Autor: prof. Ilie Şandru (Topliţa)Reacţiile pline de venin şi de răutăţi ale celor fără credinţă şi fără Dumnezeu - să-i numesc păgâni? - sunt tot mai multe şi tot mai vehemente, îmbrăcând forme diverse, unele de-a drep- tul stupide. Aşa cum este cea mai recentă găselniţă a celor ce contestă necesitatea constru- irii Catedralei Neamului. Vezi Doamne, românii nu se înghe- suie să contribuie la colecta pu- blică, iniţiată de Guvern, fiindcă dau mai degrabă banii pentru construirea Catedralei! Dacă nu s-ar construi aceasta, ar fi cu to- tul altceva, ar fi atunci bani pen- tru „Cuminţenia Pământului” a lui Brâncuşi. Oare aşa să fie…? Oare chiar ar da românii bani mai mulţi pentru achiziţionarea ope- rei lui Brâncuşi? Oare chiar nu are Statul Român atâţia bani, în- cât trebuie să recurgă la colectă publică? Nu prea cred să fie chiar aşa. În primul rând, despre Constantin Brâncuşi, cât o fi el de celebru - şi este într-ade- văr celebru, din moment ce pe plan mondial este recunoscut a fi întemeietorul artei moderne! - mă îndoiesc că toţi românii ştiu foarte multe. Suficient de multe încât să dea bani pentru „Cu- minţenia Pământului”. Sigur, altele sunt mijloa- cele de informare azi, în lumea contemporană, faţă de cele exis- tente în urmă cu o jumătate de secol. Atunci, satisfăcându-mi stagiul militar la Târgu-Jiu, vă asigur că erau foarte puţini din- tre locuitorii oraşului care au auzit ceva despre Constantin Brâncuşi şi opera sa. Pe maida- nul din jurul „stâlpului”, pe care păşteau curcile, gâştele şi porcii, noi făceam zilnic „salt înain- te” şi „târâş marş”. Ne uitam la „stâlpul” acela, cu gurile căsca- te, şi nu priceam cine l-o fi înfipt acolo. Întrebam pe localnici, dar nu ştiau nici ei. Toţi îl denumeau cu un apelativ ce nu se poate re- produce, legat de numele unui politician cunoscut din perioada interbelică. Trist este că valoarea mon- dială a operei lui Brâncuşi a fost descoperită de alţii, nu de noi. Numai după aceea ne-am trezit şi ne-am umflat în pene, precum curcanul, că este român şi e al nostru. Acum cârcotaşii şi protes- tatarii de profesie au găsit mo- mentul potrivit să aducă drept argument că românii nu dau bani pentru a se cumpăra cele- bra operă a lui Brâncuşi fiindcă dau bani pentru construirea Ca- tedralei. La fel, Guvernul nu are bani să dea fiindcă dă şi el tot pentru acest edificiu. De ce nu întreabă ei, contestatarii, unde sunt banii Ţării? Pe ce se cheltu- iesc ei? Fiindcă banii Guvernului nu sunt, de fapt, banii ai lui, sunt ai Ţării, ai celor mulţi, care plătesc din greu taxe şi impozi- te, ai celor care îi fac prin munca lor şi pe care Guvernul nu face altceva decât să-i jecmănească, fără să le dea nimic în schimb. Bani sunt destui în visteria Ţării, numai că ei se îndreaptă spre alte direcţii şi interese ne- cunoscute nouă, cu toate că se tot vorbeşte de o „totală transparenţă”! Iar adunătura aceea ce se cheamă „parlament”, care ar trebui să fie un adevărat „Sfat al Ţării”, în realitate nu face altceva decât să ne facă legi şi să ne pună biruri - vorba mare- lui Eminescu -, având însă gri- jă să-şi asigure pensii şi salarii nesimţite, de parcă banii - sute- le de milioane de lei - i-ar avea moştenire, ar avea dreptul la ei. Ba mai mult, au grijă şi de ale- şii locali, de primari, în primul rând, fiindcă acolo jos „se fierbe mărgeaua”, la alegerile locale, şi pentru cele parlamenta- re. Fiindcă, din păcate, mai sunt mulţi care nu-şi dau seama că indivizii respectivi au devenit stăpâni „şi pe Ţară şi pe noi”. În schimb, noi am rămas tot ca pe vremea lui Tănase. Vorba ceea: „Vin ai noştri, pleacă-ai noştri, / noi rămânem tot ca proştii!”. Oare chiar nimeni dintre indivizii cu nas subţire, „dar cu creieri de copil”, nu-şi dă sea- ma că ar trebui să se războiască cu „fonfii şi flecarii, gă- uţii şi guşaţii, panglicari în ale ţării, care ne fac legi şi ne pun biruri”? Nu, ei au ce au cu Bi- serica, cea care a fost şi a rămas stâlpul de nădejde al Neamului Românesc. Biserica Ortodoxă Română este Altarul Sfânt la care se închină Poporul Român! Fără ea ce am fi fost oare as- tăzi? Un neica nimeni, vorba lui Eugen Barbu. Un neica nimeni sunt, în realitate, cei ce uită că Poporul Român s-a născut creş- tin şi şi-a păstrat cu străşnicie credinţa sa strămoşească. De altfel, campania furi- bundă îndreptată împotriva Bi- sericii Ortodoxe Române s-a întors, ca un bumerang, chiar îm- potriva denigratorilor ei. Într-un timp foarte scurt, sumele dona- te pentru Catedrala Neamului au crescut considerabil! Este răspunsul prompt al Poporului Român, credincios, celor care susţin ideile cretine că nu avem nevoie de biserici, că ne putem ruga şi în grote, ca pe vremea creştinismului primitiv ori, în cel mai bun caz, în bisericuţe mici, din lemn, ceea ce aminteş- te, mai ales aici în Transilvania, de vremurile triste în care româ- nii transilvăneni nu aveau voie să-şi ridice biserici din zid, ci numai de lemn. Poporul îşi doreşte, deci, o Catedrală a Mântuirii Neamului! Din banii săi. Iar banii pentru „Cuminţenia Pământului” să-i dea Guvernul, că tot banii poporului sunt şi aceia. Fiindcă este ruşinos ca el să recurgă la o chetă publică pentru achiziţionarea unei celebre opere, creată de un celebru artist, fiu al Poporului Român, în condiţiile în care ni se trâmbiţă mereu creşterea economică substanţială pe care România a înregistrat-o în ultimii ani. Unde se vede aceasta? Prin ce se concretizează ea? Oare numai prin zecile şi sutele de milioane de lei care continuă să se fure din banii Ţării? Categorie: OpiniiAparut in : Nr. 345_22 aprilie - 5 mai 2016
