Copiii Revoluției

Aveam doar doi ani la Revoluție și m-au dus, tata și fratele meu, pe umeri în Piață. Nu îmi amintesc decât un singur lucru: toată lumea se uita la niște difuzoare și aștepta cu sufletul la gură să afle ceva. Dacă mă gândesc mai bine, asta este una dintre primele mele amintiri, dacă nu chiar […]


Citește articolul complet pe Glasul Aradului

Alte știri din Glasul Aradului