Nu știu alții cum sunt, dar eu, de când a început perioada asta haotică, numită pandemie, parcă sunt într-o continuă așteptare. Și dacă mă uit în timp, înapoi, realizez că viața este, de altfel, o continuă așteptare. În venele noastre parcă s-a injectat într-un ritm regulat “serul așteptării”, care ne face în primul rând să sperăm, dar și să fim uneori răbdători și alteori nerăbdători. Când suntem mici, preșcolari, aşteptăm să începem şcoala, apoi liceul sau facultatea. Apoi așteptăm să terminăm studiile și să urmăm cursul firesc al vieții. Mereu…
