Zoli ”omul cu câinele”, cum l-am botezat eu anul trecut, atunci când nu-i știam numele, a murit. Nici nu știu măcar de ce nu l-am întrebat vreodată cum se numește, de fiecare dată când îl văd mă gândesc oare unde doarme, unde trăiește, ce face dacă e bolnav, dacă îi este frig, dacă are ce să mănânce, de unde vine, încotro se duce.
