Autor: prof. Georgeta Ciobotă (Alba-Iulia)Cuza şi, până la el, Mircea, Ştefan, Mihai şi mulţi alţi vrednici ai istoriei ne-au învăţat că putem exista, putem progresa, putem să ne stăpânim Ţara prin noi înşine. De la ei şi până astăzi, România şi-a extins cimitirele, dar şi-a extins şi teritoriul, constituindu-se într-o Românie Mare. După ce ne-am prăbuşit iară, traversăm un timp înnegurat şi se pare că ne trezim greu dintr-un nou somn al existenţei noastre, când străinii se înfruptă din averea Ţării, când viaţa românilor devine o înfiorătoare tragedie prin ucideri şi sinucideri, prin hoţiile haitei de jecmănitori. Liberalii ne-au adus iarăşi un neamţ la conducerea Ţării şi, la cei 150 de ani de la detronarea lui Cuza, este îndepărtat un guvern românesc, în care românii îşi puseseră speranţe, după jaful celor zece ani ai unui alt preşedinte străin de neam, preocupat doar de huzurul personal, exemplu pe care l-a preluat cu fidelitate succesorul. Din primele ore după înscăunare, neamţul Iohannis, mereu încruntat şi nemulţumit, şi-a dorit un guvern al său şi, cu perseverenţă, a pândit un moment al durerii, în care, uzând de contribuţia altor străini ce urmăresc slăbirea puterii statale, a aruncat milioane de euro ca la milogi, cerând oportuniştilor să impună plecarea guvernului ce nu era al său. Ce ar fi dacă, în Germania, ar trona un preşedinte străin care ar refuza să colaboreze cu un guvern german? Ştiindu-se că acolo este imposibil acest act nedrept, de ce în România e posibil? Nu se poate ca românii să treacă acest act al actualului preşedinte cu vederea, indiferenţi şi nepăsători! Mai ales că acest individ, care mărturiseşte că ştia dinainte că va fi preşedinte, s-a aşezat pe tronul Ţării având în cârcă grave infracţiuni dezvăluite de cetăţeni ai Sibiului, care îi cunoşteau toate matrapazlâcurile de furt din valorile imobiliare ale oraşului. De aceea, îţi trezeşte un sentiment de greaţă şi revoltă când aruncă acuzaţii de incorectitudine asupra altora. Ne trebuie un nou Cuza, care să refuze să se plece în faţa străinilor şi să aibă curajul de a hotărî soarta Ţării împreună cu ai săi. Numai aşa străinătatea ne va recunoaşte autoritatea şi demnitatea de popor stăpân pe destinele sale şi ne va trata în grad de egalitate, precum l-a tratat Osman pe Cuza când acesta a refuzat să îngenuncheze. E mare nevoie de un Cuza al timpului nostru care să secularizeze din nou averile mănăstireşti, pe care statul să le folosească spre ieşirea din sărăcie, mai ales că în colectivitatea bisericească se petrec fapte care încalcă propria dogmă, aceea că avuţia nu deschide calea spre rai. Împotriva acestei teorii, biserica s-a pornit spre îmbogăţire, declanşând avalanşa prostimii spre locurile moaştelor, unde comerţul cu obiecte în speţă înfloreşte, existând şi aspectul deloc pios al desfăşurării ceremoniilor, unde este nevoie de intervenţiile poliţieneşti. Hrana cu care se momeşte mulţimea de pelerini este plătită din banii primăriilor locale, nu din banii bisericii. Este trist că aici lumea se prăvale cu acea speranţă de „Doamne ajută!”, cu toată încărcătura ei de schimbare în bine, însă circul ceremoniei devine ridicol. Se impune, de asemenea, revenirea în administrarea Ţării a averilor casei regale, întrucât generaţiile actuale nu se simt legate de acest fenomen nedrept din istoria României. Dacă familia regală vrea să trăiască în România, să-şi desfăşoare viaţa ca simpli cetăţeni, câştigându-şi existenţa prin muncă cinstită. Poporul Român nu este cu nimic obligat să întreţină, la nivel regesc, toată puzderia de urmaşi - şi legali, şi nelegali -, atâta vreme cât o parte a românilor trăiesc în mari lipsuri. Ne trebuie un nou Cuza care să naţionalizeze tot ce s-a înstrăinat ilegal, să renaţionalizeze tot ce s-a plătit iniţial şi s-a retrocedat, tot ce s-a jefuit, urmându-se căi legale şi certe de recuperare. Să fie considerat un act de trădare a acelor organe de stat care nu acţionează spre a readuce în patrimoniul Ţării tot ce s-a înstrăinat în aceşti 26 de ani! Nu suntem o ţară de infractori, suntem doar nişte disperaţi, nişte dezorientaţi, pe care conducerile de după schimbarea regimului trecut i-au neglijat, lăsând familia în ghearele destrămării, tineretul în braţele dezmăţului, sărăcimea în mocirla periferiei. S-a umplut Ţara de îmbogăţiţii revoluţiei, proprietari de conace, de vile, de terenuri. Cei ce continuă să se declare revoluţionari sunt cei falşi, pentru că cei adevăraţi au primit doar locul din cimitir. Pentru cei care încă mai bat toba, revoluţia a devenit o afacere profitabilă. Şi tot revoluţia a catapultat nişte autointitulaţi „intelectuali”, din rândul cărora Liiceanu şi Pleşu au fost mediatizaţi de curând ca urmare a prezenţei lor într-un turneu antimioritic, la Alba-Iulia şi Cluj-Napoca, unde, aflaţi continuu într-o dilemă, săvârşesc un „distins act cultural”. E firească întrebarea: cu ce sunt aceşti intelectuali de folos Ţării? Pentru calitatea de scriitor, statul le plăteşte drept indemnizaţie jumătate din pensie. Cel puţin, ziariştii, unii mai firavi, alţii mai puternici, dezbat în faţa naţiunii problematica vieţii cotidiene, iscând speranţe, scoţând la lumină încrengăturile răufăcătorilor, condamnând fărădelegi sau încurajând ce este spre binele colectivităţii. Ceilalţi, intelectualii, fonfăie o filozofie goală căzută din hău. Noul Cuza trebuie să fie şi primul, curajosul şi nepătatul justiţiar al Ţării. Să oprească şi să sancţioneze fără restricţii pe cei care judecă strâmb, sub grele influenţe politice. Să pună capăt fluxului de nedreptăţi care se fac din partea oamenilor balanţei, să răstoarne astfel carul privilegiaţilor apăraţi de justiţia care se declară inamovibilă şi, deci, acţionează după bunul plac. Nu suntem o ţară de nivel inferior. Istoria noastră zbuciumată dezvăluie lumii meritele acestui popor de a se smulge, prin dureroase încercări, de sub asuprirea unor puternice forţe din jur care au tot atentat la libertatea noastră, au cărat cu lăcomie bogăţii peste graniţă, ne-au ţinut fragmentaţi teritorial, în timp ce noi am continuat lupta până la instaurarea şi recunoaşterea dreptului nostru de stăpâni. Că nu suntem un popor de nivel inferior o spun toate contribuţiile româneşti ştiinţifice şi culturale înscrise în patrimoniul universal, însoţite de numele creatorilor lor, o spun medaliile de prim rang cu care elevii români se întorc de la olimpiadele internaţionale, o spun invenţiile româneşti recente realizate de tineri şi vârstnici. Străinii din interior sau din afară, care încă mai încearcă să ne slăbească tăria, să ştie că, în fondul nostru spiritual, suntem toţi nişte Ştefani, Mircea, Mihai şi Cuza, înrădăcinaţi la poalele Carpaţilor, hotărâţi să păstrăm România Mare, liberă, puternică, bogată. Să scoatem tot ce este străin din aria decizională a Ţării, să promovăm superioritatea morală a neamului nostru, să sprijinim actele de demnitate naţională! Să ne alegem un domn ROMÂN bun, drept şi puternic!Categorie: OpiniiAparut in : Nr. 346_6-19 mai 2016
