Si pentru ca în curând reîncepe anul scolar, articolul are scopul de a învata parintii cum sa-si ajute copiii sa plânga cât mai putin, pentru ca despartirea doare, chiar daca e doar pentru câteva ore. De obicei, parintii au emotii mai puternice decât copiii, motiv pentru care exista o probabilitate mai mare ca micutii sa dezvolte anxietate de separare, neîncredere în cei în grija carora vor ramâne si, ulterior, refuzul de a mai merge. În cele mai multe cazuri, parintele retrage copilul de a gradinita, motivând ca este prea mic si nu îl chinuie daca el nu îsi doreste. Începerea gradinitei este o bucurie! Copilasul trece într-o noua etapa a vietii sale, creste! Sa-i transmitem asta! Iata cum l-am putea pregati: Îi citim povesti specifice, pentru a-l ajuta sa se identifice cu personajul principal, cu emotiile acestuia si cu nevoia de aderare la un grup – colectivul. Inventam povesti în care tintim aspectele problematice din comportamentul sau vizavi de începerea gradinitei. Vizam, în mod special, temerile care vor veni si cu solutii salvatoare la finalul povestii. De asemenea, copilului i se poate permite sa dea chiar el optiuni alternative personajelor. Plimbam micutul pe lânga gradinita pe care va urma sa o experimenteze. Putem crea un mister, o magie în jurul acesteia: Acolo, înauntru, sunt oameni si locuri magice pe care le vei descoperi în foarte scurt timp. Stiu ca esti curios de ceea ce vei vedea (inducem curiozitatea), la fel cum sunt si eu, însa numai copiii se pot bucura de tot ce e dincolo de acea usa (se va simti privilegiat, special). Cum crezi ca este acolo, ce ti-ai dori sa gasesti? (implicarea sa activa în proces. În functie de ceea ce raspunde, gasim un corespondent real, de exemplu, daca cel mic îsi doreste sa gaseasca o zâna, atunci îi transmitem ca aceasta exista si este doamna educatoare). Oferim importanta cuvenita acestei etape prin a-i face o analogie copilului între gradinita si serviciul parintilor. Îi transmitem ca el este o persoana importanta fara de care grupa de prescolari n-ar mai fi la fel, ca este deja mare si responsabil si ca suntem mândri de el. În momentul în care lasam copilul în prima zi, îi dam, în secret, un obiect de-al nostru sau desenam împreuna cu el ceea ce îsi doreste (pe mama, pe tata) si i-l lasam într-un buzunar sau în rucsac pentru a-i usura sederea. Îi spunem copilului când venim sa-l luam (dupa masa de prânz, dupa nani, dupa activitatea X). Iar voi, dragi parinti, relaxati-va daca vreti sa observati cum copilul se dezvolta si deprinde noi abilitati, zilnic! Suntem parinti si acest lucru este înaltator!
