Alexandru PRIPON Ajungeam, dimineață, la niște ore inumane, când soarele nu avea niciun gând să se facă văzut. Pășeam prin întuneric, mă împiedicam de pietrele ajunse cine știe cum pe aleile dintre blocuri, speriam câte o pisică adormită în tufișuri (sincer, cred că ne speriam reciproc) și stârneam un lătrat furios de la câinii ascunși … Articolul Viața ca o… coadă apare prima dată în Opinia Buzău.
