Tocmai s-a încheiat la Iasi un festival de teatru pentru care cliseul tologit cu „pusul pe harta” e prea putin. Anul acesta, FITPT Iasi a fost nu numai un eveniment de rang european, ci s-a plasat în avangarda festivalurilor mondiale, aducându-ne aici, palpabil, un fragment de viitor. Daca afacerile veroase intitulate „festivaluri” pun accent în comunicarea publica pe audienta, pentru a putea creste an de an spirala sponsorizarilor si a finantarilor1, adevaratele evenimente culturale au în prim-plan alte tinte. Peste tot în lumea civilizata, cultura este finantata atât din surse publice, cât si din granturi private pentru ca existenta institutiilor de cultura si programele lor obisnuite, saptamânale, sau evenimentele anuale (festivalurile!) sunt elemente foarte importante în sporirea calitatii vietii dintr-un oras. În afara de conectivitate, facilitati urbane, de mostenirea istorica, spatiu verde sau de ofertele de shopping, un oras poate deveni atractiv pentru investitori si pentru angajati cu înalta calificare daca ofera un consum cultural divers si de valoare (de aceea, diversi politicieni locali, de multe ori inculti, de regula cu studii politehnice sau economice la seral sau la „privata”, fac reduceri de personal si economii la bugetele institutiilor de cultura pe care le considera „ineficiente economic”). Astfel ca, nu întâmplator, cele doua mari evenimente din România, cu adevarat internationale, consacrate artelor spectacolului: Festivalul de Teatru de la Sibiu si cel organizat de Teatrul „Luceafarul” din Iasi sunt construite în jurul acestor doua obiective: diversitate si valoare. Ambele au devenit mega-evenimente dupa tipicul cel mai înalt în lume: editii anuale gândite în jurul unui concept care aduce în fata spectatorilor trupe reprezentative mondial care ilustreaza tema; extinderea scenei traditionale dinauntru spre afara si transformarea orasului într-o scena deschisa; implicarea unei largi retele de colaborare si finantare cu structuri internationale (centre culturale, ambasade, autoritati regionale sau locale, granturi private etc.) care au sprijinit participarea trupelor din tarile lor; în fine, flexibilitatea de a trece, în vremurile pandemiei, de la spectacole live la evenimente online, mediate virtual. De asemenea, poate nu ar fi lipsit de importanta sa subliniem ca ambele evenimente (primul cu un parcurs de 28 de ani, iar cel de-al doilea aflat la a 14-a editie), care beneficiaza de excelente echipe administrative si financiare si de un sprijin constant al autoritatilor locale sunt, totusi, creatia a doua figuri distincte ale teatrului românesc: ieseanul Constantin Chiriac la Sibiu (actor, universitar si genial manager) si, la Iasi, ardeleanca Oltita Cîntec (critic, universitar, teatrolog). Ambii au reusit deja sa creeze o extindere a audientei traditionale a artelor spectacolului, formând ceea ce este tema principala a politicilor europene în domeniul culturii: publicuri noi. Anul acesta însa, pentru prima oara, Iasul a adus ceva în plus fata de Sibiu. Beneficiind, în sfârsit!, de o finantare corecta din partea Consiliului Judetean, echipa Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tânar (una exemplara prin minunata colaborare a directoarei artistice, care e curatorul festivalului, cu directorul general, Ioan Holban, care coordoneaza financiar si managerial) a putut aduce în fata publicului iesean o editie cu adevarat speciala. Cum informatiile pot fi accesate pe https://www.facebook.com/FITPTI sau pe pagina web a institutiei, nu o sa mai trec în revista toate evenimentele, unele memorabile, altele premiere absolute în România, care au facut, la începutul lunii octombrie, agenda densa a celor zece zile de festival, ci voi încerca sa subliniez ceva ce poate a trecut neobservat de nespecialisti - caci iubitorii de teatru stiu, profesionistii au notat (unii, invidiosi), iar nepasatorilor, firesc, nu le pasa de ce s-a întâmplat (poate ar merita, totusi, de subliniat, numarul semnificativ de bilete returnate de cumparatorii initiali când au auzit de filtrul epidemiologic, spre bucuria spectatorilor educati si întregi la cap care nu apucasera sa le cumpere din timp!). Voi spune doar ca, în acest an, la Iasi, s-a întrupat artistic viitorul (ceea ce ne-a si determinat sa folosim drept titlu, referinta clasica la Erich von Däniken, nu numai pentru faptul ca Elvetia si Germania au constituit puncte de interes în festival!). Luptatoare si cu o putere de munca neomeneasca, cu o experienta internationala de peste trei decenii si cu un parcurs critic si teatrologic singular, cea care gândeste, an de an, conceptul festivalului a putut da frâu liber, la aceasta editie, pasiunii ei de o viata pentru avangarda artistica si pentru orizontul fascinant, interstitial, al interferentelor dintre diverse forme de exprimare artistica. Cu cercetari doctorale consacrate sincretismului din artele performative, directoarea artistica a Teatrului „Luceafarul” din Iasi a transformat munca de selectioner al festivalului într-una de curator, în contextul în care evenimentele nu mai sunt doar teatru ca atare, un repertoriu din care alegi, ci o experienta estetica si cognitiva situata pe linia de granita dintre naratiune dramatica, arte vizuale si tehnologie. Provocarea de a vorbi despre IA (Inteligenta Artificiala) în artele spectacolului nu a fost doar pentru un mediu dominat de estetica de secol al XIX-lea, în care experimentul e steril sau doar o clona a unor reusite din alte zari, ci a reprezentat o îndrazneata sondare a viitorului. Caci, din ce în ce mai mult, avangarda artistica vorbeste despre transgresarea grantei real/virtual sau om/masina tintind spre universuri noi, ale creativitatii asistate de inteligenta artificiala, si spre alte experiente pentru public decât simpla degustare pasiva din scaun sau din exteriorul produsului artistic. Asa au aparut, de câtiva ani, sculptura în sunet, grafica cu holograme dinamice, spectacole în care spectatorii intervin si rescriu finalul sau socanta experienta imersiva în care vizitatorul paseste în spatii dominate de lucrari celebre (Van Gogh si Klimt, bunaoara), simpla lui dinamica în acel spatiu fiind suficienta pentru a modifica expresia artistica. Anul acesta, la Iasi, spectatorii festivalului au putut si ei intra într-un spectacol de improvizatie online, al echipei britanico-canadiene IMPROBOTICS, coordonat de o Inteligenta Artificiala care a moderat story-ul spectacolului în functie de interventiile spectatorilor bransati pe canalul You Tube al FITPTI. O experienta mediata care a facut furori la Festivalul de la Edinburgh. Pentru ca acesta a fost focusul festivalului: „Arta si Tehnologie”, pentru care curatoarea a adus roboti pe scena (inclusiv prin scenarii scrise de ei, ca în cazul celebrei trupe pragheze Svanda cu al sau THEaiTRE). Exceptionala colaborare cu o firma ieseana specializata în robotica medicala l-a adus în prim-plan pe de neuitatul Pepper, mascota editiei, si a devoalat, de asemenea, o tânara echipa de elevi de liceu care au construit un robotel dansator pentru a demonstra în ce fel arta si cultura functioneaza, la Iasi, ca un revelator al creativitatii artistice si tehnologice. În fine, o alta vedeta de prim rang (cam cum ar fi fost invitat Messi la Politehnica Iasi!) a fost prezenta formidabila în festival a instalatiei imersive I AM (VR) a Susannei Kennedy (laureata a cele mai înalte distinctii teatrale a continentului - Premiul Europa pentru Teatru Realitati teatrale, si a lui Markus Selg de la Ultraworld Production, Berlin care i-a purtat pe spectatori printr-un surprinzator labirint narativ al viitorului, care se adreseaza fiecaruia „în algoritmiii fractalilor”, ca un oracol. Prin intermediul unor sofisticati ochelari de realitate virtuala, cu o stranie prelungire a mâinilor prin niste joystick-uri, ai sansa pentru câteva zeci de minute sa pasesti în viitor si sa-ti alegi singur calea/povestea în complexul labirint imaginat de cei doi uriasi artisti contemporani, sprijiniti financiar si logistic prin eforturi germano-japoneze, de catre Münchner Kammerspiele si Theater Commons, Tokio. Oferta a fost mult mai bogata2, bineînteles, dar prezenta la Iasi a unor experiente artistice de avangarda, la cel mai înal nivel mondial, ne obliga sa trecem dincolo de laude si sa concluzionam reluându-l pe robotelul Pepper care-si începea show-ul performativ asa: „Uf!” 1 Am mai scris despre „sindromul Pristanda” care face ca o discoteca în aer liber cu muzica pe stick, ce se desfasoara patru zile pe un stadion cu o capacitate maxima de 31.000 de locuri, sa fie anuntata batos ca având o audienta de 265.000 de oameni, „din 100 de tari” (sic!). Daca as fi de la Fisc, i-as pune sa plateasca impozit pe 265.000 de bilete! 2 Statistic, a adus numai în acest an artisti din 11 tari (Austria, Canada, Cehia, Elvetia, Franta, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Spania si România), în 20 de locatii din oras si din afara lui, cu peste 85 de reprezentatii (indoor, outdoor, online, în eter) si peste 100 de evenimente (conferinte, lansari de carte, dezbateri, ateliere, expozitii etc.), toate spectacolele fiind „sold out” cu bilete achizitionate on line din timp, la acces aplicându-se riguros controlul epidemiologic stabilit de lege. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
