Nu-i cu putinţă, nu, să fie legată primăvara În lanţuri de zăpadă şi mustrată cu al nopţii ger, Căci însuşi Sfântul Soare o îmbrăcă-n lumină Şi cu zâmbet cald îi zise: ,,Fata mea, te du. Înveseleşte posomorâta lume, opreşte Vântoasele nebune. La tronul iernii du-te
