Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu când spun George Coșbuc gândul mă duce instantaneu la poemul Mama, și parc-o și zăresc torcând într-o căscioară. Cred că sunt puțini cei care, amintindu-și versurile, nu sunt cuprinși de un sentiment de duioșie, de nostalgie.
