Stii ce e interesant? Ca în toata nebunia asta de pregatire si desfasurare a presupusului si esuatului moment de liniste si pace care ar trebui sa caracterizeze sarbatoarea, dar nu o face, apar câteva clipe de magie pura care sunt atât de puternice, încât îti dau peste cap toate planurile egoiste de retragere în munti. Si de fiecare data te iau prin surprindere, apar când nu te astepti. Esti târât mai mult în sila, mergi ca trebuie, dar când esti acolo te deschizi ca o floare si nu poti sa faci nimic sa te împotrivesti. Trebuie sa punem cartile pe fata, sa vorbim deschis, sa recunoastem fara menajamente ori teama ca jignim pe cineva sau ca suntem nesimtiti: pregatirile de sarbatori sunt enervante, stresante, chiar jenante, groaznice pe alocuri. Si nici cu sarbatorile în sine nu e mare diferenta. Toata tevatura cu facutul listei de cadouri, cu umblatul dupa lucruri, cumparatul mâncarurilor, gatitul a jdemii de feluri de haleala care oricum se vor arunca în mare parte. Aglomeratia, nebunia din magazine, graba tuturor de a ajunge oriunde cu orice pret, de parca e sfârsitul lumii. Daca s-ar putea elimina de tot aceste traditii, aceste obiceiuri, care sunt în fond si la urma urmei total nesanatoase si pentru corp si pentru minte sau suflet, ar fi perfect. Personajul Grinch, care uraste Craciunul si tot ce e legat de el, exista în fiecare dintre noi. Gândul ca vei fi deranjat când ti-e lumea mai draga de tot felul de colindatori, cunoscuti sau necunoscuti, de telefoane de la rude sau prieteni, de mesaje „emotionante” la care trebuie sa raspunzi, altfel vei fi luat drept necivilizat, needucat, dupa ce crezi teoretic ca, în sfârsit, te-ai relaxat si tu dupa atâta alergatura, când nu trebuie sa-i mai raspunzi sefului la telefon, când toate par a se linisti macar pentru o scurta perioada de timp, gândul acesta te tine în continuare stresat si încordat. Nu te linistesti decât dupa mai multe pahare de bautura când efectiv nu te mai poti misca de beat ce esti si ai o scuza. E o minciuna ca exista relaxare de Craciun, ba as putea spune ca e un stres mai mare decât într-o zi obisnuita de luni. Ai vrea în sinea ta sa fii lasat în pace în pestera ta întunecata unde sa te reculegi, sa îti aduni gândurile, sa îti dai seama ce e cu tine dupa învârteala de peste an, în schimb te gasesti în mijlocul unei gramezi de oameni galagiosi, cu multe lumini colorate sclipitoare care îti obosesc ochiul, cu muzica data tare, copii care tipa, alearga si arunca peste tot cu resturi de hârtie de la cadouri sau bomboane. Trebuie sa zâmbesti, sa vorbesti cu toti pe care îi ai în fata, sa îti storci creierii pentru a scoate vorbe inteligente, glume spirituale care sa faca pe altii sa râda si sa te creada de gasca si integrat, altfel strici cheful si petrecerea, faci nota discordanta, esti catalogat drept introvertit, mosneag, asocial, poate chiar bolnav, ceea ca ar fi si mai nasol pentru tine fiindca s-ar gasi imediat câtiva care sa moara de grija ta si sa te bata si mai mult la cap cu întrebari despre starea ta, despre cauza supararii tale si altele asemenea. Nu, frate, nu esti suparat, nu esti nefericit, nu esti bolnav, vrei doar sa fii lasat în pace câteva momente, atât. E imposibil? E chiar atât de grav ori greu de obtinut acest lucru? E un capat de tara daca lumea te uita pentru un pic, doar un pic? Nu, domnule, trebuie sa traga de tine ca de o cârpa, sa dea în tine ca într-un sac de fasole, sa îti ceara lucruri pe care nu ai chef sa le dai, cel putin nu atunci. Vrei pace, atât! E atât de greu sa obtii asa ceva de sarbatori? E o contradictie în termeni, în acele zile nu e niciodata pace si liniste, e mai mult razboi si galagie decât în tot restul zilelor din an. Si toate culmineaza exact ca într-un atac armat, cu petarde, rachete, pocnitori, artificii, bombe! Tocmai cireasa de pe tort care îti mai trebuia!... Cica toate astea ar trebui sa alunge spiritele rele. Pe naiba, astea alunga de fapt linistea pe care ai tot cautat-o de la Craciunul trecut si nu ai gasit-o nici pâna azi, asta fac. Si te silesc practic sa te scufunzi cu totul în paharul de bautura ca sa-ti astupi simturile cu vata. Un Craciun ideal ar fi ca o zi de munca platita în care ai voie sa stai acasa si sa nu faci nimic. O perioada fara griji, la propriu, în care sa-ti vina toate la nas, pentru care sa nu trebuiasca sa misti un deget. Poate chiar o zi în care sa stai singur, în liniste absoluta în casa ori într-o zona fara oameni. Fara nimeni în jur pe o raza de 10 kilometri! Sa nu se auda decât vântul, sa nu se vada decât zapada, atât. Dar stii ce e interesant? Ca în toata nebunia asta de pregatire si desfasurare a presupusului si esuatului moment de liniste si pace care ar trebui sa caracterizeze sarbatoarea, dar nu o face, apar câteva clipe de magie pura care sunt atât de puternice, încât îti dau peste cap toate planurile egoiste de retragere în munti. Si de fiecare data te iau prin surprindere, apar când nu te astepti. Esti târât mai mult în sila, mergi ca trebuie, dar când esti acolo te deschizi ca o floare si nu poti sa faci nimic sa te împotrivesti. Sunt clipele când îti vezi copilul emotionat cum cânta doar în fata ta, care esti îmbracat cu un costum ridicol si cu barba falsa de mos, si a câtorva membri din familie, un cântecel ca si cum ar fi în fata Marii Adunari Nationale, din tot sufletul si cu toata daruirea pentru ca s-a pregatit mult pentru el; sau când asculti colindatori, la început jenat de jena lor si împins de ceilalti „în spiritul traditiei”, chiar enervat ca trebuie sa stai în frig pentru ei si sa le dai bani, si deodata, din multimea aceea de sentimente contradictorii îti iese la iveala unul singur care aduna câte un pic din fiecare lucru din afara, o nota muzicala sau o inflexiune cântata parca din alta sfera, o fata zâmbitoare si placuta, un gest frumos si chiar un fior de frig, si începe sa te gâdile undeva înauntrul tau. Nici nu stii când îti simti o lacrima pe obraz si te grabesti sa o stergi ca sa nu te faci de rusine. Daca erai singur în pestera nu puteai avea asa ceva. Da, e clar, de sarbatori e în mare parte jenant, nu vrei sa iei parte la nicio manifestare, intri în ele în sila, de nevoie, dar când te afli în mijlocul lor e neasteptat de bine. Asta e miracolul. Briscan Zara este scriitor si publicist
