Singurul partid cu adevarat extremist al ultimelor decenii mi s-a parut întotdeauna PSD. Întâia formatiune politica de dupa 1989 considerata extremista a fost PRM. Alcatuit în principal din fosti trepadusi ai securitatii ce nu mai încapusera în PSD (FSN, FDSN, PDSR) si condus de un ziarist (CV Tudor) al revistei „Saptamâna” - celebra pentru atacurile imunde la adresa disidentilor regimului comunist - partidul nu avea totusi niciun fel doctrina. E adevarat ca PRM (mai precis CV Tudor) promova un nationalism desantat, hiperbolizând virturtile unor figuri istorice, precum Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Matei Corvin ori - mai aproape de noi - Ion Antonescu, maresalul declarat criminal de razboi. Dar recursul la trecut se facea doar ca pretext pentru a ataca „strainii” de Tara, ce nu mai erau turcii, ci taranistii, liberalii, evreii, ungurii ori Doina Cornea. În mod curios, rusii erau menajati, iar bolsevicii laudati de-a dreptul. Ceausescu era privit ca un veritabil zeu, demn de a face parte din panteonul universal. Ajutat de o cultura de fatada, ca si de o buna cunoastere a limbii române, CV Tudor lansa în saptamânalul „România Mare” atacuri violente ce frizau patologicul. Alcatuia liste negre cu intelectualii care trebuiau lapidati, cerea armatei sa preia conducerea institutiilor statului si declara razboi Ungariei si Israelului. În realitate, extremismul „tribunului” se manifesta doar pe hârtie, fiindca PRM era un partid static, anchilozat, incapabil sa provoace o autentica fierbere a strazii. Babele isterice si pensionarii nostalgici, ce formau grupul principal al sustinatorilor, nu stiau decât sa se aseze la coada si sa înjure. Folosit de PSD pentru a lovi adversarii politici sub centura, PRM a capotat taman când a fost votat masiv, tocmai din pricina calitatii sub orice critica a membrilor de partid. Învins definitiv în politica, CV Tudor a devenit un soi de clovn al televiziunilor comerciale unde comenta culoarea chilotilor unor vedete. De-a lungul timpului, ciracii sai, precum Olguta Vasilescu, Codrin Stefanescu sau Anghel Stanciu, au fugit la PSD. În mod bizar, nu i-a mai acuzat nimeni de extremism. A doua formatiune a ultimilor 30 de ani taxata drept extremista este AUR. Avem de-a face din nou cu un partid fara doctrina, ce afirma însa, în mod radical, ca se revendica de la valorile stramosesti ale neamului românesc. Spre deosebire de PRM, partidul lui George Simion pare mai dinamic, împrumutând, fara jena, tehnici de lupta din repertoriul galeriilor de la meciurile de fotbal. Cu toate ca în partid s-au pripasit si câtiva intelectuali, putini, AUR transmite mesaje electorale puerile, dar de mare succes la publicul cu grad de inteligenta relativ scazut. Întâlnindu-se cu Biserica Ortodoxa în zona comportamentului profund antivaccinist, Simion et comp. au capacitat acele segmente ale populatiei ce nu cunosc (si nu vor cunoaste niciodata) semnificatia termenului pandemie. Scorul bun din diaspora se explica prin frustrarile multor români din strainatate abandonati de propriul stat si incapabili sa rezoneze cu mentalitatea cetatenilor altor state. Asociati în mod gresit cu miscarea legionara, auristii reprezinta ca si PRM doar bratul înarmat al PSD, ce va sari ori de câte ori va fi nevoie la gâtul adversarilor pesedistilor. Ramâne de vazut doar daca aceste asalturi vor capata amploarea si gravitatea unor faradelegi ori se vor limita la huiduielile unor huligani politici. Ca sa fiu sincer, cel putin pâna acum, singurul partid cu adevarat extremist al ultimelor trei decenii mi s-a parut întotdeauna PSD, ce nu s-a dat în laturi nici macar de la crima pentru a-si atinge scopurile politice. Va mai aduceti aminte mineriadele, atât de bine orchestrate de camarila lui Ion Iliescu?
