Autor: Valeriu Tanasă (Bacău)Credem cu tărie că în jurul cuvântului român se află energiile necreate ale Harului Sfintei Treimi. Pentru aceasta este nevoie de implicarea acelora dintre noi care au capacitatea clară de a opri răul, de a se împotrivi forţei negative, ca aceasta să nu triumfe în Ţară. „Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe în continuare în România este ca oamenii de bine să nu facă nimic.” Aşa ne învaţă Ieromonahul Teognost. Să înţelegem că venim de departe, din însăşi rădăcina Logosului, şi totodată să pricepem că lucrăm pentru veşnicie - pentru aceste împliniri am fost trimişi de către Domnul pe pământ. Ştim cu certitudine că avem strămoşi biblici: sciţii şi tracii. „Menţiunea biblică e făcută în anul 2572 după Creaţie, când Noe împărţise lumea fiilor lui. Europenii sunt urmaşii lui Iafet, iar noi, românii, urmaşii lui Magog şi Tiras, sciţii şi tracii.” Deci, dacă stăruim să avem vie şi plină de lumină conştiinţa şi voinţa de românitate, atunci să fim pregătiţi a răspunde celor ce nu ne sunt prieteni şi să le aducem dovezi din Revelaţie, dar şi din ştiinţa istoriei - de ce ne numim cu sfinţenie şi cu demnitate români. În caz contrar, forţele întunericului, care au drept scop nimicirea creştinismului, ne vor scoate din Cetatea Carpaţilor şi ne vor împrăştia dincolo de Nistru şi Tisa, iar valurile Dunării vor linişti auzul altei seminţii care stă cu frică şi dragoste în faţa Domnului. Dacă vom abandona idealul de românitate, ne vor ciopârţi aşa precum leul îşi sfâşie prada. Să dăm câteva exemple de provincii româneşti… rupte sau „ciopârţite” din teritoriul naţional. Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, Sudul Basarabiei, Maramureşul Istoric, Valea Timocului şi Voievodina. Aceste teritorii au fost şi sunt ţinuturi româneşti rupte din trupul Ţării din cauza păcatelor şi a uitării conştiinţei (voinţei) de românitate a noastră, a tuturor. Dacă uităm, atunci vom fi trecuţi în rândul ticăloşilor şi trădătorilor, şi cu dreptate vom ajunge oameni de corvoadă şi sclavii altor neamuri creştine. Un mare sacerdot român, părintele Dumitru Stăniloae, este şi va fi un model de ideal de românitate, fiindcă prin traducerea Filocaliei în Limba Română a deschis porţile ca să pătrundă şi în sufletele românilor iubirea de frumuseţe duhovnicească. Sunt istorici care se extaziază… cu sinceritate de „miracolul românesc”, şi nu pot explica nici într-un fel cum a supravieţuit Poporul Român. Desigur că în istorie se petrec şi miracole care rămân de neexplicat, dacă se ignoră voinţa strămoşilor noştri de a fi şi de a rămâne români. Lupta noastră constă în a-i face pe toţi locuitorii pământului să înţeleagă faptul că izvorul românităţii noastre este Ardealul. Se disting în existenţa noastră ca neam mai multe perioade de luptă pentru păstrarea idealului de a rămâne români. Începem, fireşte cu retragerea armatei romane din Dacia în secolul 3. Toţi locuitorii provinciei Dacia care au rămas după retragere aveau conştiinţa de a fi civis romanus, care era un titlu de nobleţe, un semn al calităţii umane superioare. Deci aceşti cetăţeni romani care au rămas şi-au fixat în conştiinţă de a păstra această nobleţe şi a se deosebi de goana barbarilor ce tranzita Dacia spre luminile Romei. Prin urmare a existat o puternică voinţă de a nu se amesteca etnic cu aceste noroade. A fost cea mai puternică voinţă de românitate care s-a trăit atunci pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Apoi, când Roma s-a prăbuşit sub povara propriilor păcate, nemaiavând o conştiinţă morală care să înfrunte veacurile, românii s-au identificat irevocabil cu învăţătura Evangheliei. Observăm şi astăzi că în biserici, când se citeşte Evanghelia, românii trăiesc o stare de sublimare, de trecere în nemurire şi de identificare şi unire cu divinitatea. Idealul creştin i-a condus pe strămoşii noştri să prefere o relativă izolare faţă de neamurile păgâne. Evident e faptul că timpuria creştinare a românilor i-a salvat câteva secole de la asimilarea în marea masă a popoarelor migratoare. Va urma, după cum se cunoaşte, creştinarea neamurilor slave, care se vor aşeza pe teritoriul locuit de români. Rezultatul acestui amestec va fi diferit. În sudul Dunării, românii vor fi câştigaţi pentru limba şi conştiinţa slavă. Iar în nordul Dunării, slavii vor fi românizaţi, şi odată cu românizarea acestor slavi, Limba Română se va îmbogăţi cu elemente lexicale slave, care îi vor da o înfăţişare specifică, în context romanic, şi care va rămâne pecetea ce îi va face distincţi faţă de popoarele slave din jurul spaţiului românesc. După căderea Constantinopolului şi instaurarea în Europa sud-estică a puterii otomane, românii vor avea drept acoperământ Ortodoxia, ca şi temelie a identităţii naţionale. Un alt eveniment care a călit identitatea naţională a fost schisma dintre catolici şi ortodocşi. În acest lung timp, românii au aflat un reper şi un instinct de conservare a fiinţei naţionale tot în Ortodoxie, reuşind să se salveze din cleştele imperialismului catolic, maghiar şi polonez. Când s-a ridicat marele imperiu rus, ţarist, românii s-au refugiat în cetatea plină de lumină a latinităţii, şi au ridicat această conştiinţă a latinităţii la rangul de idee politică, deschizând ferestre mari spre Occidentul romanic, în special. Acum, în perioada contemporană, când în ultima sută de ani Occidentul ne-a trădat de mai multe ori în clipele cele mai grele ale istoriei noastre, românii au descoperit un sprijin neaşteptat la moştenirea dacică ce a fost altoită de viţa creştină, formând o plămadă etnică ce ne deosebeşte de celelalte popoare romanice, formând astfel o identitate originală a conştiinţei româneşti. În vremea noastră, pericolul şi ameninţarea principală este globalizarea, care a pustiit deja cultura tradiţională românească. Ce ideal de românitate să cultivăm?!! Evident că sfântul ideal… este acela de unitate în duh creştin. Apoi, oprirea acestui exil al românilor prin redarea demnităţii cuvântului foarte personal de român. Scurt spus, avem Ortodoxia, Mănăstirile şi Satele. Să trăim cu o deplină puritate pentru a ne bucura de frumuseţea şi lumina Evangheliei, şi toate ameninţările le vom trece cu răbdare şi prin multă stăruinţă. „Fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există Adevăr” (Petre Ţuţea). Categorie: OpiniiAparut in : Nr. 354_21 octombrie - 3 noiembrie
