Cei care îi avem, să înțelegem că veșnicia este una dintre puținele minuni ce nu ne-au fost dăruite. Să ne alintăm părinții, să le dăruim și iubire, dar și mult peste ceea ce ne mai cer, să-i mângâiem, să le spunem că-i iubim. Cei care nu îi mai au pe mama și tata lângă ei, să le trimită în fiecare zi gândul lor – pentru că undeva, acolo sus, ei îl vor primi și mult se vor bucura! Putem spera că părinții plecați, și nu doar ei, ajung într-un loc înseninat, mângâiat de un altfel de Soare și scăldat în culori necunoscute. Dacă mai există și o altă dimensiune, o altă viață, cu siguranță că ei ne veghează și au grijă de noi chiar și de acolo, din marea depărtare și o vor face mereu...
