Gusti are colți ce par fioroși, mă privește fără să clipească, stă nemișcat și e gata să mă atace. Subordonații lui îi sunt alături, s-au apropiat de mine. Recunosc, îmi este teamă. Frica dispare când o voce răgușită se aude-n depărtare. Vitejii din fața mea se liniștesc, iar Gusti se așază lângă mașină și se întinde în iarbă. Răsuflu ușurat. Nu m-am gândit unde voi ajunge într-o zi ploioasă de toamnă, dar m-am trezit în Ruginoasa, un alt sat în care n-am mai fost. Să-mi fie rușine, sunt sălăjean, dar…
