Autor: prof. Alexandru Ciubîcă (Târgu-MureÅŸ)Pagini regăsite Mentalitatea maghiară se caracterizează printr-o trăsătură ce poate fi urmărită pe parcursul secolelor ÅŸi care constă într-o falsă superioritate faţă de popoarele vecine, născută din statutul ungurilor de cuceritori ajunÅŸi dintr-un incert spaÅ£iu asiatic în centrul Europei. ÃŽn perioada medievală, expediÅ£iile militare sângeroase au extins „spaÅ£iul vital” al unui neam, redus numeric, în regiunile locuite de slavi ÅŸi de românii transilvăneni. Ungurii vor deveni un vârf de lance ai papalitaÅ£ii ÅŸi ai catolicismului în răsăritul european, iar factorului militar i se va asocia celui religios în supunerea ÅŸi deznaÅ£ionalizarea altor popoare. ÃŽncepând cu mijlocul secolului al XIX-lea, aÅŸa-zisa ascendenţă maghiară asupra celorlalte etnii se axează pe factorul politic. Manevrele politice - inteligente, trebuie să o recunoaÅŸtem - ale Budapestei au vizat impunerea intereselor sale pe această falie politico-militară între occidentul ÅŸi orientul european. NereuÅŸind revolta împotriva Imperiului Habsburgic în anul 1848, maghiarii se adaptează situaÅ£iei ÅŸi vor continua oprimarea naÅ£iunilor „de mână a doua”, după instaurarea dualismului austro-ungar, în 1867. Jocul politic „la două capete” e prezent de la sfârÅŸitul Primului Război Mondial ÅŸi până astăzi. Refacerea utopicei Ungarii Mari a fost încredinÅ£ată bolÅŸevicului Bela Kun, iar după reprimarea „republicii sfaturilor” de către Armata Română, în 1919, Ungaria a sărit în „barca” extremismului de dreapta a nazismului german. Zadarnice au fost ploconelile în faÅ£a lui Stalin, după aAl Doilea Război Mondial, de „recuperare” a Transilvaniei; în aceeaÅŸi dualitate se înscrie ÅŸi miÅŸcarea din 1956, când Ungaria a avut iluzia unei intervenÅ£ii vestice, dar ÅŸi jocul pe muchie de cuÅ£it între Uniunea Europeană ÅŸi Rusia lui Putin, de acum. Atunci când nu au funcÅ£ionat celelalte pârghii, propaganda ÅŸi „cântecul de sirenă” cultural, de atragere a intelectualilor altor naÅ£iuni la „idealul” maghiar au încercat să le suplinească. ÃŽn acest context mai larg trebuie încadrat articolul care are titlul de mai sus, nesemnat, dar aparÅ£inând scriitorului Cezar Petrescu, apărut în revista „Gândirea”, An III, Nr. 7 (iulie) 1924, p. 166-167, pe care vi-l propunem spre lectură, păstrând ortografia timpului. „E o credinţă hrănită din vajnicul temperament al rasei: maghirocentrismul, pe care noi l-am cunoscut pe câmpul luptelor politice sub forma celui mai cerbicios ÅŸovinism. Un temperament de tinereÅ£e în care intră ÅŸi o considerabilă doză de naivitate. Căci a crede că soarele răsare pe lume numai de dragul tău, a te vedea numai pe tine însuÅ£i, ÅŸi, cu orice preÅ£, deasupra tuturor, lucrul acesta presupune ignorarea raporturilor reale de cantitate ÅŸi de calitate, dintre tine ÅŸi restul popoarelor. Ca expresie a unei stări culturale, maghiarocentrismul corespunde vârstei de fericită copilărie ÅŸtiinÅ£ifică a omenirii, caracterizată prin credinÅ£a că bolta universului îşi rostogoleÅŸte zodiile de lumină în jurul pământului fix, numai aÅŸa, ca să-i facă placere. Politic, el a dus, prin contele Tisza, Ungaria la ruină. Iar astăzi continuă să trăiască nu numai în spiritul legitimismului feudal care crede orbeÅŸte în restaurare, dar - ceea ce pare paradoxal - în esenÅ£a însăşi a democraÅ£iei maghiare care face exerciÅ£ii de resemnare ÅŸi caută să se deprindă a oferi creanga de măslin. ÃŽn ultima lui formă, maghiarocentrismul se înfăţiÅŸează cultural, adică în perspective culturale. L-am regăsit ca răspuns la o «anchetă internaÅ£ională» de care am pomenit în numărul trecut al revistei noastre. Scrie d-l Aszlany Dezso: «Budapesta e azi un focar sufletesc al Europei, în care toate Statele existente îşi au năzuinÅ£ele lor. Budapesta este astăzi centrul mondial spre care se îndreaptă interesele tuturor popoarelor; ea nu-ÅŸi vădeÅŸte propriul său suflet, ci sufletul agitat al popoarelor din lume; prin evoluÅ£ie logică, se va evidenÅ£ia ÅŸi mai mult această iradiere centrală a spiritului cultural universal». Formularea d-lui Aszlany e tipică. Am găsit-o aproape cu aceleaÅŸi cuvinte în cele mai duioase cărÅ£i de propagandă ungurească cum e aceea, frumos scrisă ÅŸi ipocrit cugetată, a d-lui baron L. Hatvany, «Das verwundete Land» [Å£ara rănită]. Åži, ziceam, acelaÅŸ spirit se furiÅŸează pe după proiectele de împăcare ale celei mai înaintate ÅŸi mai binevoitoare democraÅ£ii maghiare. Nimeni nu reprezintă azi cu mai seducător talent ÅŸi cu mai fierbinte cugetare această democraÅ£ie ca d-l Oskar Jaszi, fostul ministru al naÅ£ionalităţilor în cabinetul republican al lui Mihail Caroly. Sociologul ÅŸi luptătorul dela revista «Secolul al XX-lea» e cunoscut românilor ardeleni îndeosebi ca judecător nemilos al ÅŸovinismului politic. CunoaÅŸtem din cartea sa «Magyariens Schuld Ungarns Suhne» [Vina ungurilor, ispăşirea Ungariei] cuvintele de osândă sdrobitoare a regimului Tisza ÅŸi a legitimismului horthist. AscuÅ£imea criticii sociale ÅŸi politice se îngemânează în personalitatea d-lui Oskar Jaszi cu o impresionantă putere de a construi, peste stările actuale teoretic dărâmate, viziunea teoretică a unor aÅŸezări noi de pace ÅŸi de înfrăţire a popoarelor, calificată drept utopie de adversarii săi. Nu se uită uÅŸor ceasurile petrecute lângă acest vulcan în veÅŸnică erupÅ£ie, acolo, într'o cafenea vieneză dosnică, între ochii negri de tristeÅ£i adânci ai exilaÅ£ilor maghiari. D-l Jaszi ne vorbia, ÅŸi din logica fierbinte a viziunii sale se desfăcea, rotund ÅŸi pacific, planul confederaÅ£iei economice a popoarelor din bazinul dunărean. Valuri grele ca nisipul cădeau peste trecutul care ne desparte ÅŸi, în clipele acelea, licăreau dincolo de fumul cafenelei, departe, oazele de floare albă ale viitorului. ÃŽn pregătirea lui, propunea fermecătorul vorbitor o ligă culturală a intelectualilor din ţările dunărene, în care orice creer frământat de destinul «bazinului» să lupte pentru aceste realizări pacifice care-l vor salva ÅŸi vor da popoarelor noastre, în sfârÅŸit, odihna. Inimile tuturor tremurau aripi în văzduhul bucuriilor viitoare. Deodată vorbitorul se opri iluminat. Åži după o clipă: - «Ady Endre se va chema liga noastră!» - liga culturală a popoarelor din Europa centrală! Pentru noi, ceilalÅ£i, a fost deajuns. Filmul viziunii, colorat ÅŸi tremurător, se stinse. Prin întuneric nu desluÅŸiam decât un păienjeniÅŸ de amăgiri întins peste întreg bazinul Dunării ÅŸi, în mijlocul lui, păianjenul însuÅŸi la pază: Budapesta. Prea frumoasă fusese vedenia ca să n'o alunge, apărut ca din senin, poate nevoit, poate negândit, maghirocentrismul cultural. Åži atâta vreme cât se va crede că soarele politicii ÅŸi stelele culturii nu primesc lumina decât din sfetnicul Budapestei, problema apropierii sufleteÅŸti se va reduce la o frumoasă încondeiere a desnadejdii.” Categorie: Istorie - CulturaAparut in : Nr. 356_18 nov. - 1 dec. 2016

Citește articolul complet pe Condeiul ardelean