Autor: Mircea Dorin Istrate (Târgu-Mureş)De citesc a tale versuri mă-nfior cătând cu gândul Spre Măritul, care-ncuget ţi-a turnat dumnezeire Şi-n cuvânt ţi-a pus simţire, iar cel suflet miruindu-l La ’nălţat peste a noastre, să se facă nemurire. Tu, în slova-ţi mângâiată pus-ai jalea şi cu dorul Şi iubirea să ne urce spre cerescul cel divin, Nerăbdarea tinereţii, mări de lacrimi, şi fiorul Ce să-mbete-a noastre inimi, ca pocalele cu vin. Mai apoi, în nopţi cu lună ne-ai purtat prin universuri Să ne-arăţi nemărginirea lumilor de-acol’ de sus, Cum genuni ce nasc luceferi, înlăuntrul unor versuri Tăinuiesc iubiri măreţe, petrecute în ascuns. Iar pe lacul plin de nuferi tremurând în unduire Sub ascunsul unui nour, pe o noapte înstelată, La o tânără codană îndulcită cu iubire I-ai vândut un roi de stele, pentr-o gură sărutată. Când în codrul de aramă ţi-ai ascuns copilăria În poiana înflorată sub o buză de izvor, Ai ştiut că vine-o vreme când te-ncearcă nostalgia Şi-ntr-o lacrimă vei stinge fierbinţeala unui dor. În scurtimea vieţii tale moşii ţi i-ai pus în ramă Ca aminte să-ţi aducă de măririle trecute, Când pe domnul şi prostimea îi dureau aceeaşi rană Şi-mpreună sângerat-au în onoare şi virtute. Când te-ai dus din astă lume în vecia ta cerească Domnul te-a aprins Luceafăr sus pe boltă-n nemurire, Iar în urma ta lăsat-ai, din ce-a limbă românească, Mierea dulcilor cuvinte, să se facă nepieire. *** Când citesc a tale versuri, bobi de lacrimi de pe geană Cad pe sufletu-mi ce încă se-ndulceşte cu-al tău vers, Şi atunci, te văd cu gându-mi ca pe-un sfânt fără prihană Ce-nsfinţeşte a sa urmă, colindând prin univers. Categorie: PoezieAparut in : Nr. 360_13-26 ian. 2017
