Pe câmpurile satului natal, în plimbările cu bunica, întâlneam o plantă care peste albul florilor avea o roşeaţă. Era „Floarea ruşinii”, care simboliza înroşirea obrajilor omului când făcea ceva ce nu se cădea. Bunica îmi spunea că atunci când pata roşie va dispărea de pe floare oamenii nu vor mai avea ruşine.
