Bucuria, pacea și iubirea față de aproapele – semnele învierii noastre întru Domnul Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului, Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări! Hristos a înviat! „Noi știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că iubim pe frați”(I Ioan III, 14) Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți fii și fiice duhovnicești, Fără credința în Înviere nu este cu putință a afla sensul vieții. Nimic din cele ale lumii acesteia nu își găsește rațiunea fără Înviere. Dacă moartea este sfârșitul existenței, atunci nu există o raționalitate a lumii. Prin moartea și Învierea Sa, Mântuitorul Hristos desființează moartea ivită în lume ca urmare a păcatului, redându-i omului veșnicia, readucând întregii făpturi raționalitatea sa. Viața veșnică nu trebuie considerată o noțiune abstractă, o realitate existențială presupusă, ci este părtășia la viața lui Hristos, El fiind, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „întâiul născut din morţi” (Coloseni I, 18), noi înviind doar prin Învierea Lui, așa cum sfinții isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț pe care întreg anul acesta îl comemorăm în chip deosebit, ne învață: „Noi prăznuim Paștile, după Evanghelie, adică trecerea firii noastre, întru Hristos, de la moarte la viață, de la stricăciune la nestricăciune”[1]. Părtași fiind la Învierea Domnului, suntem chemați să ne schimbăm modul de viețuire, modul de gândire, modul de a ne raporta la semenii noștri: „Aşadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni III, 1-3). „Cugetarea la cele de sus”, după Sfântul Grigorie Palama, reprezintă umblarea „întru înnoirea vieţii” (Romani VI, 3): „Așa precum Hristos a murit în slăbiciunea și necinstea trupului, dar a înviat după putere și slavă dumnezeiască, tot așa și cei ce-și trăiesc viața lor după Hristos sunt semănați după moarte, cum iarăși spune Pavel, întru slăbiciune și necinste, dar se vor scula întru putere și slavă (I Corinteni XV, 43), primind un trup slăvit și înveșnicit, așa cum a avut Hristos după Înviere”[2]. Trăirea credinciosului „întru înnoirea vieții” înseamnă trăirea în bucuria și pacea pe care Învierea Sa o aduce. Cuvintele Sale adresate după Înviere au fost cele prin care a binevestit Împărăția cea Nouă, Împărăția bucuriei și a păcii, femeilor mironosițe adresându-le îndemnul „Bucurați-vă!” (MateiXXVIII, 9), iar Sfinților Apostoli: „Pace vouă!” (Luca XXIV, 36; Ioan XX, 19; 21; 26); însăși înomenirea Sa a fost anunțată ca venirea păcii și bucuriei: „Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul […]. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca II, 10; 13-14 ). Pacea și bucuria sunt elementele principale ale Împărăției lui Dumnezeu, împărtășite ca binecuvântare a Acesteia, prin Persoana Mântuitorului Hristos Cel Înviat: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu […] este pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani XIV, 17). Pacea și bucuria izvorâte din Persoana Mântuitorului Cel Înviat din morți nu pot fi alungate de problemele cotidiene, de necazurile și suferințele din lume, ci, dimpotrivă, toate acestea îl fac pe credincios să se apropie și mai strâns de Hristos Cel înviat din morți, pacea și bucuria fiind dăruite ca roade ale Duhului: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea […]” (Galateni V, 22). Învierea Domnului, desființând moartea, aduce în lume pacea ca stare duhovnicească a celui ce trăiește Împărăția Sa înlăuntrul său (Luca XVII, 21), pace la nivel personal, dar și la nivel social, acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Celui Înviat (Matei XVIII, 20): „(…) murind, înviind şi înălţându-Se la ceruri a șezut în trup la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Aceasta, pentru ca şi noi, murind, să nădăjduim sigur că vom învia şi vom vieţui o viaţă desăvârşit despărţită de toată moartea şi de toată coruperea şi ne vom înălţa la ceruri şi vom primi cinstea şi slava cea întru Dumnezeu Tatăl prin mijlocirea Fiului Însuşi şi petrecerea fericită şi veşnică împreună cu El”[3]. Iubiți fii și fiice duhovnicești, Evanghelia nu îndreptățește sub nicio formă alungarea păcii din societate, deoarece aceasta înseamnă alungarea binecuvântării Împărăției lui Dumnezeu, adică nepăsarea față de Învierea Domnului. Dumnezeu nu impune nimic nimănui cu forța, ci pe toate le oferă întru iubirea Sa. Lumea de astăzi are nevoie acut de prezența lui Hristos Cel înviat în mijlocul ei ca Izvor al păcii și al bucuriei: „Aşadar, dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în noi şi dacă această Împărăţie a lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie, înseamnă că acela care trăieşte în acestea este în Împărăţia lui Dumnezeu […]. Şi la drept vorbind, dacă luăm în considerare acea stare de contemplaţie prin care se obţin virtuţile trebuitoare pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în ce altceva să ne încredem, dacă nu într-o stare de bucurie fără de sfârşit? Ce altceva se potriveşte cu adevărata fericire, decât liniştea neîncetată şi bucuria veşnică?”[4]. Bucuria și pacea devin astfel premise ale iubirii față de semeni și ele izvorăsc din libertatea față de frica morții desființată de Mântuitorul Hristos prin Învierea și Înălțarea Sa la Cer. Lumina Învierii ne face să Îl vedem pe Hristos în aproapele și să-l iubim pe acesta ca pe Domnul Hristos, așa cum Sfântul Ioan Teologul mărturisește: „Cel ce […]
