culturilor europene.” Reîntors la Dimitrovska, dupa campania lui Petru cel Mare la marea Caspica, Dimitrie Cantemir, având un diabet avansat, se sfârseste din viata la 21 august 1723, fiind înmormântat într-o cripta a bisericii Sfântul Nicolae din Moscova, pe care o ctitorise. Au trecut de atunci trei veacuri ale nemuririi sale... În 1935, dupa ce s-au restabilit relatiile diplomatice cu Uniunea Sovietica, la staruinta lui Nicolae Iorga, osemintele carturarului enciclopedist Dimitrie Cantemir au fost stramutate în Moldova natala spre odihna vesnica la Iasi, în neasemuita Biserica a „Trei Ierarhilor”, pe lespedea raclei sale fiind sapat urmatorul text nemuritor: „Aici, întors din lunga si pre greaua pribegie înfruntata pentru libertatea tarii sale, odihneste Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.” La solemnitatea pioasa a reîngroparii osemintelor marelui nostru carturar, N.Iorga a rostit un amplu discurs omagial si a împartit participantilor brosura de 29 de pagini intitulata: „Despre Dimitrie Cantemir, cu prilejul aducerii în tara a osemintelor lui”. La sfârsitul celui de al 2-lea Razboi Mondial si osemintele primului Domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza, au fost stramutate la Iasi, în Biserica „Trei Ierarhilor”, lânga cele ale Domnitorului Dimitrie Cantemir, astfel ca minunata biserica ieseana a fost recunoscuta si ca Biserica celor Trei Domnitori – Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir si Alexandru Ioan Cuza. Sub semn omagial, în octombrie 2012, ambasada Rusiei la Bucuresti a donat, în cadru festiv, Bibliotecii Academiei Române un set de 25 de volume ale seriei „Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, legate în piele naturala, cu portretul si semnatura lui Cantemir în foita de aur. La Moscova mai sunt înca 75 de lazi cu manuscrise si documente ale lui D.Cantemir, iar Istanbulul detine un set mare de manuscrise originale. La marcarea celor trei veacuri si jumatate de la nastere si a celor trei veacuri de la sfârsitul lui, posteritatea lui Dimitrie Cantemir, carturarul umanist de talie universala al sec. XVII – XVIII, râmâne de-a pururi luminoasa în România, Turcia, Rusia, Ucraina, R.Moldova, Germania, Franta, Anglia si celelalte tari afiliate la UNESCO, prin statuile si busturile sale ridicate, prin denumirea atribuita numeroaselor localitati, cartiere, parcuri, piete, bulevarde, strazi, institutii culturale, universitati, prin reeditarea operelor sale si prin manifestarile culturale ce se desfasoara mereu si mereu pe întreg mapamondul. În plus, Cetatea ieseana, straveche vatra de istorie si cultura româneasca, în spiritul traditiei sale împamântenite, va tine mereu aprinsa candela nemuririi lui Dimitrie Cantemir, în gropnita Trei Ierarhilor, fiind un bun exemplu de stralucire pentru viitorime. Mihai Caba
