Cei care îsi imagineaza ca Razboiul Rece poate fi evitat nu realizeaza amploarea turbulentelor geopolitice cu care ne confruntamsi faptul ca acesta este deja în curs. „Razboiul Rece nu s-a încheiat de fapt niciodata”, scrie în Foreign Affairs istoricul Stephen Kotkin, de la Universitatea Princeton, un remarcabil biograf al lui Stalin. Iar cei care sustin acest lucru „reduc conflictul la perioada existentei Uniunii Sovietice”. În opinia sa aceasta convingere gresita a dus la o serie de decizii fatidice ale Washingtonului în cele trei decenii scurse de la acel moment. În opinia sa, plecând de la premisa ca batalia ideologica a fost transata definitiv în favoarea Vestului, majoritatea celor din establishment-ul de politica externa american au renuntat sa mai vada în America piatra de temelie a Occidentului, în acceptiunea sa larga, tari, reguli, valori, institutii, îmbratisând viziunea unei „ordini internationale liberale” sub bagheta Statelor Unite care ar putea integra teoretic întreaga lume - inclusiv societatile care nu împartasesc institutiile si valorile occidentale. Or, sa crezi ca vechi civilizatii precum China, Iranul sau Rusia vor accepta pasiv o astfel de „lume americana” a fost din start o eroare majora care ignora realitatile geopolitice, crede Stephen Kotkin. Privind la ceea ce se întâmpla astazi, nu doar la razboiul din Ucraina, ci si la reticenta si chiar opozitia unei bune parti a spatiului extra-occidental de a se ralia sanctiunilor impuse de catre Statele Unite si aliatii lor Rusiei nu poti sa nu vezi validitatea punctului de vedere exprimat de profesorul Kotkin. De aceea este surprinzator sa vezi cum persista grave erori de apreciere la cei care la un moment dat au avut un impact asupra deciziilor politice luate la Washington. De pilda tot în Foreign Affairs aparea, la o luna dupa invazia Ucrainei, un articol (unul dintre semnatari era un fost director pentru Rusia în Consiliul pentru Securitate Nationala al Statelor Unite), în care Vestul era îndemnat sa faca demersuri pentru a pune cât mai repede capat conflictului printr-un acord negociat cu Rusia. Problema nu este atât ideea în sine, ci felul în care sunt identificate obiectivele Moscovei, care daca analizezi documente oficiale rusesti trimise Statelor Unite în decembrie 2021, articole de pozitie publicate de agentia de stiri RIA Novosti sau declaratii ale lui Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, sunt mult mai ample decât obtinerea neutralitatii Ucrainei. La fel de greu de imaginat sunt si conditiile pe care Rusia le-ar putea eventual accepta printr-un astfel de acord. „Demilitarizarea Ucrainei sau integrarea tarii în sfera de influenta a Rusiei, asa cum cere Moscova, ar fi inacceptabila”, scriu autorii care mai spun ca Rusia ar trebui sa-si asume si o „mare parte din costurile de reconstructie ale Ucrainei”. Or, e greu de imaginat ca în momentul de fata, în absenta unui recul militar sever, Kremlinul ar putea lua în serios un astfel de acord. La fel de problematic este si sfatul dat într-un alt articol administratiei Biden de a rezista tentatiei de a initia un nou Razboi Rece. În opozitie, de pilda, cu opinia fostului secretar al Pentagonului, Robert Gates, care crede ca America „nu mai poate pretinde ca focalizarea doar pe China va proteja interesele sale politice, economice si de securitate”. Autorul crede din contra ca exact asta ar trebui sa faca Statele Unite, sa se concentreze în materie de securitate pe Asia, iar acasa pe asigurarea prosperitatii clasei de mijloc initiind o retragere masiva din Europa, care ar trebui încurajata sa contrabalanseze singura Rusia. Ultimul obiectiv, acela al unei Europe care sa fie autonoma din punct de vedere strategic, este vazut drept o oportunitate istorica. În afara de asta America ar trebui sa dea prioritate absoluta chestiunii Schimbarilor Climatice care reprezinta „cea mai mare amenintare pentru poporul american”, motiv pentru care ar trebui sa coopereze cu China, cu care ar urma sa ramâna angajata în plan economic. Desi pleaca de la o serie de observatii corecte, în primul rând de la resursele limitate de care dispun în prezent Statele Unite în plan economic si de la marea provocare legata de doua confruntari geopolitice simultane, cu Rusia în Europa si cu China în Asia de Sud-Est, analiza si concluziile trase sunt tributare unui anumit mod de gândire dominant în perioada ultimelor trei decenii. Se pleaca de la premisa ca lumea de astazi este diferita totusi de cea din secolul al 19-lea când competitia pentru putere si resurse era elementul dominant pe scena internationala. O prima observatie e aceea ca Statele Unite, Occidentul în ansamblu, nu pot decide singure daca sa intre sau nu într-un nou Razboi Rece. Faptul ca nu esti interesat de razboi nu înseamna ca razboiul nu ar putea fi interesat de tine, o celebra observatie care nu si-a pierdut deloc actualitatea. De fapt, suntem deja de ceva vreme în conditiile unui nou Razboi Rece. Sau, daca acceptam opinia lui Stephen Kotkin, în a celui vechi resuscitat. Razboiul din Ucraina nu a facut decât sa ne faca constienti de asta. Prin pactul strategic semnat la Beijing, dar si prin alte actiuni comune din trecut, Rusia si China au exprimat deschis dorinta de a schimba actuala ordine mondiala si de a o înlocui cu alta care sa le fie favorabila. Intentia e clara, unii pasi sunt de asemenea evidenti, cum ar fi invazia Ucrainei sau intentia declarata a Beijingului de a prelua, chiar cu forta, controlul asupra Taiwanului. În aceste conditii, singurul mod în care Occidentul ar putea evita un nou Razboi Rece ar fi acela de a capitula în fata pretentiilor adversarilor. Pentru ca e neclar ce s-ar putea negocia în cazul Chinei. China vrea Taiwanul, chiar daca pentru asta va apela la forta. Nu a lasat loc de dubiu în aceasta privinta. Daca Washingtonul accepta asta înseamna ca America este eliminata aproape complet din spatiul est asiatic. Nu doar în planul Securitatii, ci si în cel economic. Toate tarile din regiune vor întelege cine e noul „stapân” si, de voie de nevoie, vor accepta dominatia Beijingului. Dar cum o astfel de miscare tectonica are reverberatii globale, retragerea Americii din Asia se va simti peste tot, în Africa, America de Sud si chiar în Europa. Influenta americana în lume se va eroda masiv, dolarul va pierde statutul de moneda globala si pot fi chiar si consecintele interne majore în Statele Unite pe fondul deteriorarii situatiei economice si diviziunilor interne. Dupa cum si în Europa curentele populiste, de stânga si de dreapta, vor fi încurajate. Actuala batalie geopolitica este una globala. Exista consecinte daca decizi sa neglijezi pierderea de influenta într-o anumita regiune în baza argumentului ca trebuie sa te concentrezi pe alta. Un bun exemplu este Orientul Mijlociu unde erorile americane din Siria, cele legate de relatia cu Arabia Saudita si tarile din Golf în principal datorita obsesiei privind încheierea unui acord cu Iranul si manierei de abordare a conflictului din Yemen, au efecte majore care nu au fost luate în calcul de catre administratia Biden. Faptul ca Israelul, în teorie un aliat de prim rang al Americii, este nevoit sa mentina bune relatii cu Moscova, din cauza influentei crescute a acesteia în Orientul Mijlociu si în plan militar în Siria, este doar unul dintre argumente. Mai grav este faptul ca, iritate de atitudinea Washingtonului, tarile din Golf îsi consolideaza relatiile cu Rusia, subminând sanctiunile la adresa acesteia si interesele occidentale, iar renuntarea partiala la vânzarile de petrol în dolari poate accelera erodarea statutului global al monedei americane, un pilon esential al influentei Statelor Unite în lume. Plecând de aici putem estima care ar putea fi reactiile în Asia, inclusiv în India - în ciuda prezentei acesteia în QUAD, dupa o eventuala preluare reusita a controlului asupra Taiwanului de catre China. O alta viziune naiva este aceea de a nu realiza consecintele unei retrageri americane din Europa, plecând de la ideea ca o UE autonoma strategic ar putea contracara de una singura Rusia. Se pierd din vedere câteva aspecte esentiale. Primul este masivul curent anti-american din Europa de Vest, mai ales din Franta si Germania. Daca vor aprecia ca nu vor mai avea nevoie de umbrela de securitate americana, în ciuda crizei provocate de razboiul din Ucraina, Franta si Germania, care practic fac legea în UE, nu vor mai vedea nici un motiv de a ramâne alaturi de America în batalia globala cu China. Angela Merkel, dar si alti lideri europeni proeminenti vorbeau explicit nu cu multa vreme în urma despre o neutralitate a Europei în acest conflict. E adevarat, asta se întâmpla înaintea invaziei rusesti din Ucraina, dar nu ar trebui trase concluzii pripite plecând de la atitudini tributare reactiilor emotionale din opinia publica. Deja spaima provocata de amenintarile nucleare ale Moscovei au facut ca în Germania retorica anti-americana sa capete amploare la pachet cu rezerve în crestere privind implicarea în conflict prin sprijinirea Ucrainei. În plus, impactul economic al razboiului, cu toate consecintele sale în plan politic si electoral, pacifismul profund inoculat timp de decenii pe continent, ar putea deschide la un moment dat calea catre o întelegere de securitate cu Rusia, ceea ce ar crea, desigur, mari probleme tarilor din Est. Daca mai adaugam si dorinta de a nu periclita excesiv relatiile comerciale cu China, iata destule motive pentru o decuplare transatlantica. Una de facto, chiar daca formal NATO ar mai putea ramâne în viata, desi e greu de estimat în ce masura va mai exista peste Ocean un interes real din acest punct de vedere. Vizita cancelarului austriac la Moscova în plin razboi în Ucraina, dar si demersurile Parisului dinaintea invaziei rusesti pentru discutii pe marginea unui viitor aranjament de securitate pe continent împreuna cu Moscova ne arata ca e riscant sa facem previziuni radicale luând în calcul doar situatia de moment. Ceea ce se întâmpla acum în Orientul Mijlociu ofera bune indicii privind felul în care ar putea evolua lucrurile în viitor. Atunci când are loc o dezagregare a ordinii mondiale existenta apar efecte peste tot în lume. În interiorul UE, Ungaria îsi joaca propriile carti în relatia cu Rusia si China si nu este exclus sa spere ca ar putea fi beneficiarul unor reasezari teritoriale în regiune în favoarea sa. Si Serbia este în mod evident favorabila Rusiei în ciuda demersului formal de aderare la UE. În orice caz, trebuie privite cu prudenta asteptarile privind mentinerea unitatii Vestului pe termen lung. Sunt forte vizibile si altele subterane care pot duce la scenarii diferite. Lipsa structurala de leadership din America, din Occident în general, dificultatile guvernarii în actualele conditii critice, capacitatea limitataa democratiilor dea lua decizii strategice, ridica destule semne de întrebare în privinta felului în care se va transa aceasta reasezare geopolitica a lumii.
