Autor: prof. Ligia Dalila Ghinea (Sfântu-Gheorghe)Lansarea romanului istoric „Ani de zbucium”, semnat de Ilie Åžandru, a fost un eveniment editorial deosebit, care s-a desfăşurat joi, 10 martie 2016, la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din TopliÅ£a, în prezenÅ£a unui public cald, primitr ÅŸi numeros, într-o atmosferă de sărbătoare, animată de amfitrioni, de cei invitaÅ£i să ia cuvântul pentru prezentarea cărÅ£ii ÅŸi de cei care au susÅ£inut un moment liric impresionant, pregătit cu talent ÅŸi dăruire, special pentru această ocazie. Moderatorul întâlnirii, publicistul Vasile Gotea, directorul Bibliotecii, a dat cuvântul prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural TopliÅ£a, pentru a citi mesajul adresat de prefectul judeÅ£ului Harghita, Adrian Jean Andrei, care i-a transmis felicitări autorului, pentru „patriotismul cu care a slujit istoria ÅŸi cultura acestor locuri”, pentru „modul în care a împărtăşit experienÅ£a sa tinerilor, spre a nu lăsa jos stindardul românilor din Harghita ÅŸi Covasna”, pentru „inima sa mare”, adăugând, totodată, „urări de sănătate ÅŸi asigurarea că îl va sprijini mereu pe autor în tot ceea ce va întreprinde”. După aceea, directorul Bibliotecii Municipale a prezentat activitatea literară a scriitorului Ilie Åžandru, profesor de Limba Română ÅŸi publicist, om de cultură recunoscut ÅŸi apreciat, care a publicat 20 de volume, clasificate în 5 categorii: proză („Sub cumpăna veacului”, „Oameni ÅŸi locuri în Călimani”, „Vremuri ÅŸi destine”, „Binecuvântată a fost clipa” - roman, „Drum spre viaţă” - roman, „Peste hotarele timpului” - roman, „AÅŸa a fost să fie” - roman, „Ani de zbucium” - roman), monografii istorico-literare („Pe urmele lui Octavian Codru Tăslăuanu”, „Patriarhul Elie Miron Cristea”, ambele reeditate), monografii geografice - coautor („TulgheÅŸ - file de monografie”, „TopliÅ£a - repere monografice”), publicistică (6 volume) ÅŸi cărÅ£i îngrijite ÅŸi editate. Despre romanul „Ani de zbucim” a vorbit, pe larg, gazetarul Lazăr Lădariu, redactorul-ÅŸef al cotidianului „Cuvântul liber” din Târgu-MureÅŸ, preÅŸedintele Despărţământului ASTRA MureÅŸ, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. ÃŽn cuvântul său, a menÅ£ionat, mai întâi: „Mă simt onorat de prezenÅ£a la un asemenea eveniment la Toplita, ca de fiecare dată, fiindcă suntem apropiaÅ£i, suntem cu toÅ£ii pe aceeaÅŸi baricadă a luptei pentru apărarea interesului naÅ£ional ÅŸi a adevărului”. Apoi a insistat, în discursul său, pe contextul apariÅ£iei cărÅ£ii, adăugând: „În ÅŸcolile noastre, din gimnaziu, este alungată limba latină. Ce Å£ară e România, nu cu rădăcini latine? Ce limbă avem noi, oare? Istoria ÅŸi limba română trebuie împuÅ£inate? Se doreÅŸte ca noi să nu avem memorie identitară, fiindcă atunci când nu ai memorie identitară, nu ai trecut, nici prezent ÅŸi nici viitor! Ar trebui să avem ca reper discursul lui Charles de Gaulle, care spunea: „Noi, francezii, dorim o Europă a naÅ£iunilor ÅŸi nu a regiunilor”. Noi trebuie să ne apărăm istoria, să spunem adevărul, să ne cunoaÅŸtem identitatea, rădăcinile, altfel nu vom mai fi un popor. Trebuie să Å£inem la rădăcinile noastre. Åži acest volum al domnului Åžandru este o carte a rădăcinilor noastre, un roman istoric, cu personaje reale. Trebuie să ne preÅ£uim valorile ÅŸi oamenii, asemeni profesorului Åžandru”. Lazăr Lădariu a reliefat, în continuare, câteva aspecte esenÅ£iale din roman, din care selectăm câteva fragmente: „Începe, într-un fel, ÅŸi un vânt al libertăţii! „Nu vă temeÅ£i, fraÅ£ilor! Cu noi este Dumnezeu!” - devenise deviza canceliÅŸtilor Avram Iancu, Florian MicaÅŸ, Alexandru Pop (Papiu-Ilarian), Ilie Măcelaru, Iosif Sterca ÅžuluÅ£iu, Ioan Oros, de la Tabla Regească din Târgu-MureÅŸ, împotrivindu-se celor 12 puncte ale moÅ£iunii lui Ludovic Kossuth, de unire a Transilvaniei cu Ungaria, ÅŸi celor care clamau ostentativ: „Jurăm pe Dumnezeul ungurilor!”. Rostind acel celebru, cel mai scurt discurs din istorie, „No, hai!”, Iancu pleacă în munÅ£i să-i organizeze pe moÅ£i, cu acea credinţă izvorâtă din versurile lui MureÅŸanu: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi, iarăşi, în vechiul nost' pământ!”. După „ProclamaÅ£ia către poporul valah” a lui Kossuth, o impertinenţă, o ameninÅ£are directă la adresa românilor transilvăneni, se trece la organizarea legiunilor conduse de Avram Iancu, Petru Dobra, Simion Balint, Ion Buteanu, de alÅ£i capi, conducători ai românilor. ÃŽncep nelegiuirile! ÃŽncepe ameninÅ£area ungurească ÅŸi secuiască. Culmea, tocmai sub cuvântul „unitate”. Jale, vifor în vremuri de osândă - după cum reiese din „Cronica” lui Åžtefan Branea, preotul din Măierău (AluniÅŸ), ÅŸi din cartea lui Alexandru CeuÅŸianu - „Vremuri de osândă”. ÃŽn faÅ£a ameninţărilor, intră pe scena istoriei Regimentul de grăniceri români, de la Năsăud, înfiinÅ£at de Maria Tereza, în anul 1762, sub celebra deviză: „Virtus Romana Rediviva”, regimentul numit „cătanele negre”, după culoarea sumanelor, care a purtat 133 de bătălii, acoperindu-se de o vitejie fără seamăn, cum a fost ÅŸi cea de la Arcole-Italia, stârnind până ÅŸi admiraÅ£ia lui Napoleon Bonaparte.După acea „adunare fatală” de la LutiÅ£a, cum o numea BariÅ£iu, Regimentul II grăniceresc secuiesc, format din infanterie ÅŸi cavalerie, condus de Berzencyei Laszlo, cu 18.000 de inÅŸi crescuÅ£i în cultul sângelui ÅŸi al sălbăticiei, se apropie de Reghin. ÃŽn lipsa informaÅ£iilor necesare, comandantul Regimentului grăniceresc din Năsăud, locotenent-colonelul Urban, ofiÅ£er al armatei imperiale, nu realiza că ungurii din Fălfălău, Diznăieu ÅŸi Hotmurăş, de prin alte sate cu populaÅ£ie ungurească, se miÅŸcau, se organizau, sprijinindu-i pe secui. ÃŽn aceste condiÅ£ii, are loc baia de sânge de la Glodeni ÅŸi de la Voivodeni, un adevărat iad. Un măcel! La Reghin, strigătul de disperare, al îngrijorării devine: „Vin secuii!”. Era fatala zi de 1 noiembrie 1848: invazie, crime, jafuri, incendii! Spitalul militar, cu cei 27 de răniÅ£i, glotaÅŸi ÅŸi grăniceri, este ars. ToÅ£i răniÅ£ii sunt uciÅŸi, în chinuri groaznice, de secuii barbari! Trei zile de jaf ÅŸi de pârjol. ÃŽn 1849 au loc crimele de la Hodac, IbăneÅŸti, OrÅŸova, CaÅŸva, comise de unguri ÅŸi secui. Intră în biserica din Hodac, în timpul slujbei, îl iau pe preotul Toader Lupu, pe care-l ucid. AceeaÅŸi soartă o au încă o sută de români, în pădurea Mociar, din Gurghiu. Au loc crime la Gledin, Monor, ÅžieuÅ£, Dumbrava (Podăşel), Morăreni, RuÅŸii-MunÅ£i, AluniÅŸ. [...] ÃŽn sprijinul armatei imperiale (austriece) intervin trupele Å£ariste. ÃŽn iulie 1849, au loc luptele de la SighiÅŸoara - AlbeÅŸti, generalul polonez Jozef Bem este înfrânt, după care, în 13 august 1849 urmează dezastrul ungurilor de la Åžiria. LaÅŸul Bem fuge în Turcia, se converteÅŸte la islamism ÅŸi devine Murad PaÅŸa!” [...] „Dacă se spune că „istoria este cea mai frumoasă poveste”, ea, aÅŸa cum s-a văzut, aici, în Transilvania, este ÅŸi plină de zbucium ÅŸi de cumplite învolburări!”, a concluzionat scriitorul Lazăr Lădariu. Prezent la eveniment, dr. Ioan LăcătuÅŸu, directorul Editurii „Eurocarpatica” ÅŸi al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, din Sfântu-Gheorghe, a rostit cuvinte de apreciere cu privire la activitatea profesorului Ilie Åžandru ÅŸi a scos în evidenţă alte particularităţi ale volumului, noua izbândă editorială, din care vom reda în continuare: „Romanul „Ani de zbucium” este o pildă despre modul în care istoria poate fi transmisă unui public Å£intă de o mare diversitate ÅŸi în mod deosebit tineretului, într-o formă mult mai accesibilă, prin intermediul unui altfel de discurs, decât discursul riguros, cu trimiteri bibliografice, specific istoriografiei. Autorul se dovedeÅŸte a fi un foarte bun cunoscător al vieÅ£ii cotidiene a românilor ardeleni, din perioada abordată ÅŸi, în acelaÅŸi timp, a contenciosului milenar româno-maghiar. Sunt sugestiv prezentate fenomenele de masă, stările de spirit ale unor comunităţi locale sau ale unor unităţi armate, eroismul moÅ£ilor ÅŸi al soÅ£iilor acestora, scenele apocaliptice din timpul prădării ÅŸi incendierii Reghinului. Autorul surprinde întreaga gamă de frământări individuale ÅŸi colective, dramatismul, calvarul ÅŸi adevăratul etnocid aplicat românilor ardeleni, cu o intoleranţă specifică unor epoci istorice demult apuse. ÃŽn acest context, sunt surprinse teme precum: drama românilor maghiarizaÅ£i, relaÅ£iile diverse ÅŸi nuanÅ£ate între nobili ÅŸi iobagi, lupta comunităţilor româneÅŸti pentru depăşirea greutăţilor ÅŸi dăinuirea identitară, eforturile făcute de românii ardeleni pentru a-ÅŸi da copiii la ÅŸcoli, rolul intelectualilor locali - preoÅ£ii ÅŸi învăţătorii, figurile luminoase ale unor personalităţi emblematice ale istoriei naÅ£ionale - fruntaÅŸii români paÅŸoptiÅŸti - în frunte cu Avram Iancu, dar ÅŸi membrii unor familii de fruntaÅŸi români, din TopliÅ£a ÅŸi împrejurimi - din care se detaÅŸează familia Patriarhului Miron Cristea. Cu tot dramatismul vremurilor descrise, în romanul „Ani de zbucium” nu lipseÅŸte dragostea, pentru că, nu-i aÅŸa, „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Episodul referitor la marea dragoste, din perioada tinereÅ£ii, a viitorului Patriarh al României, Miron Cristea, era demult cunoscut lui Ilie Åžandru. Acum a găsit momentul oportun pentru abordarea acestuia ÅŸi l-a realizat, în mod credibil, în stilul caracteristic scriitorului. ÃŽn concluzie, Ilie Åžandru îşi mai îmbogăţeÅŸte bibliografia cu un nou roman, o lucrare valoroasă, o carte care ar trebui să se regăsească în cât mai multe biblioteci publice ÅŸi particulare, din zonă ÅŸi din întreaga Å¢ară, inclusiv în bibliotecile celor care sărbătorind cu mare fast ziua de 15 martie ÅŸi declarând că obiectivele revoluÅ£iei maghiare de la 1848/1849 sunt actuale, comit un nou act de sfidare la adresa românilor ardeleni, întinând memoria atâtor mii de martiri români căzuÅ£i pradă intoleranÅ£ei maghiare, din acei… ani de zbucium”. Profesorul Vasile Stancu a prezentat alte aspecte relevante din romanul „Ani de zbucium”, făcând referire la „îmbinarea evenimentelor ÅŸi personalităţilor istorice reale cu aducerea în prim-planul acÅ£iunii a unor personaje ÅŸi acÅ£iuni imaginare”, ce respectă însă „în totalitate, adevărul istoric”. Apoi, a punctat ideea că „fiecare scriitor îşi propune, în faza iniÅ£ială, alcătuirea structurii noului roman, a scheletului, având la temelie evenimentul istoric. Åži pentru a ancora, în realitatea spaÅ£ială, acÅ£iunea sau derularea evenimentelor, autorul descrie cum personajele sale se miÅŸcă într-un spaÅ£iu real, foarte detaliat redat toponimic, încât cititorul de pe Valea MureÅŸului superior, de la Ditrău ÅŸi SărmaÅŸ, până la Săcalul de Pădure ÅŸi Monor, de la GalaÅ£ii BistriÅ£ei ÅŸi Năsăud la TopliÅ£a, Ieci (BrâncoveneÅŸti) ÅŸi Călimănel se simte în propria vatră ÅŸi solidar cu acÅ£iunile strămoÅŸilor lui”. De aceea, „Cartea devine pasionantă, istoria fiind povestită altfel decât didactic, din altă perspectivă ÅŸi viziune, dar care nu schimbă sub nicio formă adevărul istoric al temei alese de romancier”. [...] Participând la această temeinică lecÅ£ie de abnegaÅ£ie, de istorie ÅŸi de literatură, mi-am exprimat ÅŸi eu câteva gânduri: „Felicitări pentru apariÅ£ia editorială ÅŸi pentru prezenÅ£a, cu acest roman, în spaÅ£iul literaturii române contemporane, ÅŸi mulÅ£umiri pentru că, iată, prin literatură, istoria poate fi recuperată de la uitare. Prin romanul „Ani de zbucium”, autorul aduce în actualitate unul dintre obiectivele formulate de Mihail Kogălniceanu, în revista „Dacia literară” (1840), acela ca istoria naÅ£ională să devină sursă de inspiraÅ£ie pentru scriitorii români, fiindcă doar în felul acesta putem avea o literatură naÅ£ională. ÃŽn al doilea rând, trebuie spus că unul dintre rolurile romanului istoric (statuat în literatura română de Mihail Sadoveanu, care a glorificat epoca lui Åžtefan cel Mare) este de a evoca personalităţi din istoria românilor, care să devină repere ÅŸi modele de urmat. Prin paginile acestui volum, în care istoria ÅŸi adevărul se îmbină cu ficÅ£iunea, liricul se suprapune epicului, iar realitatea capătă o aură mitică, autorul Ilie Åžandru nu ne lasă, cu niciun chip, să uităm ce istorie tumultuoasă am avut, prin ce vremuri tulburi am trecut, ce eroi au luptat pentru libertate, ce sacrificii s-au făcut pentru unire. Timpurile acelea grele au fost Å£inute pe umeri de oameni mari, de oameni puternici, de oameni neînfricaÅ£i ÅŸi, de aceea, memoria lor trebuie păstrată vie, intactă, neîntinată. Dacă în prima parte a romanului accentul cade pe acÅ£iune, pe epos, în partea a doua, tonalitatea ÅŸi ritmul naraÅ£iunii se schimbă, prin tenta romantică pe care o îmbracă textul, cucerind lectorul. Dar ca ÅŸi alte idile celebre, din literatură română ÅŸi universală, povestea de iubire rămâne nefinalizată ÅŸi, odată cu deznodământul neaÅŸteptat al romanului, lacrima ni se iveÅŸte sub pleoapă, iar melancolia ne face să reflectăm asupra destinului nostru. Revenind la ideea de la începutul discursului, aÅŸ dori să citesc doar câteva fragmente din romanul autorului (capitolul al ÅŸaselea), tocmai pentru a dovedi că vremurile grele au fost Å£inute pe umeri de oameni mari, oameni tari, care au fost greu de biruit, neînfricaÅ£i ÅŸi mereu însufleÅ£iÅ£i de aceleaÅŸi idealuri nobile: LIBERTATE ÅŸi UNIRE! „DUMINICÄ‚, 14 MAI 1848 în vechea catedrală, ctitorită de vlădica InochenÅ£iu Micu, un numeros sobor de preoÅ£i, orodocÅŸi ÅŸi greco-catolici, în frunte cu episcopul ortodox, Åžaguna, ÅŸi cu episcopul unit, Lemeni, au oficiat Sfânta Liturghie. Dacă la adunarea din Duminica Tomii, cei doi înalÅ£i prelaÅ£i au făcut tot posibilul să nu se implice, de frica autorităţilor - mai ales Lemeni, care avea vădite sentimente filomaghiare -, acum, când au văzut zecile de mii de români, ortodocÅŸi ÅŸi greco-catolici, veniÅ£i la Blaj, au lăsat frica la o parte, venind, împreună, în faÅ£a lor. Pe faÅ£ada marii catedrale fluturau drapelele tricolore româneÅŸti, deasupra cărora erau scrise, cu litere mari ÅŸi aurite, cuvintele: „Virtutea romană reînvie!”. Marea catedrală a Blajului gemea de mulÅ£imea românilor ortodocÅŸi ÅŸi greco-catolici, înfrăţiÅ£i în dorinÅ£a de a-ÅŸi câştiga libertatea. ToÅ£i cei prezenÅ£i ar fi vrut să-ÅŸi poată găsi un loc înăuntrul bisericii pentru a putea asista la slujba oficiată de cei doi episcopi, aflaÅ£i acum alături în faÅ£a altarului ÅŸi a lui Dumnezeu, spre a se ruga împreună pentru mântuirea Neamului Românesc din Ardeal. Cei care nu au reuÅŸit să intre în biserică au inundat străzile din jur, încercând să prindă măcar câte o frântură din Sfânta Liturghie. La sfârÅŸitul acesteia, cel care s-a urcat în amvon nu a fost niciunul dintre cei doi înalÅ£i prelaÅ£i, ci un bărbat nici prea înalt, nici prea solid, dar cu o Å£inută sobră ÅŸi privire dârză, dorind parcă să cuprindă în raza sa vizuală pe toÅ£i cei din biserică, dar ÅŸi pe cei din jurul ei. Era Simion BărnuÅ£iu, dascălul atât de iubit ÅŸi respectat al Blajului ÅŸi apoi al Sibiului, aflat în cel de al 40-lea an al vieÅ£ii. După câteva momente de tăcere solemnă, deodată glasul său răsună răspicat, căpătând parcă aripi spre a zbura deasupra mulÅ£imilor, care îl ascultau cu sufletele încărcate de emoÅ£ie. ,,…Să jurăm că nici diavolii iadului nu vor mai putea rupe legăturile noastre frăţeÅŸti, cu care e legată adunarea aceasta ÅŸi printr-însa toată naÅ£iunea română… Să jurăm, fraÅ£ilor! Åži ca fraÅ£i de un sânge să ieÅŸim la luptă în contra acelui duÅŸman al naÅ£ionalităţii noastre, ce vine către noi cu flamura de uniune nouă de la Å¢ara Ungurească… Åžtim cu toÅ£ii, că ungurii vor să facă Å£ară ungurească din pământul Ardealului, să facă o patrie mare ungurească, fiindcă strigă de răsună toată lumea că naÅ£iunea ungurească nu se poate cultiva decât ungureÅŸte… AÅŸadar, fraÅ£ilor, aduceÅ£i-vă aminte atunci că vă strigă din mormânt străbunii noÅŸtri: - Fiilor, noi încă am fost nu o dată în împrejurări grele, cum sunteÅ£i voi astăzi ÅŸi de multe ori am suferit doară ÅŸi mai mari rele decât voi; fost-am cu goÅ£ii, dar nu ne-am făcut goÅ£i; fost-am cu hunii, nu ne-am hunit; fost-am cu avarii, ÅŸi nu ne-am avarit; fost-am cu bulgarii, ÅŸi nu ne-am bulgărit; cu ruÅŸii, ÅŸi nu ne-am ruÅŸit; cu ungurii, ÅŸi nu ne-am ungurit; cu saÅŸii, ÅŸi nu ne-am nemÅ£it. AÅŸa este fiilor, nu ne-am ungurit, nu ne-am ruÅŸit, nu ne-am nemÅ£it, ci ne-am luptat ca români pentru pământul ÅŸi numele nostru, ca să vi-l lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s-a născut”. Ultimele cuvinte i-au fost acoperite de o furtună de aplauze prelungite, însoÅ£ite de strigăte de bucurie, izbucnite din zeci de mii de piepturi, ce se ridicau spre înălÅ£imile albastre ale cerului. ÃŽn fruntea zecilor de mii de români păşeau, cu demnitate, cei doi înalÅ£i prelaÅ£i, episcopii Åžaguna ÅŸi Lemeni, Å£inându-se de braÅ£, ca simbol al unităţii tuturor românilor din cele două Biserici. Tinerii canceliÅŸti, în frunte cu Avram Iancu, i-au aÅŸezat pe cei prezenÅ£i pe zone geografice, iar moÅ£ii din Apuseni, sosiÅ£i la Blaj încolonaÅ£i, sub conducerea lui Iancu, aveau grijă de păstrarea ordinii. Se aflau la Blaj peste patruzeci de mii de români! Ei ofereau un spectacol grandios, pe care Transilvania nu l-a mai văzut până atunci! Simion BărnuÅ£iu a dat citire Jurământului pe care cei prezenÅ£i l-au depus în faÅ£a întregii NaÅ£iuni Române din Transilvania: „Jur în numele Tatălui ÅŸi al Fiului ÅŸi al Duhului Sfânt, Dumnezeului celui viu că voi fi pururea credincios împăratului Austriei ÅŸi marelui principe al Ardealului, Ferdinand I ÅŸi augustei case austriece. Amicilor maiestăţii ÅŸi ai patriei voi fi amic ÅŸi inamicilor, inamic. Cum ca român voi susÅ£ine totdeauna naÅ£iunea noastră română pe calea dreaptă ÅŸi legitimă ÅŸi o voi apăra cu toate puterile în contra oricărui atac ÅŸi asupriri. Nu voi lucra niciodată în contra drepturilor ÅŸi intereselor NaÅ£iunii Române, ci voi Å£ine ÅŸi voi apăra legea ÅŸi limba noastră română, precum ÅŸi libertatea, egalitatea ÅŸi frăţietatea. Pe aceste principii voi respecta toate naÅ£iunile ardelene, poftind egală respectare de la dânsele. Nu voi încerca să asupresc pe nimeni, dar nici nu voi suferi să ne asuprească nimeni. Voi conlucra după putinţă la desfiinÅ£area iobăgiei, la emanciparea industriei ÅŸi comerÅ£ului, la păzirea dreptăţii, la înaintarea binelui umanităţii, al NaÅ£iunii Române ÅŸi al patriei noastre. AÅŸa să-mi ajute Dumnezeu ÅŸi să-mi dea mântuirea sufletului meu, amin!”. - Să jurăm, fraÅ£ilor, că vom fi de-a pururi patrioÅ£i credincioÅŸi, însă pururi numai români!, a Å£inut să adauge George BariÅ£iu, căruia zecile de mii de români i-au răspuns cu urale nesfârÅŸite. Glasurile lor se înălÅ£au în văzduh duse de vânt, purtate peste Hula Blajului, spre a se lăsa pe văile Târnavelor, care îşi înfrăţeau ÅŸi ele apele aici, la Blaj, aÅŸa cum zecile de mii de români ardeleni doreau să fie înfrăţiÅ£i pentru totdeauna. ÃŽn acest timp, canceliÅŸtii, în frunte cu Iancu, care au început să se numească tribuni, împreună cu cei mai în vârstă, s-au adunat la Episcopia Greco-Catolică pentru a gândi împreună DeclaraÅ£ia ce urma a fi citită a doua zi în faÅ£a mulÅ£imii. Aceasta s-a concretizat în 16 puncte, ce se refereau la principiul libertăţii, egalităţii ÅŸi frăţietăţii dintre popoarele Transilvaniei; se cereau ÅŸcoli româneÅŸti de toate gradele ÅŸi înfiinÅ£area unei universităţi; salarizarea preoÅ£ilor români; înfiinÅ£area gărzii naÅ£ionale româneÅŸti, în care să intre ÅŸi regimentele grănicereÅŸti. Ultimul din cele 16 puncte afirma, clar ÅŸi hotărât, dorinÅ£a NaÅ£iunii Române de a se opune unirii Transilvaniei cu Ungaria „până ce NaÅ£iunea Română nu va fi naÅ£iune constituită ÅŸi organizată cu vot deliberativ ÅŸi decisiv în camera legislativă”. - Uraaa…! Uraaa…! Uraaa…!, a răsunat din zecile de mii de piepturi, încât s-a cutremurat parcă ÅŸi catapeteasma vechii catedrale a Blajului. … - Noi vrem să ne unim cu Å¢ara!, a fost răspunsul pe care zecile de mii de români, adunaÅ£i la Blaj, l-au dat ungurilor, care doreau să facă din Transilvania o Å£ară ungurească. - UitaÅ£i-vă pe câmp, românilor! Suntem mulÅ£i, ca cucuruzul brazilor! Suntem mulÅ£i ÅŸi tari, că Dumnezeu este cu noi! Iar Transilvania a fost ÅŸi va fi o Å¢ară românească! Este moÅŸtenirea sacră pe care ne-au lăsat-o strămoÅŸii noÅŸtri daci! Transilvania este leagănul în care s-a născut poporul nostru românesc! Åži nu o vom da niciodată celor pe care vânturile istoriei i-au adus aici de pe meleaguri străine! AÅŸa a strigat tânărul avocat, Avram Iancu, sosit la Blaj în fruntea câtorva mii de moÅ£i. Era tânăr, înalt, voinic, cu o privire blândă, pornită din ochii săi mari ÅŸi albaÅŸtri. ... Românilor! ÃŽntăriÅ£i-vă, înarmaÅ£i-vă, apăraÅ£i-vă ÅŸi Å£ineÅ£i unii cu alÅ£ii, cum se cade să facă fraÅ£ii de un sânge ÅŸi de o limbă!”. La final acestei prezentări, redăm cuvântul autorului: „Romanul „Ani de zbucium” s-a născut dintr-un moment dureros care a marcat istoria românilor transilvăneni: evenimentele tragice petrecute în timpul revoluÅ£iei de la 1848-1849 din Transilvania. Nu a fost singurul, desigur. Se poate afirma, fără nicio exagerare, că întreaga istorie a românilor transilvăneni, până în 1918, a fost una tragică, scrisă cu lacrimi ÅŸi sânge. Sunt convins însă că niciun alt moment din istoria lor nu a fost mai dureros, mai dramatic, mai cutremurător ÅŸi mai înfiorător, fiindcă niciodată românii transilvăneni nu au fost supuÅŸi la atâtea nemernicii ÅŸi bestialităţi, atâtor crime sălbatice. Zeci de mii de români au căzut victime acestor crime înfiorătoare ÅŸi zeci de sate româneÅŸti au fost ÅŸterse de pe suprafaÅ£a pământului. Nimeni nu a avut parte nici de milă, nici de indulgenţă, fiindcă avertismentul lui Kossuth a fost pus în practică cu vârf ÅŸi îndesat. ,,NaÅ£iunea valahă” trebuia să dispară din Transilvania fiindcă, în opinia lui, s-a opus revoluÅ£iei maghiare ÅŸi libertăţii poporului maghiar. Fără să Å£ină seama că era absurd să pretindă ca în numele unor ,,principii revoluÅ£ionare” un popor să renunÅ£e la cele mai elementare drepturi ale sale, ca să asigure victoria unei revoluÅ£ii prin care se urmărea tocmai desfiinÅ£area lui, ca popor. Nimeni nu a fost iertat, toÅ£i cei ce s-au născut români, fie bătrâni, femei sau copii, au fost vinovaÅ£i. VinovaÅ£i că s-au născut români! Cine a scăpat de ÅŸtreangul spânzurătorilor, ridicate la marginea localităţilor româneÅŸti, a fost ucis de gloanÅ£ele pornite din armele ,,revoluÅ£ionarilor” unguri ÅŸi secui. Din această uriaşă dramă colectivă a românilor din Transilvania, de la mijlocul veacului al XIX-lea, s-a născut această carte. Evenimentele din 1848-1849 constituie „miezul” cărÅ£ii, chiar dacă acÅ£iunea începe cu mult înainte, pe la sfârÅŸitul veacului al XVIII-lea ÅŸi începutul celui de al XIX-lea ÅŸi se sfârÅŸeÅŸte abia la începutul celui următor. Se înÅ£elege, deci, de la sine că mulÅ£i dintre eroii cărÅ£ii nu s-au născut din ficÅ£iune, ci au fost personaje reale, participanÅ£i la evenimentele legate de întâmplările din perioada anilor 1848-1849. AceÅŸtia apar în carte cu numele lor reale, cu faptele pe care le-au săvârÅŸit ÅŸi evenimentele la care au participat. Alte personaje reale aparÅ£in memoriei colective, transmise pe cale orală, în jurul cărora s-au ,,Å£esut” legende, născute desigur dintr-un sâmbure de adevăr. Este cazul familiei lui Vasile Cristea ÅŸi a descendenÅ£ilor săi. Acestora li se adaugă, evident, o serie de personaje născute din ficÅ£iune. Ca ÅŸi în cazul personajelor, multe dintre faptele sau întâmplările cuprinse în paginile cărÅ£ii s-au petrecut în realitate ÅŸi aparÅ£in adevărului istoric. Altele însă s-au născut din ficÅ£iune, dar se împletesc cu cele reale. AÅŸa cum sunt întâmplările petrecute în Reghin în acele „vremuri de osândă”, cum le numeÅŸte avocatul-scriitor Alexandru CeuÅŸan”. ÃŽnainte de sesiunea de autografe, profesorul Ilie Åžandru a fost felicitat pentru activitatea sa profesională ÅŸi pentru volumele publicate, de foÅŸtii săi elevi, de prieteni, intelectuali, preoÅ£i, cadre didactice, apoi i s-au dedicat versuri de către o autoare locală, iar talentatele Livia Harpa ÅŸi Carmen Antal-Cujbă au interpretat „Cântecul Iancului”. Au fost momente de neuitat, pline de emoÅ£ie, impresionante ÅŸi aplaudate îndelung de întregul auditoriu. La mulÅ£i ani ÅŸi felicitări, domnule Ilie Åžandru! Categorie: EvenimentAparut in : Nr. 343_25 martie - 7 aprilie

Citește articolul complet pe Condeiul ardelean