Istoria, pentru Iasi, începe la 1408. Înaintea atestarii documentare, localitatea este cu siguranta mult mai veche, vorbim de spatiul mitic, arheologic, al povestilor posibile, esentiale totusi pentru desenarea contextului de autenticitate al orasului. Prin urmare sunt peste sase sute de ani de administrare urbana, iar, începând cu 1564, peste doua sute de ani de experienta în administrarea capitalei Moldovei. O experienta insuficient studiata. Uitam prea usor ca traditia este viabila numai în masura împartasirii valorilor ei de majoritatea cetatenilor, mai ales a celor cu aspiratii la dominanta politica. Razboiul din Ucraina certifica istoria grea a Iasilor situat în vecinatatea agresivitatii cvasipermanente a Rusiei. În aceste conditii este relevanta abilitatea Iasului de a supravietui si uneori de a izbândi. Izbânda domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), cel mai important ctitor al Iasilor, este o lectie buna de învatat. Cu certitudine, marile lui ctitorii din Iasi sunt, daca le actualizam valoric la zilele noastre, colosale: Golia, Trei Ierarhi, Feredeul turcesc si Palatul domnesc. Ele sunt creatii, opere, aproape imposibile în contextul economic actual. De unde asa de multe resurse în acele vremuri tulburi? Putini stiu ca domnitorul acesta ambitios si-a creat un imperiu economic cu retele secrete de procurare a blanurilor scumpe în Rusia siberiana, cu tabacarii de prelucrare a lor în Iasi, cu piata de desfacere în Tarile de Jos. Iata o cale ingenioasa de a profita de pozitia geostrategica la interfata dintre doua zone de putere incompatibile. Care ar fi alternativa ei contemporana? * Reamintesc impactul unui decret domnesc din prima parte a secolului nouasprezece prin care se interzicea junilor Moldovei sa faca studii în Franta sau în Italia pentru a-i feri de molima anarhismului. Faptul ca acei tineri s-au scolit cu precadere în Germania si Austria, medii culturale mai conservatoare, mai pragmatice, a influentat elita culturala, politica si administrativa în sensul unei rigori spirituale evident diferita de cea de pe malul Dâmbovitei. Este probabil motivul existentei, înca de la finele acelui veac, al unui regulement de urbanism al Iasului la fel de coerent, sau mai coerent decât al multor orase occidentale. Regulamentul de atunci permitea administrarea usoara si prompta, cu rezultate vizibile în calitatea imaginii urbane, spre deosebire de cel de astazi care face din orice investitie o aventura pe termen lung cu final imprevizibil si în orice caz cu efecte negative în estetica spatiului public. Întâmplarea mi-a pus în fata exigentele serviciului de urbanism al vremii în cazul unei proprietati din strada Pacurari. În anul 1900 este obtinuta autorizata de construire pentru: reparatii tencuiala, vopsire gard la strada, executare pavaj de bazalt în curte, construire gard separare gradina, vopsire geamlic, reparare scari la intrarea principala, construirea unei marchize deasupra scarii cu paravan de geamuri pentru a feri de ploaie, executarea unui perete pentru o camera rece, reparatii mici interne si înlocuirea caramizilor umede la atenase. Autorizatia este eliberata în zece zile! Peste patru ani proprietarul scoate alta autorizatie pentru mici reparatii si zugraveli exterioare, iar peste înca cinci ani o autorizatie similara: mici reparatii, varuit si vopsit gardul. În anul 1921 este scoasa autorizatie pentru înlocuirea unor pereti de scândura cu zidarie, reparatii tencuieli si varuire cu lapte de var, reparatii tabla acoperis. Mai târziu, în 1924, se scoate autorizatie pentru extinderea casei cu o cladire parter si etaj plus magazie din paianta. Abia în 1935 este autorizata construirea anexei cu closet cu apa curenta. Peste doi ani o alta autorizatie pentru realizarea unei bai moderne, o camara si o anexa depozitare la subsol. Proiectul presupunea o extindere cu volumetrie modernista pe fatada eclectica a locuintei. Întrucât nu a fost realizata la termenul prevazut în autorizatie, proprietarul primeste o somatie în 1939 pentru finalizarea urgenta a constructiei sub amenintarea unei amenzi usturatoare. Este instructiv sa observam ca între anii 1900 si 1937, proprietarul a fost nevoit sa scoata sapte autorizatii de construire pentru orice fel de interventie la o casa situata pe o importanta cale de acces în oras. Ochiul vigilent al serviciului de urbanism era completat de promptitudine. Media de timp pentru obtinerea autorizatiei este de doua saptamâni. Concluzia povestii e simpla. Marile ctitorii ale Iasului s-au facut ajutate de inedite si inovative solutii de finantare, iar elitele iesene, scolite în mediu german, au facut posibila nasterea acelui oras atât de autentic în imaginea lui de „sinteza a civilizatiei urbane românesti” dupa spusele marelui arhitect G.M. Cantacuzino. Ramâne ca cercetarea aprofundata a traditiei iesene sa fie facuta nu doar pentru cunoasterea bibliofila a trecutului, ci pentru a resuscita ideea de administratie specifica orasului vremurilor viitoare. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
