În copilăria mea, în satul natal, omenia era de mare preț. Și mai este. Că i-au făcut și o hore: „La casa de omenie, se pot veseli o mie/ La casa de oameni răi, nu se veselesc nici ei.” Mi-a intrat în sânge, cum se zice, purtarea omului între oameni, ca să fie demn de Post-ul Omenia și aventura unui portofel apare prima dată în Graiul Maramureșului.
