Pauza de meditatie bizantina fara nicio legatura cu ce se întâmpla astazi în România. Unii istorici, din tara ori de aiurea, împartasesc strania opinie ca noi, românii, suntem un popor bizantin; ca ne tragem nu de la prima Roma, ci de la cea de-a doua - Constantinopol. Nu ar fi neaparat ceva rau, daca nu am fi mostenit mai degraba defectele decât calitatile unui imperiu care uneori fascineaza prin opulenta sa, iar alteori îngrozeste prin coruptia ce i-a devenit trasatura definitorie. Or avea dreptate cronicarii astia? Iata câteva povestiri din Bizant, spicuite la întâmplare. Bizantul si mafia imobiliara. În multe cartiere din Constantinopol se construia complet aiurea, banii dezvoltatorului fiind cei care contau, nu legea cetatii. Revoltat ca un avocat bogat, pe nume Zenon, i-a blocat privelistea cu o casa de dimensiuni uriase (unele etaje nu se regaseau în autorizatia initiala!), Anthemios (arhitectul Sfintei Sofia) a gasit o cale inedita de a se razbuna. Ingenios, el a montat în propria pivnita, ce se întindea pâna sub cladirea lui Zenon, niste cuve pline cu apa sub care a aprins focul. Forta aburului a început sa clatine bârnele pe care se sprijinea fundatia casei avocatului. Speriat de cutremurele ce pareau sa-l afecteze doar pe el, interpretate ca un semn rau de la Dumnezeu, Zenon si-a luat lumea în cap. Vedem aici una dintre primele manifestari ale puterii aburului (vorbim de secolul al VI-lea!), dar bizantinii nu i-au înteles atunci adevarata utilitate practica. Bizantul si biserica ortodoxa. De-a lungul secolelor, imperiul a fost framântat si dezbinat din pricina numeroaselor dispute teologice. Desi poporul nu întelegea absolut nimic din discutiile referitoare la natura lui Hristos, el se implica plin de elan, dar deseori cu consecinte tragice, în respectivele taraboaie. Ca însisi popii, preocupati de placerile trupului si nu de nevoile sufletului, tratau cu ironie toate aceste idei ciudate si contradictorii o dovedeste teologia „arianului” Aethios (secolul al IV-lea), ce-si ilustra doctrina prin flatulenta. Trei vânturi de volum identic reprezentau teologia adversarilor sai, iar trei vânturi cu volum din ce în ce mai scazut, propria sa teologie. Evident, lectiile erau predate doar dupa mesele copioase organizate prin diecezele imperiului, în timp ce sute de mii de tarani bizantini sufereau de foame. Bizantul si razboiul. Spre deosebire de romanii din vest (denumiti cu dispret latini), bizantinii au ajuns, în timp, sa evite confruntarile directe cu inamicul si, mai ales, comportamentul eroic. Victoria trebuia obtinuta prin mita, diplomatie ori prin cumpararea unor comandanti ai adversarului. Totusi, daca razboiul devenea inevitabil, se prefera temporizarea si hartuirea celeilalte armate, iar un atac frontal doar daca raportul de forte era net în favoarea ostirii bizantine. Chiar si în acest ultim caz, vitejia consta în pastrarea formatiei de lupta, orice act de eroism fiind aspru pedepsit. Se povesteste ca unii soldati, dupa ce au sarit în sprijinul camarazilor cazuti în mâinile dusmanului, salvându-i în mod miraculos, au fost mutilati sau chiar condamnati la moarte pentru nesupunere. Bizantul si vlahii. Acest neam de pastori harnici este pomenit destul de târziu în cronicile bizantine. Dar a devenit imediat celebru! Cica pe la anul 1100 mai multe manastiri de pe Muntele Athos au fost zguduite de rusinoase scandaluri sexuale. Cercetarile la fata locului au stabilit ca în zona poposisera vlahii cu turmele, nevestele si copiii lor. Numai ca pe lânga afacerile cu lapte si brânza, vlahii, abuzând de nurii consoartelor (ce se costumau în barbati pentru a respecta sacralitatea locului), mai întretineau si alt tip de negot, subminând taria de caracter a calugarilor neprihaniti. Interpelat despre aceste fapte reprobabile (la care se adauga obraznicia odraslelor, ce nu respectau nicio regula de bunacuviinta!), împaratul Alexie a raspuns ca nu poate juca rolul regelui Irod! (Ala cu uciderea pruncilor!) Si bine a procedat, caci altminteri nu ne-am fi laudat azi cu Cîtu, Ciolacu, Barna, Simion si Sosoaca! Eu socot ca istoricii care cred ca noi, românii, suntem de sorginte bizantina se însala amarnic! (Sursa de inspiratie pentru aceste istorii educative, fara vreo legatura cu politica, a fost cartea „Curiozitati bizantine” de Anthony Kaldellis. O recomand!)
