Simt cum deșertul mă soarbe (doar apa mai poate să dispară nedându-ne seama – iluzie desăvârșită…) a ochiul care păstrează-n pupilele formele femeilor oarbe Mă întreb dacă a fost vorba de apă de acel ceva curgător ce face din Pământ planeta albastră și din lacrimile tale – așteptări ascuțite (înfipte adânc în obrajii căutători ...
