Noapte… liniște… penelul – prelungire firească a degetelor, izvodea minuni pe pânză… fantasmele pe care cu sufletul le vedea aievea, prindeau viață… Mai adăuga o pată de roșu vermillion… Ochii grei de nesomn, priviră satisfăcuți… Era – aproape bine: pădurea, la ceas de apus, în ruginiu de toamnă, foșnea… pictura părea desprinsă din natură ! […]
