Autor: Valeriu Tanasă (Bacău)Încep cu aceste versuri populare în subtitlu, fiindcă se aud zvonuri care aduc suferinţă în sufletul românilor, cu adevărat profunzi cum s-ar exprima Cioran sau Petre Ţuţea. Apoi scăderea iubirii pentru România chiar în rândul unora din fraţii români ardeleni, nu este de bun augur. Şi se întâmplă acest eveniment chiar când nu trebuia, acum, când sunt semne certe care arată că „Basarabia iubită” va reveni între fruntariile României. Ce e de făcut? Fiindcă Ungaria e aproape sigur că nu va rata ocazia, poate unica şi ultima, de a aduce în faţa opiniei mondiale hotarele de vest ale României. Mă gândesc să le amintim intelectualilor ardeleni, care invocă sărăcia ca o barieră în desăvârşirea unirii românilor, că este cu certitudine o eroare capitală dacă într-adevăr gândesc astfel. Dacă suntem creştini şi aşa ne-am declarat (98, 97%!!!), atunci e bine să aflăm că sărăcia şi smerenia reprezintă prima fericire, sau treaptă care transfigurează (luminează) sufletul unui popor (neam). Şi exemple sunt multe în istorie care au dus la dispariţia sau împrăştierea atâtor popoare care au abandonat cultivarea spiritului sacru, tocmai copleşiţi de o prea mare bunăstare materială. Este cazul Imperiului Roman, dar şi a „poporului ales” - Israel. Să nu cădem în înşelare. Pentru a înţelege, trebuie să ne apropiem cu mare delicateţe de aura eroului Ştefan cel Mare, fiindcă toată mobilizarea extraordinară pe care a făcut-o nu trebuie să o atribuim forţei. Nu, pentru numele Domnului, să nu cădem în acest fel de greşeală! Pentru că puterea politică şi militară a Moldovei ştim că era minusculă, în comparaţie cu cea a Imperiului Otoman. Apoi, Sfântul Ştefan ştia de la Sfântul Daniil Sihastru că „Nu este virtute aceea care se face prin forţă”. Să înţelegem foarte bine că Ştefan cel Mare se distinge prin puternica smerenie şi credinţă în Hristos. Apoi nu trebuie uitat că pe steagurile detaşamentelor de luptă ale moldovenior se afla Crucea. Şi Sfinţii care se ridicaseră prin mucenicie din Armata Romană - de pildă, Sfântul Stratilat - erau nelipsiţi din inimile bravilor plăieşi. Tare ca o stâncă rămâne legătura prin rugăciune cu Dumnezeu. Dacă citim un Hrisov emis de cancelaria Sfântului Voievod Ştefan al Moldovei se va vedea credinţa absolută în Dumnezeu a întregii Moldove. O dovedesc mănăstirile de pe vremea sa, care le întâlnim pe toată întinderea teritoriului locuit de români. Pentru că e musai să amintim faptul că Episcopia Vadului şi a Feleacului din Ardeal are actul de identitate semnat de Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei. Dacă citim în vremea noastră un comunicat al vreunui Preşedinte român, vom rămâne fără glas când vom observa un limbaj şi un conţinut din care invocarea sacrului lipseşte aproape cu desăvârşire. Atunci cum să ne mai mirăm că se pune la cale în anumite cancelarii din lume - dezmembarea României? Să o vedem ca pe o pedeapsă pentru păcatele noastre, pentru laşitate, pentru trândăvie şi lipsă totală de jertfire pentru testamentul scris cu sânge de strămoşii noştri pe câmpurile de onoare. Poate că niciodată în istoria noastră nu s-a întâmplat ca tineretul să rupă comuniunea cu eroii, cu sfinţii şi cu elita culturală a poporului nostru într-un mod atât de grav, aproape violent şi într-o superficialitate lipsită de cea mai elementară logică şi raţiune. Evident că această frângere va duce la pierderea identităţii celei mai ascunse, misterioase şi nevăzute a românismului. Şi simţim cu toţii că a dus deja la erodarea unităţii naţionale. „Când Ardealul o strigat / Ţara toată s-o adunat”. Câţi mai vibrăm la versurile acestui cântec patriotic? Câţi mai sărim, ca la o alarmă de luptă, direct în bocanci, pentru a alerga să apărăm România. E linişte-n Ardeal? Dar în România? Pentru a afla, am vorbit cu un stareţ dintr-o mănăstire situată într-o pădure din judeţul Bihor. Şi mi-a răspuns „că e pace… şi călugării se înţeleg foarte bine cu ungurii. Apoi, mai mult, a întărit că în cea mai apropiată localitate de mănăstire se află un sat cu locuitori de etnie slovacă şi religie catolică. Şi slovacii vin la Sfânta Liturghie în Biserica Mănăstirii, în duminici şi sărbători. Ce să facem? Să nu-i primim?” - m-a întrebat stareţul cu o undă puternică de mustrare în glas. Iată că în Ardeal este linişte între cei credincioşi, fie români, maghiari sau slovaci. Deci se înţeleg foarte bine şi, din vocea stareţului de la mănăstire, am simţit că la temelia acestei comuniuni se află iubirea creştină. Atunci de ce freamătă Ardealul? Cine tulbură liniştea unora dintre fraţii şi compatrioţii noştri? Un răspuns, fie şi parţial, l-am găsit la Aurel Popovici: „… părerea tuturor celor care cunosc Ungaria, că adevăratul (s.n.) popor maghiar nu este nici pe departe atât de exaltat (s.n.), cât mai ales exaltată este clasa lui conducătoare”. Categorie: OpiniiAparut in : Nr.363_24 febr. - 9 martie 2017
