Am luat cuvântul în plenul Senatului, în cadrul dezbaterii Declarației privind apărarea dreptului României de a-și proteja interesele naționale în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune a Uniunii Europene, un document care a adus în discuție o problemă esențială pentru viitorul țării noastre: păstrarea capacității României de a-și susține și apăra propriile interese în procesul decizional european. Dezbaterea a avut loc în contextul demersurilor privind extinderea votului cu majoritate calificată în detrimentul unanimității în domeniul politicii externe și de securitate comune, precum și al întrebărilor referitoare la mandatul politic și parlamentar în baza căruia ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, a susținut această inițiativă. Consider că o schimbare de asemenea amploare nu poate fi tratată ca o simplă chestiune tehnică, întrucât privește direct capacitatea statului român de a participa la deciziile care îi pot influența securitatea și interesele strategice. Unanimitatea nu este doar o regulă de vot, ci o garanție a echilibrului dintre statele membre. Ea oferă fiecărei țări posibilitatea de a-și apăra poziția în chestiuni fundamentale, indiferent de dimensiunea economiei sale sau de influența politică de care dispune. Renunțarea la acest principiu, fără garanții solide pentru toate statele membre, ar putea conduce la situații în care deciziile să fie adoptate în funcție de voința unui grup de țări mai puternice, fără ca interesele celorlalte să fie luate suficient în considerare. Punctul
