Foto: Generalul Gh. MAGHERU, organizatorul Taberei de la Râureni (Râmnicu-Vâlcea) în timpul Revoluţiei de la 1848 Anul 1859 a adus pentru poporul român realizarea Unirii celor două principate surori, Ţara Românească şi Moldova, unire care avea să marcheze o etapă deosebit de importantă pe drumul cristalizării României moderne. Se realiza acum dezideratul generaţiei de la 1848 şi se înfăptuia ceea ce Nicolae Bălcescu întrevăzuse cu ani în urmă când spunea că ”e vremea ca moldovenii şi muntenii să ne aducem aminte că suntem români, să ne strângem împreună inimă lângă inimă, să ne organizăm, să ne concentrăm toate puterile”1. Actul de la 1859 a fost, după cum se exprima Mihail Kogălniceanu, „Actul energic al întregii naţiuni” petrecut într-o conjunctură externă favorabilă românilor. Disputa între marile puteri şi neînţelegerile dintre acestea în privinţa acceptării unirii Moldovei cu Ţara Românească au făcut ca la Congresul de la Paris, din 18562, să hotărască mai întâi consultarea poporului român în privinţa Unirii, prin organizarea unor Adunări ad-hoc ale căror lucrări să fie supravegheate de o comisie formată din reprezentanţii celor şapte puteri, comisie care îşi fixa sediul la Bucureşti. Publicaţiile unioniste ajungeau pretutindeni, se semnau în întreaga ţară petiţii în favoarea Unirii, acoperite de zeci şi sute de semnături. Manifestări publice de aderare la cauza unionistă sunt semnalate şi la Râmnicu-Vâlcea, unde se constituia un Comitet Judeţean unionist, în anul 18573, transformat apoi, într-un club politic unionist, ca în timpul Revoluţiei din 1848. Acţiunea de desemnare a deputaţilor pentru Divanul ad-hoc este lansată la 2 mai 1857, către toţi administratorii de judeţe, odată cu firmanul Înaltei Porţi şi cu Regulamentul necesar pentru înscrierea pe liste a alegătorilor4. Odată cu difuzarea acestor acte normative, în Vâlcea se desfăşoară o susţinută activitate din partea administraţiei judeţene pentru clarificarea şi aducerea la cunoştinţa locuitorilor a prevederilor referitoare la participarea la alegeri5. În toate localităţile judeţului continuă, în perioada din martie până în iunie 1857, acţiunea de înscriere în listele de alegători a persoanelor pe categorii sociale şi după venituri, astfel că la sfârşitul lunii iunie lucrările preliminare erau în general încheiate. Dintr-o „situaţie” statistică trimisă de ocârmuirea judeţului, în anul 1857, Departamentului Treburilor din Lăuntru, constatăm că în oraş locuiau 67 de cetăţeni având o avere de cel puţin 8000 de lei şi având dreptul de a alege doi deputaţi şi 3022 neorăşeni (noşneni), cu dreptul de a desemna delegaţii pentru alegerea unui deputat. Tot din aceiaşi situaţie mai aflăm de existenţa a zece mari proprietari care aveau să desemneze doi reprezentanţi pentru Divan. Din partea intelectualităţii vâlcene, profesorul Grigore Mihăiescu care făcea parte din partida unionistă, era menţionat şi el pe lista de alegători pentru Râmnicu-Vâlcea.7 Noile adunări electorale ce se desfăşurau în judeţ au prilejuit manifestarea coeziunii mişcării unioniste şi au pus în evidenţă forţa susţinerii Unirii. Ele au reprezentat un adevărat laborator în care s-au elaborat, în forme embrionare, programele social-politice ale mulţimii. Deputaţii ţărani au demonstrat o poziţie patriotică, votând programul unionist, fără a condiţiona acest lucru de includerea în program a propriilor probleme fundamentale. Dar, trebuie remarcat că în egală măsură, în majoritatea lor, deputaţii reprezentând boierimea au dat şi ei dovada unei abnegaţii naţionale, renunţând, prin susţinerea programului de reforme, la privilegii şi interese. Pentru ţăranii vâlceni, precum şi pentru cei din celelalte judeţe, Adunările ad-hoc au reprezentat tribune publice, unde şi-au putut exprima cerinţe, chiar dacă rezolvările aveau să mai fie întârziate. În urma dezbaterilor „democratice” electoratul a desemnat pe următorii reprezentanţi ai judeţului în Divanul ad-hoc: Stamate Budurescu din Foleştii de Jos, reprezentant al clăcaşilor, clucerul Nicu Lahovary şi marele logofăt Ion (Iordache) Otetelişanu, reprezentanţi ai marilor proprietari, Nicolae (Iancu) Iancovescu, deputat al orăşenilor din Râmnicu-Vâlcea şi Nicolae Iancovescu din Horezu, deputat al proprietarilor mici şi mijlocii8. Clăcaşii au dat dovada unei maturităţi politice, trimiţând în Adunarea ad-hoc atât susţinătorii Unirii cât şi apărătorii dârzi ai cauzei ţărăneşti. O parte din deputaţii categoriilor înstărite sunt iniţial contestaţi pentru motive deosebite de abuzuri de către reprezentanţii grupării unionoste locale, dar, după ce „angajat în faţa onorabililor dumnealor colegi că vor susţine cele patru puncte din programul naţional” şi că vor vota pe faţă „sunt în sfârşit desemnaţi şi-şi îndeplinesc cu onestitate mandatul, contribuind prin atitudinea lor la impunerea ideii de necesitate a Unirii”.9 Întrucât fuseseră parcurse etapele electorale organizatorice, la 30 dec. 1858, ministrul de interne cere autorităţilor vâlcene să fie pregătite localurile în vederea desfăşurării alegerilor pentru Adunarea Naţională (electorală). Cu acest prilej, se recomandă a se lua toate măsurile necesare evitării unor incidente între alegători, pentru a nu se crea motive de invalidare a rezultatelor alegerilor. Obţinând voturile necesare ca reprezentanţi ai judeţului Vâlcea pentru alegerile care vor avea loc la 24 ianuarie 1859, sunt desemnaţi în această calitate clucerul Costache Otetelişanu, Nicu Lahovary şi prinţul Barbu Ştirbei. Cu toate că acesta din urmă nu deţinea proprietăţi în judeţ, totuşi, graţie faptului că se găsea pe lista candidaţilor ce puteau fi aleşi în oricare centru de vot, el întruneşte sufragiul reprezentanţilor oraşului, confirmându-se preţuirea şi popularitatea de care fostul domn se bucura în Râmnic. Aceşti trei reprezentanţi, împreună cu episcopul Calinic, vor fi solii judeţului care vor depune în urnă, la 24 ianuarie 1859, votul lor pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti10. Deschiderea lucrărilor Adunării Obşteşti, prima adunare cu caracter parlamentar din ţara noastră, sărbătorită cu entuziasm în toate judeţele, a prilejuit în Vâlcea manifestări de o deosebită însufleţire. Ştirea alegerii aceluiaşi domn pentru amândouă principatele […]
